Category Archives: Istorie

Povestea lui “Keep Calm and Carry On”

Keep Calm and Carry On” a devenit unul dintre cele mai cunoscute sloganuri din istoria Marii Britanii. Expresia a întărit imaginea populară despre viața în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a fost reprodusă pe o mulțime de obiecte, de la pahare de șampanie până la huse de telefon.

Însă această expresie are în spate o istorie mult mai complicată.

Sloganul „Keep Calm and Carry On” a fost creat de Ministerul Informațiilor (Ministry of Information – MOI), aflat atunci în fază de pregătire, undeva între 27 iunie și 6 iulie 1939 și făcea parte dintr-o serie de trei postere care urmau să fie folosite în caz de război. Celelalte două mesaje erau:
„Your Courage, Your Cheerfulness, Your Resolution Will Bring Us Victory” și
„Freedom is in Peril; Defend it with all Your Might”.

Posterul „Keep Calm” nu a fost niciodată distribuit oficial, iar până astăzi au supraviețuit foarte puține exemplare originale.

Planificatorii MOI au început să discute propaganda pentru populație încă din august 1937 și au reluat subiectul în iulie 1938. Activitatea lor era însă limitată de un acord mai vechi, potrivit căruia aceste campanii urmau să înceapă abia mai târziu în eventualitatea unui război. Inițial, MOI trebuia să se ocupe doar de știri oficiale și cenzură.

Situația s-a schimbat în martie 1939, când Royal Institute of International Affairs (Chatham House) a fost rugat să redacteze un raport secret despre propaganda externă. Atunci au apărut primele discuții serioase despre conținutul materialelor destinate publicului.

Un nou comitet pentru propaganda internă și-a început activitatea la 6 aprilie 1939. Funcționari publici, academicieni voluntari, publiciști și editori se întâlneau săptămânal. Ei au căzut rapid de acord că, odată cu izbucnirea războiului, MOI trebuia să lanseze imediat o campanie generală care să prezinte „cauza națională”. Posterele trebuiau să liniștească populația, să transmită ideea unei victorii finale sigure și să arate că întreaga societate este implicată în efortul de război.

S-a decis ca aceste postere să iasă clar în evidență față de reclamele comerciale și să fie parte dintr-o campanie coerentă. De aceea, s-a experimentat folosirea unui font special. Mesajul trebuia să atragă atenția, să fie ușor de înțeles pentru toată lumea și să combine calmarea publicului cu încurajarea acțiunii. Primele idei, precum „England is prepared”, au fost abandonate în favoarea unor mesaje mai puțin politice, cum ar fi „We’re going to see it through”.

Procesul de design s-a intensificat în mai 1939, când finanțarea a fost mutată de la serviciile secrete la Trezorerie. A fost creat un subcomitet de planificare a propagandei, format din profesioniști din presă și publicitate. Aceștia au decis că sloganul ar trebui să transmită mai degrabă o „stare de spirit” și au cerut unui grafician să pregătească mai multe variante.

Subcomitetul s-a ocupat și de tipărire și distribuție. S-a stabilit ca HM Stationery Office să se ocupe de tipărire, iar pentru a asigura acoperire națională s-a propus colaborarea cu o agenție de publicitate. Costul total estimat al campaniei era de £112,000.

Trezoreria nu a fost însă mulțumită. A refuzat ideea a șapte modele diferite și nu a vrut să aprobe cheltuieli pentru mesaje prea specifice. În urma unei ședințe din 26 iunie 1939, planul a fost blocat. A urmat o încercare rapidă de compromis: bugetul a fost redus la £45,000, pentru 2,5 milioane de exemplare ale unui singur design, care să poată fi adaptat ulterior.

Din aceste discuții a apărut „Keep Calm and Carry On”. Nu se știe exact momentul în care sloganul a fost formulat, dar documentele arată că, pe 27 iunie 1939, graficianului Wall-Cousins i-a fost trimis un nou set de instrucțiuni. La 6 iulie, erau gata mai multe propuneri, iar „Keep Calm” se afla printre ele.

Posterul a fost rezultatul direct al negocierilor legate de buget. Alegerea unui poster doar cu text a fost impusă de Trezorerie, iar mesajul reflecta ideea de „sobrietate și reținere”. Coroana stilizată provenea dintr-un proiect abandonat de „mesaj regal”, iar culorile roșu și alb au fost alese pentru efectul lor psihologic, idee preluată din surse contemporane.

După mai multe întâlniri, trei postere au fost alese: „Keep Calm”, „Your Courage” și „Freedom is in Peril”. Ele au fost aprobate oficial la începutul lui august 1939. Tipărirea a început chiar înainte de declararea războiului, iar producția era încă în desfășurare la 3 septembrie 1939.

Deși se spune adesea că posterul „Keep Calm” a fost păstrat în rezervă încă de la început, de fapt, majoritatea exemplarelor fuseseră deja distribuite centrelor locale, dar autoritățile au decis să le folosească doar în cazul unor bombardamente severe. Când aceste bombardamente nu au avut loc imediat, iar moralul populației părea mai degrabă plictisit decât panicat, ritmul campaniei a fost încetinit.

Încă de la început, sloganul a stârnit rezerve. Unii oficiali se temeau că oamenii se vor simți iritați dacă mesajul le va fi „băgat pe gât”, iar alții considerau că este prea banal pentru a inspira. Critici similare au fost aduse și celorlalte postere. După doar câteva săptămâni, întreaga campanie comercială a fost abandonată, iar stocurile de „Keep Calm” au fost păstrate până în 1940, apoi distruse din cauza lipsei de hârtie.

Este ironic faptul că un poster care astăzi simbolizează o epocă a provocat atâta neliniște la momentul apariției. Tocmai această reținere a făcut ca el să rămână ascuns timp de decenii. Abia la începutul secolului XXI, un exemplar prăfuit a fost redescoperit de doi librari din Alnwick. De acolo, sloganul a intrat din nou în istorie.

Sursa originală: Dr. Henry Irving, 27 iunie 2014
https://history.blog.gov.uk/2014/06/27/keep-calm-and-carry-on-the-compromise-behind-the-slogan/

Cum a luat naștere NHS

Serviciul Național de Sănătate a fost înființat în Regatul Unit pe 5 iulie 1948 . Marea Britanie a fost prima țară occidentală care a oferit îngrijire medicală gratuită pentru întreaga populație.

Dar cum a luat naștere NHS?

Al Doilea Război Mondial a provocat pierderi uriașe de vieți omenești și a adus cu sine greutăți considerabile. Britanicii au îndurat raționalizarea alimentelor și a bunurilor (care a continuat și după încheierea războiului), evacuările, distrugerea sau avarierea a milioane de locuințe și locuri de muncă, bombardamentele aeriene, precum și mobilizarea masivă a populației și a resurselor naționale pentru susținerea efortului de război. Și perioada dintre Primul și al Doilea Război Mondial își lăsase amprenta. Anii interbelici fuseseră marcați de depresie economică și privațiuni sociale, iar statul nu cunoscuse o dezvoltare semnificativă a sistemelor de protecție socială. Attlee și membrii Cabinetului său trăiseră (iar mulți dintre ei luptaseră) în ambele războaie și înțelegeau nevoia de reconstrucție și extindere – un sistem de asistență socială cuprinzător era elementul central al acestei viziuni.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, guvernul de coaliție condus de prim-ministrul conservator Winston Churchill și de liderul Partidului Laburist, Clement Attlee (viceprim-ministru din 1942), a recunoscut necesitatea reconstrucției de după război. Deși preocupat în principal de purtarea unui război mondial, guvernul a acordat prioritate planificării pentru perioada postbelică. În iunie 1941, ministrul laburist Arthur Greenwood a anunțat în Camera Comunelor formarea unui nou comitet, însărcinat să analizeze sistemele existente de securitate socială și serviciile conexe, sub conducerea lui Sir William Beveridge. Acest demers a dus la celebrul Raport Beveridge din 1942, care a identificat „Cei Cinci Giganți” ce trebuiau înfruntați pentru ca Marea Britanie să reușească din punct de vedere economic și social: Sărăcia, Boala, Ignoranța, Mizeria locuirii și Inactivitatea. Economistul și înaltul funcționar public John Maynard Keynes a fost, de asemenea, consultat de Beveridge în timpul elaborării raportului. La sugestia lui, Beveridge a modificat unele recomandări, astfel încât Keynes a considerat planul, în linii mari, sustenabil din punct de vedere financiar.

Raportul a fost publicat la 2 decembrie 1942 și a devenit imediat un bestseller, atât în țară, cât și în străinătate (prețul fiind de 2 șilingi). În decurs de douăsprezece luni s-au vândut aproximativ 256.000 de exemplare ale raportului integral, 369.000 de exemplare ale unei versiuni prescurtate și 40.000 de exemplare ale ediției americane. Propunerile au beneficiat de un sprijin larg pe întreg spectrul politic. Recomandările Raportului Beveridge au extins aria stabilită anterior prin National Insurance Act din 1911, adoptată în vremea lui Lloyd George. Beveridge a oferit un plan detaliat pentru un stat al bunăstării cuprinzător. În anii care au urmat publicării, guvernul de coaliție a lucrat la transformarea recomandărilor în realitate, inclusiv prin elaborarea unui White Paper. Totuși, implementarea completă nu era garantată. În martie 1943, Churchill a avertizat împotriva impunerii unor cheltuieli noi semnificative fără a cunoaște pe deplin situația economică de după război; în același timp, el susținea ideea unei „asigurări naționale obligatorii pentru toate clasele sociale, pentru toate scopurile, de la leagăn până la mormânt”.

La 5 iulie 1945, Partidul Laburist condus de Clement Attlee a obținut o victorie zdrobitoare la alegeri, cu o majoritate de 146 de locuri. După câștigarea alegerilor generale, guvernul Attlee a început construirea unui stat al bunăstării cuprinzător, în centrul căruia se afla NHS. De altfel, laburiștii intraseră în campania electorală promițând „întregul Beveridge”. „Eficiența executivă” a lui Attlee avea să fie esențială pentru introducerea și implementarea unui program de o asemenea amploare. Deși Marea Britanie și aliații săi ieșiseră victorioși din război, presiunea unui conflict total lăsase țara într-o stare disperată. Cu toate acestea, Attlee reflecta:

„Nu am fost aleși pentru a cârpi un sistem vechi, ci pentru a crea ceva nou… Prin urmare, am hotărât să mergem înainte cât mai rapid posibil cu programul nostru.”

Activitatea socială și politică a lui Attlee în East End Londra i-a modelat viziunea asupra rolului statului. Până când a ajuns la guvernare, idei care păruseră inițial strict personale deveniseră parte a unui consens emergent. Attlee scria: „Am fost martor la acceptarea, de către toți politicienii de prim rang din această țară și de către toți economiștii importanți, a concepției utilizării abundenței.” În 1918, ca soldat în Primul Război Mondial, Attlee își exprima sensul misiunii astfel: „Trăim într-o societate în care marea majoritate duc vieți limitate – ne străduim să le oferim o viață mai liberă.”

La instalarea sa la Downing Street, Attlee s-a confruntat cu o situație economică dificilă. După doar o lună de mandat, perspectiva s-a înrăutățit odată cu încetarea bruscă a programului american Lend-Lease. Ulterior, Statele Unite au acordat Marii Britanii un nou împrumut, însă Hugh Dalton, cancelarul finanțelor din guvernul Attlee (1945–1947), nota că situația rămânea „disperat de dificilă”. Ajutorul Marshall, oferit de SUA între 1948 și 1951, avea să furnizeze, de asemenea, un sprijin esențial pentru economia britanică. La formarea Cabinetului, Attlee l-a numit ministru al sănătății pe Aneurin Bevan, un personaj combativ, fost miner din Țara Galilor de Sud și sindicalist. Discursul Regelui din 15 august 1945 a schițat un program legislativ ambițios, care includea naționalizarea industriilor de combustibili și energie, a aviației civile, a Bank of England, precum și înființarea unui National Health Service. Cancelarul Hugh Dalton a colaborat îndeaproape cu Bevan pentru a pune bazele financiare ale introducerii NHS. Dalton a fost impresionat de energia și determinarea lui Bevan, iar biograful acestuia îl descrie pe Dalton drept „după Bevan… principalul arhitect” al NHS.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, aria asigurărilor de sănătate fusese extinsă, însă acoperea doar jumătate din populație și nu includea serviciile spitalicești și de specialitate, stomatologia, serviciile oftalmologice sau auditive. Asistența universală, indiferent de capacitatea de plată, se afla în centrul noilor reforme ale guvernului Attlee. Ca ministru al sănătății, Bevan a început să construiască pe baza Raportului Beveridge și a White Paper-ului elaborat de guvernul de coaliție. În octombrie 1945, Bevan și-a prezentat viziunea asupra unui National Health Service. În decembrie, el a explicat Cabinetului că aceasta reprezenta „o oportunitate care s-ar putea să nu se mai ivească timp de ani de zile, pentru o reformă profundă și o reconstrucție a sistemului de sănătate al țării”. Prim-ministrul Attlee a recurs la o metaforă din cricket pentru a-și exprima aprobarea: Bevan se descurcase bine „pe un teren foarte dificil”. Pachetul de servicii urma să includă îngrijiri spitalicești, servicii de ambulanță, servicii de medicină generală, îngrijire maternală, medicamente eliberate pe bază de rețetă, precum și servicii optice și stomatologice.

Transformarea NHS din principiu în politică publică a necesitat schimbări structurale majore și, implicit, negocieri ample cu profesia medicală, autoritățile locale, diverse comitete, Parlamentul și alți miniștri din Cabinet. A fost, fără exagerare, un proces extrem de dificil. În plus, NHS era doar una dintre reformele care alcătuiau statul bunăstării. Modul în care statul urma să finanțeze aceste reforme reprezenta o problemă uriașă pentru guvernul vremii. În mai 1945, Keynes îi spusese Cabinetului de Război că Marea Britanie se confrunta cu un „Dunkirk financiar”. National Insurance Act din 1946 a extins contribuțiile persoanelor de vârstă activă (cu excepția femeilor căsătorite), pentru a finanța prevederile statului bunăstării.

Având în vedere rolul său fundamental în întregul program social, Attlee și-a concentrat atenția asupra asigurării adoptării National Insurance Bill. În Camera Comunelor, la prima și a doua lectură, Attlee a reflectat asupra luptei istorice pentru reforma socială și a adus un omagiu pionierilor anteriori. Prim-ministrul a recunoscut, de asemenea, costul financiar semnificativ:

„Se pune întrebarea – ne putem permite acest lucru? … Să presupunem că răspunsul este «Nu». Ce înseamnă asta, de fapt? Înseamnă că totalitatea bunurilor produse și a serviciilor prestate de oamenii din această țară nu este suficientă pentru a asigura tuturor, în orice moment, protecție în boală și în sănătate, în tinerețe și la bătrânețe… Nu pot crede… că ne putem prezenta în fața lumii spunând că masele populației noastre trebuie condamnate la sărăcie.”

National Health Service Act a primit Royal Assent la 6 noiembrie 1946. Acest moment a marcat însă începutul unei faze mai profunde și mai îndelungate de negocieri, până la așa-numita „Appointed Day”, 5 iulie 1948, când urma să înceapă efectiv funcționarea NHS. Astfel, 1.143 de spitale voluntare (cu 90.000 de paturi) și 1.545 de spitale municipale (cu 390.000 de paturi) au fost preluate de NHS în Anglia și Țara Galilor.

Istoricul Pauline Gregg a relatat cât de aproape s-a ajuns de eșec: „Cu șase luni înainte de Appointed Day, părea că întreaga construcție s-ar putea prăbuși din lipsa sprijinului profesiei medicale; însă un acord obținut aproape în ultimul moment a salvat edificiul.”

Până în acel moment, profesia medicală se bucurase de un grad semnificativ de autonomie, iar crearea unui National Health Service presupunea atât o pierdere de libertate, cât și o creștere a sarcinilor birocratice. Bevan a recunoscut aceste temeri și a declarat:

„Orice serviciu de sănătate care speră să obțină consimțământul medicilor trebuie să le înlăture aceste temeri. … Nu există alternativă la autoguvernarea profesiei medicale în toate chestiunile care țin de conținutul vieții sale academice. … Comunitatea are datoria de a furniza aparatura medicinei pentru medic. Lui îi revine sarcina de a o folosi liber, în conformitate cu standardele profesiei sale.”

Ministrul sănătății era însă hotărât să-și ducă misiunea la capăt: „Nicio societate nu se poate numi, în mod legitim, civilizată dacă unei persoane bolnave i se refuză ajutorul medical din lipsă de mijloace.”

Bevan a obținut sprijinul Cabinetului pentru a iniția o dezbatere în Camera Comunelor la 9 februarie 1948, care a confirmat hotărârea guvernului de a începe furnizarea serviciilor NHS la Appointed Day. În dezbaterea din februarie, Bevan a detaliat „rezistența masivă față de implementare” a NHS Act din partea organismelor profesionale. În lunile următoare, Bevan a făcut concesii și a oferit asigurări profesiei medicale privind libertatea clinică. Până la Appointed Day, majoritatea medicilor de familie depuseseră cereri pentru a intra în NHS, iar trei sferturi din populație se înregistrase în sistem. Pe măsură ce fluxul serviciilor NHS începea să curgă, Bevan s-a întors către secretara sa parlamentară privată, Barbara Castle, și i-a spus:

„Barbara, dacă vrei să știi pentru ce este toată această muncă, uită-te în cărucioarele de copii.”

Sursa: https://history.blog.gov.uk/2023/07/13/the-founding-of-the-nhs-75-years-on/