Tag Archives: aplicatii frauduloase

“Am primit refuz la rezidență și am aplicat la viza de familie ca să fiu în ordine”

Am văzut destul de des postări în care persoane care au primit refuz la aplicații de rezidență ca membri de familie au continuat să rămână în UK după refuz afirmând că au aplicat pentru viză de familie, ca să fie în ordine cu actele.

Lucrurile stau diferit cu aplicatul pentru viza din interiorul UK și, de fapt, ori nu au aplicat pentru viză de familie ori, pentru ca nu știu legile și nu citesc dinainte pe site-ul guvernului, au fost păcalite și li s-a “vândut” aplicația la rezidență ca fiind pentru viză, de catre diverși “experți”, contabili wannabe, falși avocați sau simpli țepari.

Când nu poți obține o viză de familie
Nu poți aplica pentru o viză de familie sau schimba către o viză de familie când ești în UK cu o viză de vizitator sau o viză pentru 6 luni sau mai puțin.

Va trebui să părăsești UK pentru a aplica pentru o viză de familie:

  • dacă ai permisiunea de a fi în UK ca vizitator (și când treceți ca turiști pe la e-gates tot permisiune de vizitator primiți din partea sistemului, chiar dacă nu aveți standard visitor visa sau ștampilă cu 6 luni în pașaport)
  • dacă viza ta este pentru 6 luni sau mai puțin

Poți schimba către o viză de familie în UK doar dacă ești intrat deja cu o viză de familie de 6 luni ca logodnic, logodnică sau partener civil propus sau dacă ai permisiunea de a rămâne în UK pentru soluționarea unui proces în instanța de familie sau a unui divorț.

La fel, nu poți aplica pentru o viză de familie dacă membrul tău de familie (persoana în baza căreia aplici) se află temporar în UK cu o viză de muncă sau viză de student. În situația asta, poți aplica în schimb pentru a rămâne cu ei ca dependant.

Deci ca să fie lucrurile clare, nu poți să vii ca turist, să aplici la rezidență ca membru de familie și să primești refuz, după care să aplici la viza de familie în timp ce te afli încă în UK.

Sursa: GOV.UK: Family visas: apply, extend or switch

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu

Guvernul va confisca banii obținuți ilegal de la „avocații” falși din domeniul imigrației

Consilierilor neautorizați care se dau drept avocați în imigrație, fraudând sistemul, li se vor confisca banii obținuți ilegal.

Guvernul britanic ia măsuri împotriva persoanelor care oferă sfaturi ilegale în materie de imigrație, pretinzând în mod fals că sunt avocați sau consilieri autorizați, pentru a opri exploatarea oamenilor vulnerabili de către persoane neautorizate și pentru a descuraja criminalitatea organizată din domeniul imigrației.

Conform propunerilor prezentate de Home Office, noile competențe prevăzute de Proceeds of Crime Act vor fi extinse către Immigration Advice Authority (IAA), permițându-le acestora să confiște profiturile infracționale ale consilierilor lipsiți de scrupule. Totodată, Border Security, Asylum and Immigration Bill prevede amenzi de până la 15.000 £ pentru persoanele care se dau drept avocați în imigrație.

Această măsură va opri consilierii neautorizați să-și umple buzunarele oferind sfaturi ilegale în materie de imigrație. Pentru prima dată, IAA va putea să urmărească și să înghețe active, să recupereze câștigurile ilegale și să aducă infractorii în fața justiției fără a depinde de sprijinul poliției.

Cine sunt „avocații” falși și cum acționează

Așa-zișii „avocați” în imigrație sunt persoane care nu au calificare sau autorizație legală, dar care se prezintă ca experți și acționează ca intermediari pentru cei care doresc să abuzeze de sistemul de imigrație. Ei oferă, contra cost sfaturi neprofesioniste ori pur și simplu frauduloase privind imigrația și păcălesc oamenii folosindu-se de situațiile lor dificile, cerând sume considerabile pentru ajutor în completarea aplicațiilor de viză sau status, obținerea prelungirii dreptului de ședere sau contestarea deciziilor de deportare.

Falșii avocați, immigration adviseri sau contabili “experți in imigrație” câștiga mii de lire din „serviciile” lor. Într-un caz, un advisor fals a obținut peste jumătate de milion de lire profitând de oameni disperați. Într-un alt caz, trei consilieri de imigrație neautorizați au încasat peste 3 milioane de lire vizând victime în spațiul online și oferind sfaturi privind cererile de viză și modalitățile de contestare a deportărilor.

Banii confiscați vor fi reinvestiți în măsuri de securitate, cum ar fi finanțarea Multi Agency Cash Cell de la frontieră – un centru care reunește mai multe agenții guvernamentale și de aplicare a legii pentru a bloca fluxurile de bani provenite din activități criminale. Practic, banii murdari vor fi folosiți pentru a distruge rețelele ilegale pe care le-au finanțat.

De asemenea, Home Office a raportat că peste 35.000 de persoane fără drept de ședere în UK au fost returnate.

Sursa oficială: Home Office – Government to seize millions from fake immigration ‘lawyers’

Material de A.Drogoreanu&V.Dobrescu

Ce pățesc cei care angajează ilegali

În continuare sunt oameni care vin în UK și caută să își găsească de muncă fără acte, și unii din ei chiar își găsesc o vreme, agățați pe grupuri de diverși, care îi racolează pentru muncă la spălătorii auto, restaurante și magazine de cartier, în constructii, la curățenie și cam pe unde se angajează pe nașpa și unde muncesc pe nimic sau nu-s plătiți de loc și sunt exploatați. Dacă aceștia riscă deportarea în urma raziilor și verificărilor, angajatorii lor în schimb riscă amenzi și închisoare.

Dacă ești angajator și ești găsit vinovat de angajarea unei persoane despre care știai sau aveai „motive rezonabile să crezi” că nu are dreptul de a lucra în UK, poți fi trimis la închisoare pentru 5 ani și amendat nelimitat.

Așa că, dacă știai sau credeai că cei pe care i-ai angajat nu au permisiune de a intra sau de a rămâne în UK, sau ca le-a expirat share code-ul, sau că sunt overstayeri, ba rămași mai mult de 6 luni pe aici, fără acte, ba au continuat să rămână după refuzurile la rezidență, dacă știai că nu au voie să muncească în UK (da, cei intrați cu ETA nu au voie să muncească, că ETA nu e viză și nu le dă niciun drept), sau dacă știai că au documente false sau incorecte – adică aplicațiile alea pe najpa la pre-settled cu care obțin share code, sau au acte “cumpărate” de la alții, ești pasibil de pedepse.

Ca angajator ai obligația să verifici dacă angajații tăi au dreptul de a lucra în UK și să te asiguri că documentele lor sunt valabile.

Poți fi sancționat dacă angajezi o persoană care nu are dreptul de a lucra și nu ai făcut verificările corecte, sau nu le-ai efectuat în mod corespunzător.

Dacă se întâmplă acest lucru, ai putea primi „referral notice” care te informează că cazul tău este luat în considerare și că ai putea fi obligat să plătești o amendă de până la £60,000 pentru fiecare lucrător ilegal.

Vei primi o „civil penalty notice” dacă ești găsit responsabil, iar tu vei avea la dispoziție 28 de zile pentru a răspunde.

Notificarea îți va spune cum să plătești, ce să faci în continuare și cum să formulezi o obiecție față de decizie.

Detaliile despre firma ta vor fi publicate de către Immigration Enforcement ca un avertisment pentru alte afaceri să nu angajeze lucrători ilegali. Lista angajatorilor care au primit amenzi de la Home Office pentru angajare de ilegali in UK se publică trimestrial și se actualizează permanent: https://romaniinangliagrup.co.uk/2025/04/13/lista-angajatorilor-care-au-primit-amenzi-pentru-angajarea-de-ilegali/

Dacă poți demonstra că ai efectuat verificările corecte ale „dreptului de a munci în UK” nu va trebui să plătești amenda.

Aici găsești informații despre penalitățile pentru muncă ilegală.

Dacă ai nevoie de ajutor și consiliere privind prevenirea muncii ilegale, sună sau trimite un e-mail la:

Telefon : 0300 790 6268
Luni până joi, 9:00 – 16:45
Vineri, 9:00 – 16:30
E-mail
businesshelpdesk@homeoffice.gov.uk – dacă ești angajator sau Tier 1 investor
educatorshelpdesk@homeoffice.gov.uk – dacă ești dintr-o instituție de învățământ sau ești sponsor pentru studenți

Sursa: Penalties for employing illegal workers

Cum să raportezi un fals avocat sau persoane care oferă ilegal servicii de imigrație

Home Office este la curent cu indivizii care folosesc rețelele sociale pentru a înșela oamenii, oferind sfaturi frauduloase sau de proastă calitate, pretinzând că pot rezolva aplicații sau prezentându-se drept avocați ori consilieri în imigrare.

Iar Immigration Advice AuthorityIAA ia măsuri împotriva adviserilor de imigrație care nu acționează în conformitate cu cerințele legale, precum și împotriva celor care oferă ilegal servicii de imigrație sau se pretind avocați sau specialiști în imigrație.

Aici puteți raporta: https://portal.immigrationadviceauthority.gov.uk/s/report-something-to-us

Ce puteți raporta:

persoane neacreditate de IAA care prestează ilegal servicii de imigrație

immigration adviseri care încurajeaza clienții să facă declarații false sau ilegalități.

dacă sunteți îngrijorat de sfaturile oferite celor care caută consiliere în grupurile sau comunitățile de pe social media, sfaturi care ar putea fi incorecte, neacreditate sau ilegale, dar aveți doar informații limitate.

Informațiile pe care le ai pot fi despre servicii pe care le-ai primit personal sau despre servicii oferite unui client sau unei persoane cunoscute.

Orice informație pe care o oferiți este importantă și ajută la combaterea sfaturilor incorecte, de proastă calitate sau ilegale. Cu cât poți oferi mai multe informații, cu atât este mai util pentru IAA, însă chiar și informațiile parțiale pot fi valoroase. Toate informațiile vor fi tratate confidențial și contribuie la înțelegerea activităților ilegale din întreg Regatul Unit.

Puteți avea garanția că dacă raportați ceva, datele voastre nu vor fi transmise persoanei vizate.

Dacă dorești ca IAA să ia măsuri specifice împotriva unui immigration adviser cu care ai interacționat, poți să faci o plângere prin formularul de reclamații. Toate plângerile sunt tratate direct de echipele regionale IAA. Alternativ, dacă dorești doar să le raportezi îngrijorările tale, apasă pe „START”.

Sursa: Immigration Advice Authority

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu


Home Office intră și în „avocații” falși care oferă sfaturi ilegale de imigrație

Nu e o noutate pentru nimeni că pe facebook și tiktok, la orice postare despre probleme cu rezidența se face coadă de ajutători și recomandări, toți călare pe “pradă” – fie “contabili” specialiști, ba persoane care se dau drept avocați de imigrație, fie scameri&țepari care pretind că pot rezolva aplicațiile datorită „accesului special” la Home Office, înșelând victimele să plătească mii de lire în avans și colectând documentele lor personale de identitate. Partea bună e că Home Office e la curent cu această situație și știe despre indivizii care folosesc rețelele sociale pentru a înșela oamenii, așa că ia măsuri.  

Statul englez deține tot mai multe dovezi despre cum acești „avocați” falși acționează ca intermediari pentru cei care încearcă să abuzeze de sistemul de imigrație pentru a rămâne în UK sau care încearcă să profite de disperarea oamenilor, oferind consiliere de slabă calitate sau complet frauduloasă în domeniul imigrației.

Persoanele care se dau ilegal drept avocați și consilieri în imigrație, care oferă „sfaturi” frauduloase, vor primi amenzi de până la £15,000 prin noile măsuri din proiectul de lege privind Border Security, Asylum, and Immigration Bill.

Oferirea de consiliere în imigrație fără o înregistrare adecvată la Immigration Advice Authority (IAA) sau la un organism legal de reglementare recunoscut reprezintă o infracțiune penală care poate duce la închisoare, iar IAA va primi noi puteri pentru a aplica și amenzi de până la £15,000 firmelor și persoanelor frauduloase care pretind că sunt consilieri în imigrație.

Eliminarea consilierilor falși în imigrație face parte din acțiunile acestui guvern de a crea un sistem în care regulile sunt respectate și aplicate strict și care și-a intensificat activitățile de aplicare a legii împotriva muncii ilegale, împotriva celor care exploatează migranții vulnerabili și a celor care subminează sistemul de imigrație.

Ministrul pentru Securitatea Frontierei, Dame Angela Eagle, a declarat:

„Indivizii lipsiți de rușine care oferă consiliere în imigrație complet ilegal trebuie trași la răspundere.

De aceea introducem aceste sancțiuni financiare dure pentru firmele și consilierii frauduloși, protejând integritatea sistemului nostru de imigrație, precum și persoanele vulnerabile care au nevoie reală de consiliere.”

Tot prin proiectul de lege Border Security, Asylum, and Immigration Bill, IAA va putea trage la răspundere advisorii și organizațiile înregistrate, suspendând imediat pe cei suspectați de abuzuri flagrante asupra sistemului de imigrație sau de prejudicierea persoanelor vulnerabile care caută consiliere, și să îi investigheze despre comportamentul lor anterior pe cei care nu mai sunt înregistrați. Această activitate era deja desfășurată de echipa de experți Professional Enabler Disruptions (PED) din cadrul Home Office, care ajută la eliminarea acestui tip de criminalitate.

Sursa: Home Office și Dame Angela Eagle DBE MP
Publicat: 27 aprilie 2025

Material de A.Drogoreanu&V.Dobrescu

CoA pentru membrii de familie (JFM) – câteva clarificări de la Rob Mar

Rob Mar

Administrator – Expert al grupului+1

“I echo the answers you received from Kas Ken-Mcd and Marta Koscielniak: your friend should have applied for status and waited for the decision from his country of origin (Romania, I assume), not come to the UK on the basis of a submitted application (or, worse, come here as a visitor, lying at the border about his travel intentions, only to apply under the EUSS). The very fact that he was refused at least once (something tells me it may have been more than once) and still continued to live and work in the UK brings him to this particular situation he faced at the border.

This is by no means a new situation, as Kas and Marta have both told you: it has been like this since the beginning. Because the COA has been phrased in a generic way, to encompass all applicants (own-eligibility applicants and joining family members), there was a lot of confusion about the rights JFMs might have in the UK. Add to this the confusion brought on by the 90-day visitor exemption (which was then enshrined in law), which allowed visitors to apply from the UK, AND the fact that the Employer Checking System provided no motivation or recourse for employers to check the validity of one’s EUSS application (but instead only limited the checks to asking for a share code… which, until last year, could be obtained by anyone with a passport)… and a lot (sorry: A LOT) of abuse of the system has been taking place.

To provide some perspective: out of 40-50,000 new applications the EUSS still receives every month about 20,000 are PSS-SS switching applications, and the rest are new PSS applications: about 10,000 of them are from joining family members (or newborns) who actually have some merit in applying, and the remainder (10,000-15,000) are pure and simple attempts to defraud the immigration system. I am not saying your friend falls in this last category, I am simply telling you why the system is finally properly cracking down on this kind of fraud.

Which brings me to this comment: while the JFM COA provisions aren’t new, what is new is the fact that over the last months of the old government (and so far in the first month of the new government) there have been significant efforts to crack down on those who work in the UK “from COA to COA”, most of them people who know they don’t qualify for status under the EUSS and simply submit successive fraudulent applications (and most of these applications based on sponsors who aren’t qualified/relevant to the EUSS). Again: not saying this is your friend’s case, but…….statistically speaking it may be him too.

And this crackdown YES can involve seizing ill-gotten gains. Because working in the UK on the basis of a Certificate of Application (and Share Code thus obtained) of a fraudulent application IS WORKING ILLEGALLY. Therefore any income so gained, regardless of it having been properly taxed or not, IS ILL-GOTTEN. So what the agent told him IS CORRECT: he very much risks having his money seized. Such a crackdown may even involve curtailing the status of the sponsor (which, I would advise him, is far worse than having £5,000-10,000 confiscated), and may even involve cracking down on employers and landlords associated with the presence of that particular applicant in the UK.

So: while I am sorry your friend is now too scared to come back, and that his girlfriend may have to face going through childbirth alone, this is entirely a mess of their own making. As my colleague told you privately as well, we welcome your friend reaching out to us directly, via DM, to be offered further guidance (starting with looking into why his latest application has been pending for so long). Of course, won’t hold my breath he will actually do so, because I assume he knows what we do in our day jobs, and if he’s afraid after one interaction with a Border Force agent he might not want to expose himself further… but the invitation to try to guide him is still there, and I encourage him to take it.

One thing he should not do, though, even if his relationship with his girlfriend qualifies under the EUSS, is return to the UK to continue to work until the decision on his latest application has been made.”

Orice anunț care promite că vă “ajută” cu dovezile e o țeapă, în esența ei

Orice anunț care promite că vă “ajută” cu dovezile e o țeapă, chiar dacă vedeți că e un “contabil” sau firma care a postat asta, nu numai bombardieri care nici nu-s în stare să lege 2 vorbe.

Nu o sa vedeți vreun immigration advisor acreditat OISC (Office of the Immigration Services Commissioner) ca o să promită rezidență garantat/imediat și să vă producă falsuri și plastografii ca să obtineți voi ilegal rezidența dorită, la care nu vă încadrați. De cei care pretind că lucrează la Home Office și vă fac ei acte pe sub mână, nici atât, că doar nu aveți 3 ani să credeți asta.

Toți vă vor doar banii, voi sunteți pâinica lor, că e încă momentul pentru prosteală și înca ține. Home Office are metode de verificare pentru orice situație sau act și oricum statusurile sunt verificate și reevaluate la intervale de timp după acordare, și retrase – în caz ca sunt obținute pe bază de falsuri.

Ca nu nu mai spun ca un avocat sau advisor cu acreditarile aferente nu stă pe grupuri la pândă să agațe disperati prin comentarii și nu spamează cu oferte tentante cu “totul la pachet”, cu atât mai mult nu dă mesaje private nesolicitate cu promisiuni de “ajutor”. Exact asta ar trebui să vă dea de gândit înainte să intrați în discuții cu ei.

PS. e inutil să mai spun că vă puteți lămuri și singuri atunci când apar să își ofere “ajutorul” :

încercați să le cereți dovada că sunt acreditati OISC, și verificați dacă figurează aici: pentru immigration advisori aici: https://portal.oisc.gov.uk/s/adviser-finder . iar pentru avocați aici: https://solicitors.lawsociety.org.uk/

verificati firma aici: https://find-and-update.company-information.service.gov.uk/  ca să vedeți cu ochii voștri ce anume obiect de activitate are și ce acreditari au persoanele din compania respectivă,

cereți un contract de prestări servicii în care sunt identificate clar părțile, serviciile și costurile aferente acestora.

În afară de faptul că o să plângeți după bani și că au datele voastre personale, aplicându-vă la o schemă de rezidență la care nu vă încadrați comit o fraudă de imigrație care rămâne pe vecie în istoricul vostru și vă distruge viitorul în UK, atunci când veți dori să aplicați legal pentru o viză.

Victor Dobrescu (postare 19 feb 12.13 https://www.facebook.com/groups/romaniinangliagrupoficial/permalink/6971357196267685 )

Vezi în grup

Cam cum stă treaba cu rezidența

Oameni buni:

Simplificat, treaba sta cam asa:

  • daca nu ati mai fost niciodata in Anglia si nici nu aveti aici sot/sotie/partener de lunga durata cu rezidenta , si vreti sa veniti sa munciti aici = nu se mai poate obtine rezidenta. Schema aceea nu e pentru noii veniti.
  • rudele eligibile sunt sotii/partenerii, copii, parintii. La parinti trebuie demonstrata dependenta.
  • nu merge sa te insori acu pentru a obtine rezidenta, cine va spune asta isi bate joc de voi.
  • daca sunteti ditamai adultii, cu familii si job, nu merge sa aplicati pe rezidenta parintilor, daca nu sunteti in intretinerea lor.
  • terminati cu “reintregirea familiei ” cu fratii, surorile, unchii si verii ca nu exista asa ceva in schema EUSS. Se reintregeste o familie cu membri care depind de sponsorii lor financiar si emotional, in traiul de zi cu zi, fara de care echilibrul nucleului familial ar fi afectat( sa nu stea sotii despartiti, copii fara parintii lor, sau parintii neputinciosi si fara sursa de subzistenta- fara suport)
  • nu mai puneti botul la oferte de acte falsificate, ca nu s-a spart caruta cu prosti la Home Office.
  • sansa unei aplicatii sa fie aprobata si sa primeasca ca raspuns pozitiv status de rezidenta nu sta decat in a face o aplicatie corecta, intemeiata, demonstrand cu acte validitatea cererii (motivul pentru care aplicați întârziat) și eligibilitatea (faptul ca intruniti conditiile de aplicare: de prezenta, de relatie, functie de situatie)

Restul sunt detalii.

PS. faptul ca aplicatia EU Exit va permite inca sa faceti o aplicatie pt rezidenta si va trimite automat un certificat de aplicare nu inseamna nimic. Nu inseamna deloc ca “merge sa faci rezidenta”. Daca accesul la aplicatia asta ar costa 2000-3000 de lire, bani care vi s-ar restitui doar daca primiti un raspuns pozitiv cu status acordat, nu v-ati mai inghesui sa turnati aplicatii peste aplicatii.

autor: Victor Dobrescu

Aviz amatorilor de acte false si făcătorilor de falsuri

Acest material trateaza doar situatia celor ne-eligibili , care nu intrunesc conditiile de aplicare pentru rezidenta.

Au trecut mai mult de 200 de zile de la sfarsitul perioadei de gratie in care cetatenii europeni care au fost in UK pana la data de 31 dec 2020, puteau aplica pentru schema de rezidenta EU Settlement Scheme. Mai mult de 172 000 de aplicatii au fost facute dupa deadline – intre 30 iunie 2021(data limita) si sfarsitul lui septembrie (un total de 333 200 pana in decembrie) si inca se mai fac, pentru ca cei care vor sa vina oricum, chiar daca nu intrunesc conditiile, sunt extrem de multi si sunt dezinformati, pacaliti sau “ajutati” sa aplice la noroc.

Ceea ce nu stiu “indemnătorii” si făcătorii intru facturi, payslipuri, si alte dovezi de prezenta falsificate – care profita de aceasta oportunitate si-i indeamna pe cei care nu se califica deloc sa aplice cu acte produse de ei, e ca, in afara de dovada de prezenta in ultimele 6 luni ale anului trecut, a mai aparut o cerinta in aplicatia intarziata pentru settlement: one piece of evidence dated within the 6 month before your application(o dovada de prezenta datata in ultimele 6 luni dinaintea aplicatiei). Floare la ureche, s-ar spune, or sa foloseasca biletul de avion cu care au sosit sau, pentru ca au venit la noroc, pe șest si nu pot face nimic fara acte, or sa mai cumpere de la careva o factura datata in ultimele 6 luni dinaintea aplicatiei, pe langa falsurile pe care le-au cumparat ca sa demonstreze ca au fost in uk, dar nu au aplicat la timp.

Doar ca de la 1 oct. nu mai mai intra in UK decat cu pasaportul, care pasaport, ghinion, contine toate informatiile despre unde si cand a fost folosit. Asa ca Home Office stie:

– ca Nelutzu – care n-a calcat in viata lui in UK si care a aplicat in acum in octombrie 2021, cu documente proband ca a intarziat pentru ca a fost bolnav, izolat sau vulnerabil si a prezentat un bill la apa sau payslip din dec 2020 si unul de prin vara asta eventual – Nelutzu asta minte in aplicatie si foloseste falsuri in scopul obtinerii rezidentei.

-iar daca acelasi Nelutzu care n-a mai calcat vreodata in UK, aplica din Romania pentru rezidenta, cu aceleasi acte procurate de la facatorii de bine de pe fb, pentru ca ii trebuie Certificatul de aplicare(COA) cu care crede ca poate intra fara probleme, atunci Home Office iara stie asta din datele pasaportului folosit la intrarea in UK si desi are COA nu-l lasa se intre.

– Home Office verifica repetat aplicatiile in timp, si dupa acordarea rezidentei.

Pentru cei doritori de venit in UK la munca, care nu se califica pentru acea schema de rezidenta si sunt tentati sa treaca pe sub lege apeland la falsuri, las o nota cu informatii mai jos, continand doar cateva offences.

Nota:

[Most commonly prosecuted immigration offences:

Obtaining leave by deception – s24A(1) Immigration Act 1971 – 2 years’ custody

Documentary offences will usually be prosecuted under the Identity Documents Act 2010 (IDA), which has a higher maximum sentence of 10 years’ imprisonment.

Offences involving breaches of immigration control are considered to be serious and merit deterrent sentences: Seeking to enter, as well as actually entering; Action taken to remain in the UK, such as preventing or deferring removal.

The manufacture and distribution of false documents on a commercial basis, for significant gain – 10 years – under 2006 Act offences –

Assisting someone to remain by deception, by entering into a sham marriage or by procuring false documents – (Assisting Unlawful Immigration to a Member State (facilitation) – s25 Immigration Act 1971) 14 years’ custody.]

  • Copierea si preluarea textelor de pe site este strict interzisa.

autori: @VictorDobrescu & Alice Drogoreanu
Ii gasiti aici https://www.facebook.com/groups/romaniinangliagrupoficial

+