Aveți aici evoluția numărului de controale privind munca ilegală desfășurate de Immigration Enforcement și a arestărilor efectuate între 1 ianuarie 2019 și 31 decembrie 2025.
Tabelele includ doar sectoarele de muncă în care au fost făcute cel puțin 100 de controale în acel an.
În anul 2025, au fost emise 2.438 de sancțiuni civile împotriva angajatorilor, cu amenzi în valoare totală de peste £130 de milioane.
Controale privind munca ilegală, pe categorii de activitate
Arestări pentru muncă ilegală, pe categorii de activitate
Datele și statisticile au fost extrase din sistemele operaționale active la 22 ianuarie 2026. Nu toate sancțiunile civile sunt rezultatul unui control efectuat la sediul angajatorului. Unele au fost emise în urma unor informații primite de la alte instituții guvernamentale sau ca urmare a schimbului periodic de date cu HM Revenue & Customs (HMRC).
Infractorilor străini nu li se va permite să intre in UK: vor primi refuz de intrare în UK sau le vor fi anulate vizele.
După noile reguli introduse astăzi 5 martie 2026, orice infractor străin care a avut o sentință suspendată de cel puțin 12 luni – fie în țara de origine, fie în străinătate, indiferent de momentul în care a avut loc infracțiunea – va avea permisiunea de intrare în UK refuzată sau anulată (pe lângă puterile deja existente care permit UK să deporteze orice persoană condamnată la închisoare pe 12 luni sau mai mult). Aceasta va intra în vigoare din 26 martie, aducând Regulile de Imigrare în concordanță cu reformele din Sentencing Act 2026.
Orice migrant care dorește să se stabilească în UK trebuie să îndeplinească anumite cerințe de caracter, inclusiv un cazier curat și respectarea cerințelor de imigrare.
Secretarul de Interne Shabana Mahmood a spus:
“Să vii în UK este un privilegiu, nu un drept. Orice cetățean străin cu un istoric de criminalitate și violență nu este binevenit. Dacă reprezinți un risc pentru țara noastră, îți va fi refuzată intrarea sau vei fi îndepărtat.”
Încă de anul trecut, Home Office a anunțat în aprilie că cetățenii străini care comit infracțiuni sexuale vor fi excluși de la protecție pentru azil în UK, (Border Security, Asylum and Immigration Act), în mai – că va coborî pragul pentru ca infractorii străini să fie luați în considerare pentru deportare, și în noiembrie – că vor reorganiza legile privind drepturile omului pentru a face mai ușoară deportarea infractorilor străini.
Guvernul va legifera reformarea Articolului 8 (dreptul la viață de familie) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât siguranța publicului britanic să fie prioritizată în fața drepturilor infractorilor străini.
Schimbările apar într‑un context în care deportările migranților ilegali și ale infractorilor străini au crescut până la aproape 60.000 – cea mai mare rată din ultimul deceniu.
Legea Border Security, Asylum and Immigration Act 2025 introduce o infracțiune nouă: este ilegal să creezi sau să publici conținut în online care promovează servicii de imigrație ilegale (section 17).
Nu contează dacă vinzi ceva sau doar promovezi/distribui: orice material (anunțuri, postări, site-uri, mesaje) care ajută sau încurajează încălcarea legilor de imigrație intră aici(da, da, chiar și ofertele din comentarii cu ajutor pentru șercod/dovezi intră aici).
„Servicii de imigrație ilegale” înseamnă orice ajutor pentru: intrare ilegală în UK, rămânere ilegală, încălcarea legislației de imigrație, folosirea de documente false/măsluite (pașapoarte, acte), indiferent dacă serviciul implică furnizarea de bunuri, servicii, informații sau orice altceva.
Se aplică pentru tot ce e online: social media, site-uri, aplicații de mesagerie,mesaje, motoare de căutare, etc. „Publicare” înseamnă punerea la dispoziție a unui lucru publicului sau unui grup de persoane, indiferent dacă se primește sau nu plată ori alt beneficiu pentru aceasta.
Platformele (Facebook, site-uri, Google etc.) nu sunt vinovate dacă doar găzduiesc sau transmit conținut și nu știu de el. Dar trebuie să-l scoată când află.
Dacă o companie face asta, pot fi trași la răspundere și directorii sau managerii.
Pedepse: până la 12 luni închisoare (instanță inferioară) până la 5 ani închisoare (cazuri grave) amendă sau ambele
Legea se aplică și dacă fapta este făcută și din afara UK, procedurile pot fi inițiate în orice loc din UK și infracțiunea poate fi tratată ca fiind comisă în acel loc.Poți fi arestat când intri în UK sau chiar extrădat.
Este valabilă pentru tot teritoriul Marii Britanii (Anglia, Scoția, Țara Galilor, Irlanda de Nord).
Există ghid emis de Crown Prosecution Service referitor la această infracțiune.
*Context Border Security, Asylum and Immigration Act 2025 a fost introdus pentru a consolida securitatea frontierelor, cu măsuri de aplicare a legii pentru a urmări, perturba și descuraja toate formele de criminalitate organizată în domeniul imigrației.
Secțiunea 17 a actului introduce infracțiunea care incriminează crearea sau publicarea (sau determinarea creării ori publicării) de materiale al căror scop sau efect este sau va fi promovarea serviciilor de imigrație ilegale pe un serviciu de internet, oferind autorităților din UK instrumentul suplimentar pentru a combate facilitarea serviciilor de imigrație ilegale online.
Border Security, Asylum and Immigration Bill estelegea care reglementează securitatea frontierelor, imigrația și azilul, schimbul de date de la frontieră, articolele folosite pentru infracțiuni grave, și de asemenea, reglementează taxele plătite pentru recunoașterea, comparabilitatea sau evaluarea calificărilor advisorilor de imigrație.
În cadrul acestei legi, IAA (Immigration Advice Authority) va putea aplica măsuri împotriva consilierii ilegale sau de slabă calitate în domeniul imigrației:
Sancțiuni financiare: Capacitatea de a aplica amenzi de până la £15.000 atât adviserilor acreditați, cât și celor neînregistrați, pentru oferirea de consiliere neautorizată sau nerespectarea cerințelor legale.
Rambursarea taxelor și compensații: Poate dispune restituirea comisioanelor plătite și plata de compensații către clienți, în limita a £250.000.
Suspendarea sau anularea imediată a acreditării: Se aplică în circumstanțe specifice în care există un risc imediat pentru clienți sau pentru sistemul de imigrație.
Obligația de cooperare: Poate investiga plângeri (inclusiv împotriva foștilor adviseri), poate obliga la furnizarea de informații și poate emite amenzi pentru neconformare.
Supraveghere: Împiedică persoanele interzise să ofere consiliere în materie de imigrație atunci când sunt sub supervizare.
Proiectul de lege este în prezent în curs de examinare în Parlament. După ce legea va primi Aprobarea Regală (Royal Assent), IAA va actualiza implementarea și termenele prin intermediul site-ului său .
Înainte ca fiecare nouă competență să intre în vigoare, IAA va pune la dispoziție Ghiduri pe site și prin buletine informative IAA și comunicări regulate, pentru a sprijini adviserii și organizațiile în înțelegerea și pregătirea pentru noile cerințe.
Toți furnizorii de consiliere în materie de imigrație, trebuie să respecte Commissioner’s Code of Standards.
Înaintea oricărei sancțiuni financiare, se va emite un Aviz de Intenție (Notice of Intent) și toate amenzile vor avea drept de apel la First-tier Tribunal (Immigration Services).
Home Office va monitoriza :
numărul sancțiunilor financiare emise
ordinele de compensație dispuse
cazurile în care foști consilieri au fost obligați să coopereze
Border Force a publicat lista companiilor de transport rutier acreditate care participă laschema privind migrația clandestină.
Această schemă are scopul de a reduce riscul ca aceste companii să primească amenzi, dacă au implementat sisteme eficiente pentru a preveni ascunderea migranților ilegali în vehiculele lor, respectând standardele de securitate și bune practici stabilite de autoritățile britanice pentru a combate migrația ilegală prin transport rutier.
Company name
Scheme number
Country
3 Gid Comprod SRL
CP/AS/598
Romania
A B Texel Ltd
CP/AS/371
UK
A Jankeviciaus Individuali Imone
CP/AS/655
Lithuania
A T Trota SA
CP/AS/532
Spain
A W Jenkinson Transport Ltd
CP/AS/369
UK
Abbey Logistics Group Ltd
CP/AS/1028
UK
Abels Moving Services Ltd
CP/AS/286
UK
Acklams Coaches Ltd
CP/AS/1390
UK
Active Transport Ltd
CP/AS/223
UK
Agency Transport s.r.o.
CP/AS/375
Czech Republic
Agexim Transport & Logistics SRL
CP/AS/1230
Romania
Agromex SP.J
CP/AS/250
Poland
Aktsiaselts Linford
CP/AS/450
Estonia
Alan Blair & David Blair T/A Blair International
CP/AS/64
UK
Albert Schuck GmbH & Co. KG
CP/AS/731
Germany
Alberton Edoardo Auto trasporti
CP/AS/321
Italy
Alcaline B.V
CP/AS/274
Netherlands
Alcaline UK
CP/AS/271
UK
Alexandra Group SRL
CP/AS/359
Italy
Alkatrans DOO
CP/AS/623
Slovenia
All Road International GmbH
CP/AS/316
Germany
Allelys General Haulage
CP/AS/858
UK
Alta Trans Transport Spedycja Logistyka Wojcik Sp. Jawna
CP/AS/470
Poland
Ambro Transport Sp zoo
CP/AS/800
Poland
Andrew John Hill
CP/AS/833
UK
ANG Logistic SRL
CP/AS/602
Romania
AP-Rent Kft
CP/AS/1093
Hungary
Aquila Part Prod Com Srl
CP/AS/826
Romania
Arcese Polska SP Z.O.O
CP/AS/1111
Poland
Arko-Trans Sp Zoo
CP/AS/1424
Poland
Armishaws Removals Ltd
CP/AS/638
UK
Art Logistics Ltd
CP/AS/600
UK
Artful Logistics Ltd T/A Artful Logistics
CP/AS/52
UK
Arthur Welter Transports SARL
CP/AS/44
Luxembourg
AS Olbtar
CP/AS/553
Estonia
Assisped Spa
CP/AS/95
Italy
Atruck Logistics AS
CP/AS/840
Czech Republic
Autotrasporti De Girolami Spa
CP/AS/1190
Italy
Autotrasporti Rattenni SRL
CP/AS/759
Italy
Aztek Logistics Ltd
CP/AS/534
UK
Ballards Removals Ltd
CP/AS/797
UK
Ballinalard Logistics Ltd
CP/AS/664
Ireland
Baltic Trans Sp zoo
CP/AS/634
Poland
Bart’s Logistics BVBA
CP/AS/489
Belgium
Batim Transport
CP/AS/126
Poland
BCVO Logistics SRL
CP/AS/772
Poland
Bernadetta Wojcik
CP/AS/448
Poland
Beskidzka Koniczynka Sp Zoo
CP/AS/968
UK
Beskidzka Koniczynka Sp Zoo
CP/AS/968
Poland
Best Foods Logistics
CP/AS/941
UK
best log Innovative Transportlogistik GmbH
CP/AS/1170
Germany
Bestlog Limited
CP/AS/1092
UK
Bima Spolka Cywilna Damian Bilka Michal Drozdzik (BIMA S.C)
CP/AS/1511
Poland
Bohmeia Wheels
CP/AS/1021
Czech Republic
Botrans Sp zoo
CP/AS/911
Poland
Bott Ltd
CP/AS/428
UK
Boyle Transport Ltd
CP/AS/162
UK
Breen International Logistics
CP/AS/60
Ireland
Brian Caffrey International Limited
CP/AS/808
Ireland
Brian Yeardley Continental Ltd
CP/AS/253
UK
Britannia Appleyard of South Yorkshire
CP/AS/625
UK
Britannia Fleet Removals
CP/AS/752
UK
Britannia Logistics Sp z.o.o
CP/AS/403
Poland
Brites & Brites Transportes De Aluguer Unipessoal LDA
CP/AS/707
Portugal
BSS Transport DOO
CP/AS/820
Bosnia and Herzegovina
Bukowscy Sp. Z o.o.
CP/AS/440
Poland
Bul Freight Ltd
CP/AS/683
Bulgaria
Bulk Logistic Solutions
CP/AS/611
UK
Buzzlines Travel Ltd
CP/AS/514
UK
C+ Transport
CP/AS/1224
France
Cadogan Tate Group Ltd
CP/AS/214
UK
Cappio Trasporti e Logistica srl
CP/AS/620
Italy
Cargo Expert Group Spolka z o.o.
CP/AS/803
Poland
Cargo Expert Sp zoo Sp
CP/AS/677
Poland
Cargo Spol s.r.o.
CP/AS/67
Czech Republic
Carn Autos Ltd T/A Swains of Stretton
CP/AS/158
UK
Carpentier Logistique
CP/AS/1225
France
Carpentier SILO
CP/AS/1223
France
Carpentier Transports
CP/AS/581
France
Cars in Camera
CP/AS/31
UK
Castiglia Graziano Trasporti
CP/AS/89
Italy
Chaminade Limited
CP/AS/597
Ireland
Channelfret International SA
CP/AS/674
France
Charles Russell Transport UK
CP/AS/1003
UK
Charles Russell Transport UK LTD
CP/AS/1004
UK
Cinquina Servizi S.RL.
CP/AS/1069
Italy
Ciqnuina Transporti S.RL.
CP/AS/1070
Italy
Citronex Trans Logistic Sp zoo
CP/AS/690
Poland
Clan International Transport Services Ltd
CP/AS/520
UK
Clandale Ltd
CP/AS/839
Ireland
Clark and Rose (Removals) LTD
CP/AS/1118
UK
Clover Trans Ltd
CP/AS/804
Bulgaria
Coatransporti d.o.o.
CP/AS/762
Slovenia
Colm O’Meara Transport Ltd
CP/AS/220
Ireland
Continental Express Transport Ltd
CP/AS/426
UK
CORA Trans SRO
CP/AS/178
Slovakia
Corridori Logistica Aeroportuale s.r.l.
CP/AS/194
Italy
Corsi France International Transport SAS
CP/AS/417
France
Cowan Recovery Ltd
CP/AS/796
UK
CPL Transport Services UK Ltd
CP/AS/1164
UK
Cranleigh Freight Services Ltd
CP/AS/1212
UK
Currie European Transport Ltd
CP/AS/140
UK
D & C Logistics
CP/AS/725
UK
D J Goodwin Transport
CP/AS/688
UK
D.G. Light Haulage Ltd
CP/AS/767
UK
Daily Logistics Group BV
CP/AS/546
Netherlands
Daniel Rodriguez Perez
CP/AS/969
Spain
DAO Trans sro
CP/AS/714
Slovakia
Dartmouth Crab Company
CP/AS/1422
UK
Dartom SP Z.o.o
CP/AS/1229
Poland
Davies International Transport Ltd
CP/AS/849
UK
De Rooy Poland Sp Zoo
CP/AS/1458
Poland
Delahaye Moving Ltd
CP/AS/389
UK
Delpa Logistica Europa SL
CP/AS/735
Spain
Delta Trans Logistik Sp zoo
CP/AS/49
Poland
Delta Trans Transporte Sp zoo
CP/AS/50
Poland
Denby Transport Ltd
CP/AS/539
UK
Dextra Group Plc
CP/AS/963
UK
DG McArdle International Ltd
CP/AS/647
Ireland
Die A Ebner-Internationale Transporte GmbH
CP/AS/294
Austria
Dipl KFM Gunther Konig Transport GmbH
CP/AS/235
Austria
Dite Spedition sro
CP/AS/404
Czech Republic
DJT Trans sro
CP/AS/702
Slovakia
Donek N Spol sro
CP/AS/576
Czech Republic
Dosema Transport Spolka z o.o.
CP/AS/758
Poland
Dostawca Trans SP.J
CP/AS/864
Poland
Drumur Transport Ltd
CP/AS/650
Ireland
Duwensee Spedtion & Lagerhaus GmbH
CP/AS/574
Germany
E H Nicholls Jnr Ltd
CP/AS/678
UK
E M Rogers Ltd
CP/AS/459
UK
E Pearson & Sons (Teesside) Ltd
CP/AS/749
UK
Echemar S.L
CP/AS/868
Spain
Eddie Stobart Limited
CP/AS/635
UK
Eddie Stobart Logistics Romania SRL
CP/AS/1008
Romania
Edenburg Ltd
CP/AS/699
Ireland
Edenmill Ltd
CP/AS/802
Ireland
Ekofrost Spolka z o.o.
CP/AS/816
Poland
Eljot Sp.Zoo
CP/AS/895
Poland
Ermo doo
CP/AS/863
Slovenia
ETS JC Fiolet et Fils
CP/AS/239
France
Eurogroup International Movers Ltd
CP/AS/720
UK
Europe Transports Services Sarl
CP/AS/659
France
Europea De Comercio Agricola XXI S.A.
CP/AS/513
Spain
Eurotrans Gebr. Schutte KG
CP/AS/204
Germany
Eurotransit GmbH
CP/AS/45
Germany
Eurovision Logistics Ltd
CP/AS/420
UK
Explotacion Intnal de Transportes SA
CP/AS/87
Spain
F & N Worldwide Logistics Ltd
CP/AS/788
UK
Fany TSL Sp zoo
CP/AS/62
Poland
FF & P Walker Ltd
CP/AS/728
UK
FH Logistic spol. s.r.o.
CP/AS/570
Czech Republic
Fly By Nite Conferences Ltd
CP/AS/372
UK
Forward Trucking Services Ltd
CP/AS/139
UK
Fox Moving & Storage Ltd
CP/AS/751
UK
Fraioli Trasporti Srl
CP/AS/798
Italy
Francis Transport Ltd
CP/AS/591
UK
Freshlinc
CP/AS/952
UK
Frigosped GMBHnationale Spedition
CP/AS/799
Germany
GB Liners Ltd
CP/AS/721
UK
Geodis Trans Slovakia sro
CP/AS/554
Slovakia
Geodis UK Ltd
CP/AS/25
UK
Georgi GmbH & Co. KG Transporte
CP/AS/43
Germany
Georgi Transporte SRO
CP/AS/592
Czech Republic
Georgi Transporte SRO
CP/AS/592
Czech Republic
Gerald International Freight Services Ltd
CP/AS/806
UK
Giraud SRL
CP/AS/410
Romania
GJS Services Ltd
CP/AS/744
UK
Global Freight System Srl
CP/AS/828
Romania
Global Project Sped KFT
CP/AS/500
Hungary
Golcz & Synowie SP.Zoo S.P.K
CP/AS/924
Poland
Gondrand Valence
CP/AS/164
France
Gosped Adamscy Sp J
CP/AS/836
Poland
Gran Krzysztof Szewczyk
CP/AS/913
Poland
Grecowood Ltd
CP/AS/742
Ireland
Greens Removals & Storage Ltd
CP/AS/722
UK
Gregory Distribution (Holdings) Ltd
CP/AS/84
UK
Grupa Euro Mix Sp zoo
CP/AS/628
Poland
Grupo Migel Ramon SL
CP/AS/537
Spain
Grupo Transonuba SL
CP/AS/665
Spain
H & R Carriers Ltd
CP/AS/340
UK
H Essers Transport Company NV
CP/AS/452
Belgium
H.Essers SRL
CP/AS/1094
Romania
H.Essers Transport Company EOOD
CP/AS/1096
Romania
H.Essers Transport Company Nederland B.V.
CP/AS/1097
Netherlands
H.Essers Transport Company NV
CP/AS/1095
Romania
H.Essers Transport Company Poland Sp. Z o.o
CP/AS/1098
Poland
H.J Van Bentum BV
CP/AS/931
Netherlands
Hadvicak SRO
CP/AS/292
Slovakia
Hambledon Haulage
CP/AS/200
UK
Haygrove Ltd
CP/AS/344
UK
HBT Internationale Transporte Sp. Z.o.o
CP/AS/668
Poland
Heritage International Transport Lyd
CP/AS/880
UK
Hnos Laredo
CP/AS/333
Spain
Hosszu Eurotrans E.C
CP/AS/137
Hungary
HR Polska Sp. z o.o.
CP/AS/518
Poland
HR Transprtes
CP/AS/919
Portugal
HS Line s.r.o.
CP/AS/392
Czech Republic
Huisman Group B.V
CP/AS/221
Netherlands
Husk (UK) Ltd
CP/AS/616
UK
HZ Service V.O.S
CP/AS/477
Czech Republic
HZ Transport Poland Sp. z o.o.
CP/AS/381
Poland
Ihro Transport & Logistik s.r.o.
CP/AS/457
Czech Republic
IL Parmense Trasporti SRL
CP/AS/1189
Italy
In time express Logistik GmbH
CP/AS/365
Germany
Int Logistics UK Ltd
CP/AS/962
UK
Inter Star Liberec s.r.o.
CP/AS/559
Czech Republic
Internationaal Transportbedrijf A.L Langen B.V
CP/AS/455
Netherlands
Internationaal Transportbedrijf Van Ewijk b.v
CP/AS/199
Netherlands
Interoil Trans KFT
CP/AS/850
Hungary
Invest Consult-07 Ltd
CP/AS/824
Bulgaria
Isaac Pedroso Transportes de Mercadorias LDA
CP/AS/180
Portugal
J & J Bannister (Evesham) Ltd
CP/AS/295
UK
Jamie Briggs Removals & Storage Ltd
CP/AS/729
UK
Jaroslaw Repinski Repinski Transport
CP/AS/353
Poland
Jayhawk Ltd T/A Jayhawk Fine Art Transportation
CP/AS/345
UK
Jeavons Eurotir Ltd
CP/AS/368
UK
JJXPRESS Ltd T/A JJX Logistics
CP/AS/468
UK
JMIT AS
CP/AS/1042
Czech Republic
John Popat Transport
CP/AS/270
UK
John Seymour Transport Ltd
CP/AS/38
UK
Johnsosn Coaches Henley (Ltd)
CP/AS/964
UK
Ju-Mar Jerzy Rzepa Marta Rzepa Sp J.
CP/AS/818
Poland
Jumbocruiser Ltd
CP/AS/243
UK
Kambar Projekt
CP/AS/904
Poland
Kanizsa Sprint Kft
CP/AS/216
Hungary
Keith Elkington Transport Ltd
CP/AS/627
UK
Kersey Freight Ltd
CP/AS/268
UK
Kevin Oliver Quinn T/A Quinns Coach Hire
CP/AS/545
UK
Kings Ferry Ltd (The)
CP/AS/422
UK
Kings Heavy Haulage (Bristol) Ltd
CP/AS/965
UK
Kinser Logistic KFT
CP/AS/596
Hungary
Kluczyk Transport Service Pawel Kluczyk
CP/AS/466
Poland
Knights of Old Ltd
CP/AS/225
UK
Koeltrans Europe SRL
CP/AS/915
Romania
Koma Spolka Jawna
CP/AS/258
Poland
Kottmeyer GmbH & Co KG
CP/AS/152
Germany
Krzysztof Nosal PPHU KK Trans Kraj Krzysztof Nosal
CP/AS/651
Poland
Kulton Transport Sp zoo Sp k
CP/AS/382
Poland
Kurt Beier Transport A/S
CP/AS/145
Denmark
Kuypers Cargo Service B.V
CP/AS/588
Netherlands
L&P Logistyka Sp.z.o.o
CP/AS/1091
Poland
L.I.T Cargo GmbH
CP/AS/765
Germany
La Log d.o.o.
CP/AS/756
Croatia
Langen Logistics Iberica SL
CP/AS/565
Spain
Lannutti Espana
CP/AS/696
Spain
Laser Transport International Ltd
CP/AS/16
UK
Leatherbarrows Removals & Storage Ltd
CP/AS/748
UK
Leatrans Ltd
CP/AS/143
Ireland
Legarto Logistic sp zoo
CP/AS/1109
Poland
Linda & Co. d.o.o.
CP/AS/511
Slovenia
Liscon Transport Ltd
CP/AS/608
Ireland
LKW Budweiser Spedition Kratochvil Spol SRO
CP/AS/1353
Czech Republic
Logistica Eurocruz SL
CP/AS/1203
Spain
Logistical Support Services Ltd
CP/AS/791
UK
LogPark a.s.
CP/AS/577
Slovakia
L-Tranzit Impex SRL
CP/AS/449
Romania
Lyons European Ltd
CP/AS/916
UK
MACSPED Spolka z o.o Spolka Komandytowa
CP/AS/248
Poland
Magpol Magdalena Bar
CP/AS/374
Poland
Mammoet Ferry Transport BV
CP/AS/582
Netherlands
Manor Gate Solution Limited
CP/AS/897
UK
Mario Trans A. IM. Kobylinscy Spolka Jawna
CP/AS/557
Poland
Mariusz Krzywda Mariotrans
CP/AS/746
Poland
Mark Casterton Haulage
CP/AS/718
UK
Marsh International Moving Ltd
CP/AS/712
UK
Marti Grayling SL
CP/AS/724
Spain
Martin Dingwall International Transport
CP/AS/281
UK
Marvi Logistic SRL
CP/AS/323
Romania
Mason Bros Transport Ltd
CP/AS/336
UK
Masons Moving Group Ltd
CP/AS/792
UK
Massey Wilcox Transport Ltd
CP/AS/94
UK
Mat Inter M.E. Zuberek Sp. J
CP/AS/402
Poland
Matthews International Transport Ltd
CP/AS/384
UK
Maurice Ward Logistics s.r.o.
CP/AS/424
Czech Republic
McKeegan International Limited
CP/AS/876
UK
McLaren Racing Ltd
CP/AS/436
UK
MDF Ltd
CP/AS/279
UK
Mega Express Sp z o.o.
CP/AS/329
Poland
Mega Trucking Bohemia Spol s.r.o.
CP/AS/443
Czech Republic
Mega Trucking Timisoara SRL
CP/AS/595
Romania
MegaTrans Dariusz Stepien
CP/AS/1383
Poland
Merlin Entertainments Developments
CP/AS/393
UK
Mestrans d.o.o.
CP/AS/262
Slovenia
Mezo Team Kft
CP/AS/649
Hungary
Michael D McLuskey T/A Mike McLuskey & Sons
CP/AS/631
UK
Milan Kocis
CP/AS/531
Slovakia
Mini Express Internacional Konfection Transport
CP/AS/149
Hungary
Miroslav Mynar
CP/AS/544
Czech Republic
Monika Jakimiuk PHU MTS
CP/AS/682
Poland
Moran & Boxwell
CP/AS/1055
Ireland
Motorland Tranzit
CP/AS/787
Belarus
Mundo Logistico SL
CP/AS/80
Spain
NAD Nitra a.s.
CP/AS/254
Slovakia
Needham Haulage Limited
CP/AS/475
Ireland
Neill & Brown Global Logistics
CP/AS/1324
UK
Nieuwland Reizen
CP/AS/853
Netherlands
Nightingale Removals & Storage Ltd
CP/AS/810
UK
Nomad International Limited
CP/AS/739
UK
Noprosu s.r.o.
CP/AS/406
Czech Republic
Norbert Myzia NOR-AD
CP/AS/401
Poland
NordSud Czech s.r.o.
CP/AS/380
Czech Republic
Nostrada PL Sp. Z.o.o
CP/AS/1183
Poland
NT Logisika DOO
CP/AS/879
Slovenia
NTG Ebrex Transport Sp Zoo
CP/AS/873
Poland
O.K. Trans Praha spol. s.r.o.
CP/AS/407
Czech Republic
Oakland Invicta Ltd
CP/AS/847
UK
OBL Services Limited
CP/AS/116
UK
Oliver Cargo Logistik SRL
CP/AS/579
Romania
O’Neill’s International Transport
CP/AS/872
UK
Online MBT
CP/AS/19
UK
Ontime Global Automotive Transport Services Ltd
CP/AS/17
UK
Onucargo SL
CP/AS/985
Spain
Onutrans S.L
CP/AS/1103
Spain
Opex Logistics Ltd
CP/AS/953
UK
P.W.H.U Import-Eksport B&W
CP/AS/1129
Poland
Pamtrans Henryk Krzyzanowski
CP/AS/556
Poland
Paul Schockemohle Logistics Polska Sp z o.o.
CP/AS/790
Poland
PE Krekhovetskyy BV
CP/AS/653
Ukraine
Peter Green Chilled
CP/AS/841
UK
PHU Mix-Pol Hubert Ossowski
CP/AS/1160
Poland
PHU Rawa Sp J
CP/AS/827
Poland
Pieter Smit Theater Rock
CP/AS/695
Netherlands
PJ &J Dearden (Chard) Ltd
CP/AS/761
UK
Platinum European Ltd
CP/AS/705
UK
Polski Transport Miedzynarodowy PTM sp zoo
CP/AS/92
Poland
Polygon International Vehicle Transportation Ltd
CP/AS/632
UK
Porebski SP Z O. O.
CP/AS/526
Poland
Port Logics Cargo and Container Sp. z o.o.
CP/AS/469
Poland
Post Kogeko Logistics BV
CP/AS/697
Netherlands
Prima 91 Zhelyazko Pankov ET
CP/AS/754
Bulgaria
Promax Cargo Kft
CP/AS/603
Hungary
PRS Distribution Ltd
CP/AS/121
UK
PTC Czajkowski Spolka Zoo
CP/AS/801
Poland
PUH Export Import Adam Lipinski – Lipniski Transport
CP/AS/289
Poland
Radek Safranek
CP/AS/456
Czech Republic
Rainthorpe Transport Ltd
CP/AS/607
UK
Ravitex SRL
CP/AS/831
Romania
Red Bull Racing Ltd
CP/AS/811
UK
Regesta Spolka Akcyjna
CP/AS/347
Poland
Reining Transport BV
CP/AS/542
Netherlands
Reining Transport GmbH
CP/AS/541
Germany
Reining Transport Kft
CP/AS/543
Hungary
Retrans T. Baran M. Kapcia Spolka Jawna
CP/AS/626
Poland
Ritchie Transport Ltd
CP/AS/328
UK
Riva Trans
CP/AS/886
Romania
RJ Jones Group Ltd
CP/AS/222
UK
Ronix Trans KFT
CP/AS/189
Hungary
Ro-Ro Trans
CP/AS/1067
Poland
Roselyn Coaches
CP/AS/242
UK
Rotra Forwarding (NV)
CP/AS/341
Belgium
Ruane Transport Services Ltd
CP/AS/177
UK
S & K Haulage (Glam) Ltd
CP/AS/107
UK
S&J Pierce Transport
CP/AS/338
UK
Sabetrans SL
CP/AS/979
Spain
Samuel Amsler AG
CP/AS/405
Switzerland
SAR Trasporti S.P.A
CP/AS/103
Italy
SAS Transports Landais Jean Luc Et Fils
CP/AS/713
France
SC Caty Trans International Sped SRL
CP/AS/454
Romania
SC Timisoara Logistic Solutions Srl
CP/AS/809
Romania
SC Truck Supply Europe SRL
CP/AS/641
Romania
Scanpoltrans
CP/AS/1207
Poland
Scotlee Transport Services Ltd.
CP/AS/957
UK
SDM International Limited
CP/AS/961
UK
Sealane Freight Ltd
CP/AS/615
UK
Sebastian Romaniak PPHU Transad Sebastian Romaniak
CP/AS/479
Poland
Secnik Transport d.o.o.
CP/AS/432
Slovenia
Senco Logistics Ltd
CP/AS/525
UK
Settentrionale Transporti Spa
CP/AS/1052
Italy
SIA Rextar Logistic
CP/AS/555
Latvia
Sibona Pasquale s.n.c.
CP/AS/128
Italy
Siezak Ivan s.r.o.
CP/AS/299
Slovakia
Simon Thomas Sargent T/A Sargent Trucking Service
CP/AS/66
UK
Simpsons Removals & Storage Ltd
CP/AS/723
UK
Sitra Nederland B.V
CP/AS/586
Netherlands
SKAT Transport Sp. z o.o. Sp.k.
CP/AS/1233
Poland
Slaskie Centrum Logistyki Spolka Akcyjna
CP/AS/521
Poland
SLN Systemlogistik Norden GmbH & Co. KG
CP/AS/766
Germany
Sped Car TSM Sp zoo
CP/AS/949
Poland
Spedycja Botrans Sp zoo
CP/AS/460
Poland
Spoldzielnia Transportu Wiejskiego
CP/AS/773
Poland
Stagefreight Ltd
CP/AS/589
UK
Stalesia Spolka
CP/AS/890
Poland
Ste D’Exploitation Des Transports L’Herrou
CP/AS/698
France
Stenka Transport SC
CP/AS/334
Poland
Stobart Automotive Belgium NV
CP/AS/1006
Belgium
Stobart Automotive CZ
CP/AS/1010
Czech Republic
Stobart Automotive Europe NL BV
CP/AS/1007
Belgium
Stobart Ireland LTD
CP/AS/1002
UK
Stockages De Metz
CP/AS/566
France
Stop Trans Sociedada De Transportes Do Oeste
CP/AS/719
Portugal
Stoytcho Ivanov Chopov SL
CP/AS/681
Spain
Suditrans SL
CP/AS/429
Spain
Szaki Trans Kft
CP/AS/463
Hungary
T Bourne & Son Ltd T/A Bournes
CP/AS/601
UK
T&M Transport SC Tomasz Pajak Maciej Beben
CP/AS/1457
Poland
Tansey Transport Ltd
CP/AS/660
Ireland
Thasi Ltd T/A The British Shop
CP/AS/948
UK
The French Garden Ltd
CP/AS/614
UK
The Special Carrier Limited
CP/AS/472
UK
Thermotraffic GmbH Internationale Kuhlspedition
CP/AS/666
Germany
Titrans Tibor Ballabas sro
CP/AS/715
Slovakia
TMB Michal Owczarek
CP/AS/884
Poland
Tomasz Waclawczyk PPUH Transtom
CP/AS/703
Poland
Topnad a.s.
CP/AS/465
Slovakia
Torelli Ivano di Bernardini Mirco E Bonucchi Andrea SNC
CP/AS/433
Italy
Torello Trasporti SRL
CP/AS/362
Italy
Traction Service Nord Sarl
CP/AS/657
France
Trans Europe Express BVBA
CP/AS/473
Belgium
Trans Mayfa S.L.
CP/AS/551
Spain
Transavella S.A.
CP/AS/74
Spain
Transdonat SA
CP/AS/71
Spain
Transpetrol Szpytma sp j
CP/AS/120
Poland
Transport I Spedycja Tahpol Trans
CP/AS/474
Poland
Transport Van Praet BVBA
CP/AS/609
Belgium
Transportes Campos De Caravaca SLU
CP/AS/498
Spain
Transportes Central Pombalense LDA
CP/AS/446
Portugal
Transportes Cruz S.L
CP/AS/1018
Spain
Transportes EL Mirador Miratrans SL
CP/AS/1017
Spain
Transportes Fraterno E Hijos S.L
CP/AS/776
Spain
Transportes Insausti S.A.
CP/AS/70
Spain
Transportes Machado & Brites LDA
CP/AS/165
Portugal
Transportes Mesguen SA
CP/AS/132
France
Transportes Navanor
CP/AS/747
Spain
Transportes Orlando Ferreira LDA
CP/AS/892
Portugal
Transportes Orlando Ferreira LDA
CP/AS/901
Portugal
Transportes Rodoviarios De Mercadorias Do Valado Lda
CP/AS/366
Portugal
Transportes Vila Y Fayos SL
CP/AS/777
Spain
Transportes y Servicios Merida Esteo SL
CP/AS/837
Spain
Transtar 92 SRL
CP/AS/118
Italy
Transterra Polska Sp z o.o.
CP/AS/604
Poland
Trasporti Sabatini SNC
CP/AS/101
Italy
Trawoeger Transport GmbH
CP/AS/823
Austria
Traxrom
CP/AS/1264
Romania
Trota Romania SRL
CP/AS/564
Romania
TSS Truck Service Selfkant
CP/AS/567
Germany
TTES Argos SL
CP/AS/654
Spain
Tudefrigo SL
CP/AS/663
Spain
Turners (Soham) LTD
CP/AS/247
UK
UAB Croome International Transport
CP/AS/399
Lithuania
UAB Ergela
CP/AS/740
Lithuania
UAB Girmeta
CP/AS/954
Lithuania
UAB Iksija
CP/AS/273
Lithuania
UAB Kelukis
CP/AS/275
Lithuania
UAB KLP Transport
CP/AS/1029
Lithuania
UAB Kubas
CP/AS/325
Lithuania
UAB Kurt Beier Transport
CP/AS/667
Lithuania
UAB Nostrada
CP/AS/1132
Lithuania
UAB SM Logistic
CP/AS/771
Lithuania
UAB Termo Trans
CP/AS/1027
Lithuania
UAB Termolita
CP/AS/1034
Lithuania
UAB Transalda
CP/AS/633
Lithuania
UAB Trasis
CP/AS/1035
Lithuania
Ulma Trans II
CP/AS/264
Poland
Ulma Trans Marian Michalski Pawel Michalski Spolka Jawna
CP/AS/226
Poland
Unitruc Ltd
CP/AS/83
UK
Uslugi Transportowe Anna Rataj
CP/AS/512
Poland
Uslugi Transportowe Prawdzik Stanislaw
CP/AS/1238
Poland
Uslugi Transportowe Tomasz Opas
CP/AS/527
Poland
USP Transport Spedition
CP/AS/770
Poland
Val Trans DOO
CP/AS/910
Slovenia
Van Huet Glastransport B.V
CP/AS/395
Netherlands
Vectura OU
CP/AS/741
Estonia
Viauto 46 Ltd
CP/AS/935
Bulgaria
Victor Brennan Transport Ltd
CP/AS/693
Ireland
Vietor s.r.o.
CP/AS/619
Slovakia
Villart Logistic SLU
CP/AS/1110
Spain
Virginia Transport (UK) Ltd
CP/AS/672
UK
Virginia Transport Ltd
CP/AS/231
Ireland
Vita Trans Group EOOD
CP/AS/1012
Bulgaria
VOS Bulk Logistics Oss B.V
CP/AS/138
Netherlands
Vos Logistics Breukelen BV
CP/AS/1063
Netherlands
Vos Logistics Bulk International SA
CP/AS/1062
Poland
Wallenborn Transports S.A.
CP/AS/548
Luxembourg
Warisa Distribution Services Ltd
CP/AS/202
UK
West Trans Sp. z o.o.
CP/AS/629
Poland
White & Co PLC
CP/AS/757
UK
Whites Transport Services Ltd
CP/AS/675
UK
Wojciech Transpetrol Sploka Zoo
CP/AS/1030
Poland
XPO Distribution Europe France
CP/AS/486
France
XPO Distribution France
CP/AS/497
France
XPO Key PL Europe
CP/AS/501
France
XPO Last Mile France
CP/AS/481
France
XPO Transport Frigo France
CP/AS/495
France
XPO Transport Solutions Auvergne France
CP/AS/505
France
XPO Transport Solutions Centre France
CP/AS/507
France
XPO Transport Solutions Champagne France
CP/AS/496
France
XPO Transport Solutions Est France
CP/AS/488
France
XPO Transport Solutions Ile De France
CP/AS/494
France
XPO Transport Solutions Limousin France
CP/AS/509
France
XPO Transport Solutions Luxembourg S. A.
CP/AS/485
Luxembourg
XPO Transport Solutions Nord
CP/AS/522
France
XPO Transport Solutions Portugal LDA
CP/AS/483
Portugal
XPO Transport Solutions Rhone-Alpes France
CP/AS/492
France
XPO Transport Solutions Romania Srl
CP/AS/516
Romania
XPO Transport Solutions Spain S.L.
CP/AS/503
France
XPO Transport Solutions Sud France
CP/AS/508
France
XPO Transport Solutions Sud Ouest France
CP/AS/493
France
XPO Volume Nord France
CP/AS/491
France
XPO Volume Ouest France
CP/AS/504
France
XPO Volume Sud France
CP/AS/487
France
XPO Vrac France
CP/AS/506
France
Zaklad Robot Ogolnobudowlanych Stanislaw Repinski
CP/AS/354
Poland
Zdemar Transport A.S.
CP/AS/560
Czech Republic
Zemlja Trans DOO
CP/AS/599
Bosnia and Herzegovina
Zet Transport Sp. z o.o.
CP/AS/529
Poland
ZPUH Stolldrew Damian Swierc
CP/AS/386
Poland
De la:Border Force (Forța de Frontieră din Marea Britanie) Ultima actualizare: 29 aprilie 2025
Nu e o noutate pentru nimeni că pe facebook și tiktok, la orice postare despre probleme cu rezidența se face coadă de ajutători și recomandări, toți călare pe “pradă” – fie “contabili” specialiști, ba persoane care se dau drept avocați de imigrație, fie scameri&țepari care pretind că pot rezolva aplicațiile datorită „accesului special” la Home Office, înșelând victimele să plătească mii de lire în avans și colectând documentele lor personale de identitate. Partea bună e că Home Office e la curent cu această situație și știe despre indivizii care folosesc rețelele sociale pentru a înșela oamenii, așa că ia măsuri.
Statul englez deține tot mai multe dovezi despre cum acești „avocați” falși acționează ca intermediari pentru cei care încearcă să abuzeze de sistemul de imigrație pentru a rămâne în UK sau care încearcă să profite de disperarea oamenilor, oferind consiliere de slabă calitate sau complet frauduloasă în domeniul imigrației.
Persoanele care se dau ilegal drept avocați și consilieri în imigrație, care oferă „sfaturi” frauduloase, vor primi amenzi de până la £15,000 prin noile măsuri din proiectul de lege privind Border Security, Asylum, and Immigration Bill.
Oferirea de consiliere în imigrație fără o înregistrare adecvată la Immigration Advice Authority (IAA) sau la un organism legal de reglementare recunoscut reprezintă o infracțiune penală care poate duce la închisoare, iar IAA va primi noi puteri pentru a aplica și amenzi de până la £15,000 firmelor și persoanelor frauduloase care pretind că sunt consilieri în imigrație.
Eliminarea consilierilor falși în imigrație face parte din acțiunile acestui guvern de a crea un sistem în care regulile sunt respectate și aplicate strict și care și-a intensificat activitățile de aplicare a legii împotriva muncii ilegale, împotriva celor care exploatează migranții vulnerabili și a celor care subminează sistemul de imigrație.
Ministrul pentru Securitatea Frontierei, Dame Angela Eagle, a declarat:
„Indivizii lipsiți de rușine care oferă consiliere în imigrație complet ilegal trebuie trași la răspundere.
De aceea introducem aceste sancțiuni financiare dure pentru firmele și consilierii frauduloși, protejând integritatea sistemului nostru de imigrație, precum și persoanele vulnerabile care au nevoie reală de consiliere.”
Tot prin proiectul de lege Border Security, Asylum, and Immigration Bill, IAA va putea trage la răspundere advisorii și organizațiile înregistrate, suspendând imediat pe cei suspectați de abuzuri flagrante asupra sistemului de imigrație sau de prejudicierea persoanelor vulnerabile care caută consiliere, și să îi investigheze despre comportamentul lor anterior pe cei care nu mai sunt înregistrați. Această activitate era deja desfășurată de echipa de experți Professional Enabler Disruptions (PED) din cadrul Home Office, care ajută la eliminarea acestui tip de criminalitate.
Sursa: Home Office și Dame Angela Eagle DBE MP Publicat: 27 aprilie 2025
Yvette Cooper – Home Secretary, a anunțat astăzi, 21 august, o serie de măsuri pentru a asigura securitatea pe termen lung a frontierelor UK, printre care:
-recrutarea a până la 100 de noi ofițeri specializați în informații și investigații la National Crime Agency (NCA) pentru identificarea, dezmembrarea și perturbarea rețelelor de criminalitate organizată implicate în imigrația ilegală
– o creștere majoră a activităților de aplicare a regulilor de imigrație pentru a se asigura că regulile privind imigrația și azilul sunt respectate și aplicate
-o creștere semnificativă a zborurilor de repatriere, cu scopul de a atinge cel mai înalt nivel de repatrieri din 2018
-creșterea numărului de spații de detenție pentru a susține ritmul repatrierilor, inclusiv redeschiderea și adăugarea a 290 de paturi în centrele de Immigration Removal (IRCs) din Campsfield și Haslar.
-redistribuirea personalului pentru a susține această creștere a numărului de repatrieri – 300 de lucrători de caz au fost deja repartizați pentru a avansa mii de cazuri de solicitări de azil respinse și de repatrieri, inclusiv repatrieri forțate și voluntare.
-sancțiuni împotriva angajatorilor necinstiți care angajează lucrători ilegal
NCA are în prezent aproximativ 70 de investigații care vizează rețelele criminale cele mai periculoase implicate în trafic și contrabandă cu persoane și a colaborat cu parteneri internaționali pentru a sprijini confiscarea a aproximativ 400 de bărci și motoare destinate traversărilor Canalului Mânecii. Iar aceste măsuri noi vin în completarea creșterii cu 50% a numărului de ofițeri NCA staționați în Europol, care au fost mobilizați imediat pentru a sprijini operațiunile europene împotriva bandelor criminale de contrabandă care câștigă milioane din traversările ilegale cu bărci mici.
O serie de sancțiuni, inclusiv notificări de amenzi, ordine de închidere a afacerilor și posibile urmăriri penale, vor fi luate împotriva celor care angajează lucrători ilegali. Cei prinși lucrând ilegal și eligibili pentru repatriere vor fi reținuți, în așteptarea repatrierii rapide.