Category Archives: Intrarea in UK

Copiii de 8 ani pot trece pe la eGates din iulie 2026

Începând din 8 iulie 2026, scade limita minimă de vârstă la 8 ani pentru copii la intrarea în UK, ca să poată trece pe la eGates. Până acum, copiii trebuiau să aibă cel puțin 10 ani pentru a putea folosi eGates în UK.

Copiii de 8 și 9 ani care au cel puțin 120 cm înălțime și sunt însoțiți de un adult vor putea trece prin porțile automate de control al pașapoartelor împreună cu familiile lor.

Măsura va fi aplicată la peste 290 de eGates din UK și din punctele de control juxtapuse din Europa.

Potrivit estimărilor bazate pe cifrele de sosiri din 2025, aproximativ 1,5 milioane de copii în plus vor deveni eligibili pentru folosirea eGates în următorul an.

Autoritățile spun că dacă mai multe persoane folosesc porțile automate, se reduce din timpul de așteptare pentru cei care trebuie să treacă pe la controlul pașapoartelor.

Anunțul face parte din planul mai amplu de modernizare a frontierelor UK. Din februarie este aplicat generalizat și sistemul Electronic Travel Authorisation (ETA), iar următorul pas va fi introducerea unei frontiere „fără contact”, bazată pe tehnologie de recunoaștere facială, fără necesitatea prezentării pașaportului la control.

Sursa: Home OfficeMore children eligible for eGates in boost for families this summer

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu

Ce documente sunt necesare la intrarea în UK atunci când un adult nu este părintele copilului sau are un nume de familie diferit

Pentru cei care călătoresc cu copiii, aveți aici precizările despre documentele necesare atunci când un adult nu este părintele copilului sau are un nume de familie diferit, din ghidul oficial Border Force despre intrarea în UK, secțiunea „Advice for families travelling with children”:

Border Force are obligația, în baza Section 55 din Borders, Citizenship and Immigration Act 2009, să protejeze și să promoveze bunăstarea copiilor.

Această obligație este luată foarte în serios, pentru protejarea copiilor vulnerabili și a celor care ar putea fi victime ale traficului de persoane.

Dacă călătoriți cu un copil (sub 18 ani) și nu sunteți părintele copilului sau poate părea că nu sunteți părintele (de exemplu, dacă aveți un nume de familie diferit), este posibil să vi se pună câteva întrebări pentru a stabili relația pe care o aveți cu copilul. Vom face acest lucru întotdeauna cât mai rapid posibil și într-un mod sensibil față de interesele copilului și ale adultului implicat.

Sperăm că înțelegeți importanța verificărilor suplimentare pe care le efectuăm pentru copiii care călătoresc în UK și motivele acestora, în cazul în care considerați că ați fost reținut prea mult timp.

Nu dorim să vă întârziem călătoria mai mult decât este necesar. La următoarea călătorie, ar putea fi util să aveți asupra dumneavoastră dovezi ale relației cu copilul și/sau motivul pentru care călătoriți împreună cu acesta.

Aceste dovezi pot include copii ale:
certificatului de naștere sau de adopție care arată relația dumneavoastră cu copilul
certificatelor de divorț / căsătorie, dacă sunteți părintele, dar aveți un nume de familie diferit de cel al copilului
• unei scrisori din partea părintelui/părinților copilului, prin care își dau acordul ca minorul să călătorească împreună cu dvs. și care include date de contact, dacă nu sunteți părintele copilului.

Ofițerii Border Force vor încerca să stabilească relația dintre copii și adulții care îi însoțesc sau care îi întâmpină la sosirea în UK, înainte de a le permite să părăsească punctul de control la frontieră.”

Sursa: Border ForceChildren travelling to the UK

Children Section 55 Leaflet

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu

Motivele pentru care se anulează ETA

ETA este o autorizație electronică de călătorie pentru UK. Nu este viză și nu oferă automat drept de intrare în țară, nici de ședere sau muncă. Este folosită în principal pentru vizite scurte, cum ar fi turism, vizite la familie, călătorii de afaceri sau tranzit.

Practic, este o verificare făcută de Home Office înainte ca persoana să călătorească spre UK. Sistemul verifică identitatea persoanei și dacă există probleme legate de imigrație, condamnări, încălcări ale regulilor sau alte motive pentru care persoana ar putea fi refuzată.

Persoanele din anumite țări( de ex. cei europeni, implicit și românii) care puteau intra în UK fără viză pentru vizite scurte au acum nevoie de ETA înainte să urce în avion, autocar sau ferry către UK.

Chiar dacă o persoană are ETA , asta nu garantează intrarea în UK. La frontieră, Border Force poate să permită sau să refuze intrarea.

Persoanele care au deja viză, settled status, pre-settled status sau alt tip de permisiune de tip stay/enter nu au nevoie de ETA.

ETA poate fi anulată automat de Home Office în mai multe situații prevăzute în regulile de imigrare:

ETA 5.1) ETA se anulează dacă persoana are ordin de deportare, ordin de excludere din UK sau dacă Secretary of State a decis personal excluderea persoanei din țară.

ETA 5.2) ETA se anulează și pentru motive penale( criminality grounds). Asta se aplică dacă persoana a fost condamnată în UK sau în altă țară și a primit o pedeapsă cu închisoare de cel puțin 12 luni sau a fost condamnată pentru o infracțiune penală în UK sau în străinătate, cu excepția cazului în care au trecut mai mult de 12 luni de la data condamnării.

ETA 5.3) Home Office poate anula ETA dacă se consideră că prezența persoanei în UK nu este favorabilă binelui public din cauza comportamentului, caracterului, anturajului, activităților sau alte motive considerate problematice, inclusiv condamnări care nu intră în categoria infracțiunilor grave.

ETA 5.4) ETA poate fi anulată pentru încălcarea regulilor de imigrare. De exemplu, dacă persoana a rămas în UK după expirarea dreptului legal de ședere, a încălcat condițiile permisiunii de intrare sau a avut probleme legate de statusul său de imigrare, a intrat ilegal în țară sau a folosit înșelăciune într-o aplicație de imigrare, indiferent dacă acea înșelăciune a avut succes sau nu.

ETA 5.5) Dacă în cadrul aplicației pentru ETA, au fost făcute declarații false, au fost prezentate documente falsificate sau informații false, chiar dacă nu aveau legătură directă cu aplicația sau chiar dacă persoana nu știa că documentele erau false, sau dacă nu au fost declarate fapte relevante care ar fi trebuit comunicate în aplicație, ETA se va anula.

ETA 5.6) Un alt motiv este existența unor facturi NHS neachitate, de cel puțin £500.

ETA 5.7) ETA poate fi anulată și dacă persoana nu a plătit cheltuieli de judecată care au fost stabilite în favoarea Home Office, într-un proces.

ETA 5.8) Home Office poate anula ETA și dacă descoperă că persoana nu îndeplinea condițiile necesare pentru ETA fie la momentul aplicației, fie ulterior, după emiterea permisunii (cerințele de la ETA 1.1 care stabilesc „cine are voie să aplice”, și ETA 1.2 care stabilesc „dacă persoana este acceptabilă din punct de vedere al imigrației și securității”).

Sursa oficială: Immigration Rules Appendix Electronic Travel Authorisation – Cancellation of an ETA / actualizat la data de 29 April 2026

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu

ETA se poate anula pentru datorii la NHS

Dacă ai deja ETA și ai datorii către NHS de cel puțin £500 pentru servicii medicale primite ca vizitator în UK, autorizația ta ETA poate fi anulată. Aceasta se întâmplă după ce NHS notifică oficial Secretary of State că nu ai plătit costurile datorate.

Poate această informație e relevantă pentru sutele de mămici care au născut în UK, nefiind rezidente și care au costuri considerabile de plătit, pentru care nu au făcut un plan de restituire. Mai ales pentru cele care s-au folosit de un certificat de aplicare (CoA) obținut pentru ca au aplicat la rezidență (chiar dacă nu întruneau condițiile de aplicare), ca să nu plăteasca facturile datorate nașterii în UK, ca overseas visitor, aplicație soldată cu refuz ulterior.
Așa cum se aprobă ETA, la fel se poate și anula.

Sursa: Immigration Rules Appendix Electronic Travel Authorisation – Appendix Electronic Travel Authorisation

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu

Infractorii străini vor primi refuz de intrare în UK sau vor avea vizele anulate

Infractorilor străini nu li se va permite să intre in UK: vor primi refuz de intrare în UK sau le vor fi anulate vizele.

După noile reguli introduse astăzi 5 martie 2026, orice infractor străin care a avut o sentință suspendată de cel puțin 12 luni – fie în țara de origine, fie în străinătate, indiferent de momentul în care a avut loc infracțiunea – va avea permisiunea de intrare în UK refuzată sau anulată (pe lângă puterile deja existente care permit UK să deporteze orice persoană condamnată la închisoare pe 12 luni sau mai mult).
Aceasta va intra în vigoare din 26 martie, aducând Regulile de Imigrare în concordanță cu reformele din Sentencing Act 2026.

Orice migrant care dorește să se stabilească în UK trebuie să îndeplinească anumite cerințe de caracter, inclusiv un cazier curat și respectarea cerințelor de imigrare.

Secretarul de Interne Shabana Mahmood a spus:

“Să vii în UK este un privilegiu, nu un drept.
Orice cetățean străin cu un istoric de criminalitate și violență nu este binevenit.
Dacă reprezinți un risc pentru țara noastră, îți va fi refuzată intrarea sau vei fi îndepărtat.”

Încă de anul trecut, Home Office a anunțat în aprilie că cetățenii străini care comit infracțiuni sexuale vor fi excluși de la protecție pentru azil în UK, (Border Security, Asylum and Immigration Act), în mai – că va coborî pragul pentru ca infractorii străini să fie luați în considerare pentru deportare, și în noiembrie – că vor reorganiza legile privind drepturile omului pentru a face mai ușoară deportarea infractorilor străini.

Guvernul va legifera reformarea Articolului 8 (dreptul la viață de familie) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât siguranța publicului britanic să fie prioritizată în fața drepturilor infractorilor străini.

Schimbările apar într‑un context în care deportările migranților ilegali și ale infractorilor străini au crescut până la aproape 60.000 – cea mai mare rată din ultimul deceniu.

Sursa: Home OfficeForeign criminals excluded from UK under strict new rules
Publicat: 5 martie 2026

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu

Ce s-a schimbat în regulile de imigrație la rezidența EUSS – 5 martie 2026

Astăzi, 5 martie 2026, a fost prezentat Parlamentului Memorandumul explicativ la schimbările regulilor de imigrație introduse de HC 1691, adoptate în temeiul prevederilor secțiunii 1(4) și secțiunii 3(2) din Immigration Act 1971, folosite pentru a reglementa intrarea și șederea persoanelor în UK.

4.2 Modificările Appendix EU care îi privesc pe cetățenii europeni:

5.53 EU Settlement Scheme (EUSS) permite cetățenilor din UE, din alte state ale European Economic Area (EEA) și cetățenilor elvețieni care locuiau în UK înainte de sfârșitul perioadei de tranziție după ieșirea din UE, la ora 23:00 GMT, la 31 December 2020, precum și membrilor familiilor lor, să obțină statutul de imigrație de care au nevoie pentru a continua să locuiască în UK, în conformitate cu Citizens’ Rights Agreements. EUSS family permit permite membrilor de familie relevanți să călătorească în UK, unde pot aplica la rezidență pentru a rămâne în UK împreună cu sponsorul lor.

5.54) Modificările aduse Immigration Rules pentru EUSS în Appendix EU sunt următoarele:

-Pentru a combate abuzurile identificate prin care cetățeni europeni sponsorizează aplicații la rezidență EUSS depuse de persoane care pretind în mod fals că sunt membri de familie eligibili, se introduce o nouă cerință de suitability, aliniată cu regulile deja existente privind scurtarea permisiunii de ședere(curtailment), care, acolo unde este proporțional să se procedeze așa, va permite respingerea unei aplicații EUSS atunci când este mai probabil decât improbabil că, după sfârșitul perioadei de tranziție, persoana a ajutat în mod fraudulos o altă persoană să obțină sau să încerce să obțină entry clearance ori leave to enter sau remain în UK.

-Să simplifice prevederea actuală care permite unei persoane să depună o nouă aplicație la EUSS în orice moment atunci când deține pre-settled status acordat în cadrul schemei.

-Să extindă prevederea actuală care permite unui solicitant non-european să poată folosi un card de reședință biometric expirat ca dovadă a identității și naționalității, dacă a expirat în ultimele 60 de luni (în loc de 18 luni). Astfel, cetățenii non-EEA pot continua să aplice online, fără să fie nevoiți să meargă la o programare biometrică.

Modificări ale Appendix EU (Family Permit) – cerințe suplimentare de valabilitate

5.55. La mai mult de cinci ani după sfârșitul perioadei de tranziție după ieșirea din UE, se observă în continuare tentative de abuz ale rutei family permit EUSS din partea unor persoane care pretind în mod fals că au un sponsor cetățean EEA eligibil sau o relație de familie eligibilă. Prin urmare, modificările aduse Immigration Rules pentru EUSS family permit în Appendix EU (Family Permit) introduc cerințe suplimentare de valabilitate pentru a permite respingerea aplicațiilor care nu intră în domeniul schemei și îmbunătățirea serviciilor pentru solicitanții pe această rută, după cum urmează:

Solicitantul trebuie să furnizeze dovada statutului EUSS al sponsorului (UAN- Unique Application Number) sau informații ori dovezi care, în opinia ofițerului vamal, indică faptul că sponsorul este „relevant EEA citizen”.

Solicitantul trebuie să furnizeze informații sau dovezi care, în opinia ofițerului vamal, indică faptul că relația de familie cu sponsorul intră în domeniul rutei, de exemplu un certificat de căsătorie sau un certificat de naștere (care, cu excepția cazului în care există îndoieli rezonabile privind autenticitatea, poate fi o copie și nu documentul original). Evaluarea propriu-zisă a faptului dacă acea relație de familie îndeplinește cerințele de eligibilitate pentru un EUSS family permit va continua să fie realizată ca parte a procesului de analiză a cazului pentru o aplicație validă.

***Dacă paragraful 5.54 nu vă este clar, în esență înseamnă că dacă Home Office consideră că sponsorul a ajutat pe altcineva să obțină sau să încerce să obțină fraudulos dreptul de ședere în UK sau o viză (de exemplu pretinzând fals că este membru de familie), atunci îi poate refuza o aplicație pe care o face ulterior, sau îi poate scurta / retrage statusul. Regula nu vizează doar solicitantul care minte, ci și persoana care îl ajută sau îl sponsorizează. Dacă ai participat la o fraudă de imigrație pentru a ajuta pe cineva să intre sau să rămână în UK, asta poate afecta propriul tău statut de rezidență în UK.

Sursa: Policy paper – Explanatory memorandum to the statement of changes in the Immigration Rules: HC 1691, 5 March 2026 – Published 5 March 2026

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu

*****Pun aici completarea oferită de Rob Mar

“Acesta a fost mereu cazul (mai ales din 2022), dar era aproape exclusiv în competența SRU (în cadrul EUSS). Aceste schimbări extind puterile discreționare ale EUCWs și permit ca analiza de suitability făcută atunci când este evaluată o aplicație (similară analizei de „Good Character” din aplicațiile de naturalizare) să poată duce la curtailment.

Așadar, în esență, aceste schimbări extind semnificativ puterile sistemului, per ansamblu, de a se ocupa de (a se citi: de a sancționa corespunzător) pe cei care au comis fraudă de imigrație. Și nu va exista posibilitatea de a te ascunde, decât dacă cineva are o mașină de călătorit în timp… pentru că, dacă ai comis acest tip de fraudă în 2023, nu există nicio modalitate de a o „anula”.

De remarcat (de asemenea, Români în Anglia Grup Oficial) că schimbarea de mai sus, care privește retroactiv infracțiunile de imigrație comise până acum, este întărită suplimentar ca factor de descurajare, deoarece este cuplată cu extinderea domeniului de aplicare al analizei de validity (care, astfel, privește înainte).

Aceasta – analiza mai largă de validity – va avea un impact foarte mare în oprirea JFM falși (joining family members) care depun aplicații succesive fără sens pe baza unor membri de familie fictivi (adică „cumpărarea” de UAN-uri prin intermediul escrocilor). Un solicitant JFM trebuie acum să dovedească încă de la început (adică din etapa de validity) că este rudă sau într-o relație cu sponsorul său, înainte ca aplicația să fie considerată validă. Și la fel cum schimbarea privind analiza de validity din 2023 (și apoi din 2024) a dus la o scădere majoră a numărului de fraude (reducând semnificativ grupul „de la CoA la CoA”), aceste noi schimbări vor închide, în timp, practic ușa pentru astfel de tentative frauduloase.

Și, revenind la primul punct: pentru jumătatea din grupul „de la CoA la CoA” care chiar sunt rude sau într-o relație cu sponsorul lor EEA relevant (deci nu au „cumpărat” pur și simplu UAN-ul cuiva de la un escroc), prima parte a schimbărilor (cea în care analiza de suitability poate duce la curtailment) ar trebui să fie un factor de descurajare major.

Nu mai există „hai să aplicăm pentru că e gratis și nu se întâmplă nimic”… cu aceste schimbări, orice sponsor relevant EEA/EU ar trebui să se gândească de două ori (de trei, patru, cinci ori) înainte să accepte să sponsorizeze pe cineva în cadrul EUSS.”

Schimbările regulilor de imigrație pe 2026 și datele de la care intră în vigoare

Aveți aici un rezumat cu principalele schimbări ale regulilor de imigrație introduse prin HC 1691, din Memorandumul explicativ din 5 martie 2026, adoptate în temeiul prevederilor secțiunii 1(4) și secțiunii 3(2) din Immigration Act 1971, folosite pentru a reglementa intrarea și șederea persoanelor în UK.

Schimbări ale Immigration Rules (HC 1691) și datele de aplicare

ModificareCând devine aplicabilă
Introducerea Visa Brake5 martie 2026, ora 15:00 GMT (cu efect imediat)
Reducerea duratei permisiunii de ședere pentru refugiați și protecție umanitarăÎncepând cu 26 martie 2026
Persoanele cărora li s‑a refuzat azilul – procedură și drepturi de apel8 aprilie 2026
Divulgarea informațiilor despre cererile de azil atunci când cazurile implică interes public26 martie 2026
Cerința de viză de vizitator pentru cetățenii din Nicaragua și St Lucia5 martie 2026, ora 15:00 GMT (trece printr‑o perioadă tranzitorie)
Modificări privind restricțiile de muncă din Part 11B8 aprilie 2026
Modificări privind ofițerii de închisoare în ruta Skilled Worker8 aprilie 2026
Clarificarea circumstanțelor în care un copil poate primi settlement pentru a se alătura unei „rude” în UK26 martie 2026 (ca parte din implementare generală)
Modificări privind criminalitatea în Part Suitability22 martie 2026 pentru condamnări cu suspendare de ≥12 luni, parte din noile prevederi aplicabile începând de atunci*
Extinderea suplimentară a Ukraine Permission Extension (UPE) Scheme8 aprilie 2026
Appendix Visitor: Permit Free Festival List26 martie 2026 (în paralel cu celelalte actualizări)
Global Business Mobility – Service Supplier modificări pentru a include prevederi pentru cetățenii indieni8 aprilie 2026
Global Business Mobility – Secondment Worker reducerea perioadei de angajare calificată în străinătate de la 12 la 6 luni8 aprilie 2026
Appendix EU changes (inclusiv EUSS)Începând cu 26 martie 2026 (parte din implementarea generală)*
Appendix EU (Family Permit) changes – cerințe suplimentare privind valabilitateaDin 8 aprilie 2026 pentru partea legată de data de aplicare sponsor evidence; alte elemente urmează aceeași schemă generală)
Youth Mobility Scheme – modificări ale cotelor pentru țările partenere pentru 202626 martie 2026
Cerințe de identitate (actualizarea regulilor pentru depunerea unei aplicații valide și reutilizarea identității)26 martie 2026
Modificări la Appendix Victim of Domestic Abuse26 martie 2026
Modificare a cerințelor de limbă engleză26 martie 2027 (cerință B2)

Locul unde această declarație de schimbări produce efect practic in Immigration Rules este întregul UK.

Schimbările la Appendix EU, care privesc cetățenii europeni și implicit românii, sunt expuse separat aici ➤ https://romaniinangliagrup.co.uk/2026/03/05/ce-s-a-schimbat-in-regulile-de-imigratie-la-rezidenta-euss-5-martie-2026/

Sursa: Policy paper – Explanatory memorandum to the statement of changes in the Immigration Rules: HC 1691, 5 March 2026 – Published 5 March 2026

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu

ETA și dubla cetățenie britanică-română

Persoanele cu dublă cetățenie, trebuie să călătorească în UK ori cu pașaport britanic valabil (sau irlandez), ori cu alt pașaport valabil + certificate of entitlement.

Situații:

Sunt cetățean britanic cu cetățenie română. Am nevoie de pașaport britanic pentru a intra în UK sau trebuie să aplic pentru ETA?
Ca cetățean britanic, nu aveți nevoie de ETA.

Ca persoană cu dublă cetățenie, trebuie să călătoriți în UK ori cu un pașaport britanic valabil (sau pașaport irlandez), fie cu pașaport românesc împreună cu un Certificate of Entitlement to the Right of Abode in the United Kingdom. Acest certificat este o dovadă oficială că ai dreptul de reședință în UK fără restricții de imigrare atunci când nu ai un pașaport britanic care deja dovedește acest drept.

Dacă copiii dumneavoastră au dublă cetățenie, se aplică aceleași reguli.

Dacă nu sunteți sigur despre cetățenia pe care o aveți sau de cetățenia membrilor familiei, verificați aici: Check if you’re British.

Sunt cetățean britanic. Copiii mei s-au născut în România. Au nevoie de pașaport britanic pentru a intra cu ei în UK?
Dacă un copil s-a născut în România din cel puțin un părinte britanic și copilul are un pașaport românesc, dar nu a solicitat niciodată un pașaport britanic, acesta trebuie obținut pentru a călători în UK după data de 25 februarie 2026.

Dacă un copil este deja cetățean britanic, nu poate obține ETA pentru a intra în UK. Va avea nevoie de un pașaport britanic sau de un Certificate of Entitlement atașat la pașaportul românesc.

Ar trebui să verificați ca să fiți siguri dacă copiii voștri sunt britanici: Check if you’re British, iar dacă sunt, ar trebui să solicitați un pașaport britanic sau un certificate of entitlement ( în numele lor) pentru a-l atașa la pașaportul românesc.

Ce se întâmplă cu cetățenii români care ar putea fi britanici, dar nu au avut nicio interacțiune formală cu guvernul britanic pentru a „revendica” acest statut?
Dacă sunteți cetățean britanic automat, nu trebuie să faceți nimic pentru a cere cetățenia britanică. Sunteți britanic prin efectul legii.

Cetățenia automată operează prin lege, dacă se îndeplinesc condițiile necesare la momentul nașterii. Pașaportul doar confirmă cetățenia, nu o acordă: legea o stabilește.

În această situație se afla mulți copii de români, născuți în UK, din părinți care dețineau settled status la momentul nașterii copilului, dar nu au aplicat pentru pașaport britanic. Unii parinți au crezut că e de ajuns certificatul de naștere britanic ca să fie cetățean și au presupus că pașaportul le vine și el automat, ca și cetățenia, sau că nu e nevoie de el. Este nevoie să aplice pentru pașaportul britanic al copilului dacă ies cu copilul afară din UK. Iar certificatele de naștere nu sunt documente de călătorie.


Sursa: GOV.UKBorder control – 9 februarie 2026

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu

Unde poți să verifici cât mai ai ETA valabilă

Verifică autorizația electronică de călătorie (ETA)

Poți să intri aici ➜ Check your electronic travel authorisation (ETA) ca să verifici dacă ai ETA sau când îți expiră.

ETA este valabilă timp de 2 ani și este legată de pașaportul tău. Dacă ți-ai schimbat pașaportul sau a expirat, trebuie să aplici pentru o nouă ETA.

Verifică ETA online

O să ai nevoie de pașaportul pe care l-ai folosit atunci când ai aplicat pentru ETA.

Nu poți să folosești acest serviciu dacă ai aplicat recent pentru ETA și încă nu ai primit-o. Dacă au trecut 3 zile lucrătoare și nu ai primit o decizie, contactează UKVI .

Dacă ți-a expirat ETA, poți aplica pentru una nouă.

Nu ai nevoie de ETA dacă ai deja permisiunea de a fi în UK – adică dacă ai o viză UK, indefinite leave to remain sau status settled sau pre-settled.

Sursa: Visit the UK – Check your electronic travel authorisation (ETA)

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu

Ce înseamnă „exempt from immigration control”

Ce înseamnă „exempt from immigration control” (scutit de controlul imigrației) – înseamnă că anumite persoane nu trebuie să respecte regulile normale de imigrație din UK, chiar dacă nu au drept de reședință.

Adică:

  • pot intra în UK fără viză
  • nu au nevoie de permisiune de intrare
  • nu au condiții de ședere (de exemplu, restricții de muncă)
  • de obicei intră pe baza funcției sau misiunii lor, nu pe baza naționalității

Statutul nu este un „drept”, ci un privilegiu temporar, valabil doar cât durează motivul pentru care persoana este scutită (de ex. misiune diplomatică).

Cine este scutit de controlul imigrației

Doar persoanele aflate în misiuni oficiale, de exemplu:

  • diplomați
  • angajați consulari
  • șefi de stat
  • membri ai guvernelor altor țări care vin în vizite oficiale
  • persoane care vin la conferințe internaționale în numele unui stat
  • angajați ai organizațiilor internaționale (ONU etc.)
  • anumite categorii din forțele armate străine detașate în UK
  • soț/soție și copiii dependenți ai celor de mai sus

Toți sunt scutiți doar cât timp sunt în funcție, iar după ce li se termină mandatul, scutirea încetează.

Cetățenii europeni se încadrează la asta?

Nu, în mod normal NU. Cetățenii europeni(și implicit românii):

  • NU sunt scutiți automat de controlul imigrației
  • intră în UK pe baza regulilor normale (vizite, viză, status EUSS etc.)
  • devin scutiți doar dacă au exact una dintre funcțiile oficiale de mai sus (de exemplu: diplomat al unei țări UE)

Un cetățean european obișnuit, care vine ca turist, să muncească, să studieze sau ca membru de familie, NU este „exempt from immigration control”.

Este scutit numai dacă are un statut diplomatic sau guvernamental specific.

Sursa: UK Visas and Immigration – Exemption from immigration control (Non armed forces) – Updated 1 December 2025

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu

No permission, no travel

Începând din 25 februarie 2026, vizitatorii din 85 de naționalități, inclusiv Statele Unite, Canada și Franța, care nu au nevoie de viză, nu vor putea călători legal în UK fără ETA.

Asta înseamnă că toți cei care vor să vină în UK trebuie să aibă o permisiune digitală: fie ETA sau o viză electronică (eVisa).

Transportatorii vor verifica persoanele înainte de călătorie.

Cetățenii britanici și irlandezi, inclusiv cei cu dublă cetățenie, sunt exceptați de la obligația de a avea ETA. Guvernul britanic recomandă ferm cetățenilor britanici cu dublă cetățenie să se asigure că au un pașaport britanic valid sau un certificate of entitlement, pentru a evita probleme precum refuzul îmbarcării atunci când călătoresc spre UK începând cu 25 februarie 2026.

Aplicarea pentru ETA este rapidă și simplă prin aplicația oficială UK ETA, iar costul este de £16. În timp ce majoritatea oamenilor primesc decizia automat în câteva minute, se recomandă să se aloce 3 zile lucrătoare pentru numărul mic de cazuri care necesită verificare suplimentară.

Sursa: GOV.UKPress release – No permission, no travel: UK set to enforce ETA scheme

Published 24 November 2025



Cât timp se păstrează informațiile personale atunci când aplici pentru ETA

Home Office deține și procesează informații personale din:

  • aplicațiile pentru ETA ( autorizația electronică de călătorie ) care vă oferă permisiunea de a călători spre UK
  • serviciul „check your ETA

Cât timp păstrează informațiile personale

Datele biometrice faciale vor fi păstrate, de obicei, timp de 3 ani, cu excepția cazurilor în care există motive pentru a păstra imaginea facială pentru o perioadă mai lungă.

Datele biografice și datele personale vor fi păstrate timp de 15 ani după ultima acțiune efectuată în cadrul procedurii, conform perioadelor de păstrare aplicabile vizelor.

-Aplicația mobilă, după transmiterea cu succes a cererii, nu va păstra niciun fel de date.

-Următoarele informații introduse în serviciul „check your ETA” vor fi păstrate timp de 30 de minute de la ultima activitate sau mai puțin, dacă selectați opțiunea de a încheia și părăsi serviciul:

  • naționalitatea
  • numărul pașaportului
  • data expirării pașaportului, dacă ați introdus-o
  • data nașterii

Aceste informații vor fi, de asemenea, incluse în datele de jurnal de acces („access log data”) pentru „check your ETA”, care conțin adresa voastră IP și care sunt șterse după 30 de zile.

Home Office revizuiește continuu perioadele de păstrare pentru a se asigura că acestea corespund rolului de a securiza frontiera Regatului Unit

Sursa:
🔗 https://www.gov.uk/government/publications/electronic-travel-authorisation-eta-privacy-information-notice/electronic-travel-authorisation-privacy-information-notice

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu