Category Archives: Policy paper

Ce s-a schimbat în regulile de imigrație la rezidența EUSS – 5 martie 2026

Astăzi, 5 martie 2026, a fost prezentat Parlamentului Memorandumul explicativ la schimbările regulilor de imigrație introduse de HC 1691, adoptate în temeiul prevederilor secțiunii 1(4) și secțiunii 3(2) din Immigration Act 1971, folosite pentru a reglementa intrarea și șederea persoanelor în UK.

4.2 Modificările Appendix EU care îi privesc pe cetățenii europeni:

5.53 EU Settlement Scheme (EUSS) permite cetățenilor din UE, din alte state ale European Economic Area (EEA) și cetățenilor elvețieni care locuiau în UK înainte de sfârșitul perioadei de tranziție după ieșirea din UE, la ora 23:00 GMT, la 31 December 2020, precum și membrilor familiilor lor, să obțină statutul de imigrație de care au nevoie pentru a continua să locuiască în UK, în conformitate cu Citizens’ Rights Agreements. EUSS family permit permite membrilor de familie relevanți să călătorească în UK, unde pot aplica la rezidență pentru a rămâne în UK împreună cu sponsorul lor.

5.54) Modificările aduse Immigration Rules pentru EUSS în Appendix EU sunt următoarele:

-Pentru a combate abuzurile identificate prin care cetățeni europeni sponsorizează aplicații la rezidență EUSS depuse de persoane care pretind în mod fals că sunt membri de familie eligibili, se introduce o nouă cerință de suitability, aliniată cu regulile deja existente privind scurtarea permisiunii de ședere(curtailment), care, acolo unde este proporțional să se procedeze așa, va permite respingerea unei aplicații EUSS atunci când este mai probabil decât improbabil că, după sfârșitul perioadei de tranziție, persoana a ajutat în mod fraudulos o altă persoană să obțină sau să încerce să obțină entry clearance ori leave to enter sau remain în UK.

-Să simplifice prevederea actuală care permite unei persoane să depună o nouă aplicație la EUSS în orice moment atunci când deține pre-settled status acordat în cadrul schemei.

-Să extindă prevederea actuală care permite unui solicitant non-european să poată folosi un card de reședință biometric expirat ca dovadă a identității și naționalității, dacă a expirat în ultimele 60 de luni (în loc de 18 luni). Astfel, cetățenii non-EEA pot continua să aplice online, fără să fie nevoiți să meargă la o programare biometrică.

Modificări ale Appendix EU (Family Permit) – cerințe suplimentare de valabilitate

5.55. La mai mult de cinci ani după sfârșitul perioadei de tranziție după ieșirea din UE, se observă în continuare tentative de abuz ale rutei family permit EUSS din partea unor persoane care pretind în mod fals că au un sponsor cetățean EEA eligibil sau o relație de familie eligibilă. Prin urmare, modificările aduse Immigration Rules pentru EUSS family permit în Appendix EU (Family Permit) introduc cerințe suplimentare de valabilitate pentru a permite respingerea aplicațiilor care nu intră în domeniul schemei și îmbunătățirea serviciilor pentru solicitanții pe această rută, după cum urmează:

Solicitantul trebuie să furnizeze dovada statutului EUSS al sponsorului (UAN- Unique Application Number) sau informații ori dovezi care, în opinia ofițerului vamal, indică faptul că sponsorul este „relevant EEA citizen”.

Solicitantul trebuie să furnizeze informații sau dovezi care, în opinia ofițerului vamal, indică faptul că relația de familie cu sponsorul intră în domeniul rutei, de exemplu un certificat de căsătorie sau un certificat de naștere (care, cu excepția cazului în care există îndoieli rezonabile privind autenticitatea, poate fi o copie și nu documentul original). Evaluarea propriu-zisă a faptului dacă acea relație de familie îndeplinește cerințele de eligibilitate pentru un EUSS family permit va continua să fie realizată ca parte a procesului de analiză a cazului pentru o aplicație validă.

***Dacă paragraful 5.54 nu vă este clar, în esență înseamnă că dacă Home Office consideră că sponsorul a ajutat pe altcineva să obțină sau să încerce să obțină fraudulos dreptul de ședere în UK sau o viză (de exemplu pretinzând fals că este membru de familie), atunci îi poate refuza o aplicație pe care o face ulterior, sau îi poate scurta / retrage statutul existent. Regula nu vizează doar solicitantul care minte, ci și persoana care îl ajută sau îl sponsorizează. Dacă ai participat la o fraudă de imigrație pentru a ajuta pe cineva să intre sau să rămână în UK, asta poate afecta propriul tău statut de rezidență în UK.

Sursa: Policy paper – Explanatory memorandum to the statement of changes in the Immigration Rules: HC 1691, 5 March 2026 – Published 5 March 2026

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu

*****Pun aici completarea oferită de Rob Mar

“Acesta a fost mereu cazul (mai ales din 2022), dar era aproape exclusiv în competența SRU (în cadrul EUSS). Aceste schimbări extind puterile discreționare ale EUCWs și permit ca analiza de suitability făcută atunci când este evaluată o aplicație (similară analizei de „Good Character” din aplicațiile de naturalizare) să poată duce la curtailment.

Așadar, în esență, aceste schimbări extind semnificativ puterile sistemului, per ansamblu, de a se ocupa de (a se citi: de a sancționa corespunzător) pe cei care au comis fraudă de imigrație. Și nu va exista posibilitatea de a te ascunde, decât dacă cineva are o mașină de călătorit în timp… pentru că, dacă ai comis acest tip de fraudă în 2023, nu există nicio modalitate de a o „anula”.

De remarcat (de asemenea, Români în Anglia Grup Oficial) că schimbarea de mai sus, care privește retroactiv infracțiunile de imigrație comise până acum, este întărită suplimentar ca factor de descurajare, deoarece este cuplată cu extinderea domeniului de aplicare al analizei de validity (care, astfel, privește înainte).

Aceasta – analiza mai largă de validity – va avea un impact foarte mare în oprirea JFM falși (joining family members) care depun aplicații succesive fără sens pe baza unor membri de familie fictivi (adică „cumpărarea” de UAN-uri prin intermediul escrocilor). Un solicitant JFM trebuie acum să dovedească încă de la început (adică din etapa de validity) că este rudă sau într-o relație cu sponsorul său, înainte ca aplicația să fie considerată validă. Și la fel cum schimbarea privind analiza de validity din 2023 (și apoi din 2024) a dus la o scădere majoră a numărului de fraude (reducând semnificativ grupul „de la CoA la CoA”), aceste noi schimbări vor închide, în timp, practic ușa pentru astfel de tentative frauduloase.

Și, revenind la primul punct: pentru jumătatea din grupul „de la CoA la CoA” care chiar sunt rude sau într-o relație cu sponsorul lor EEA relevant (deci nu au „cumpărat” pur și simplu UAN-ul cuiva de la un escroc), prima parte a schimbărilor (cea în care analiza de suitability poate duce la curtailment) ar trebui să fie un factor de descurajare major.

Nu mai există „hai să aplicăm pentru că e gratis și nu se întâmplă nimic”… cu aceste schimbări, orice sponsor relevant EEA/EU ar trebui să se gândească de două ori (de trei, patru, cinci ori) înainte să accepte să sponsorizeze pe cineva în cadrul EUSS.”

Schimbările regulilor de imigrație pe 2026 și datele de la care intră în vigoare

Aveți aici un rezumat cu principalele schimbări ale regulilor de imigrație introduse prin HC 1691, din Memorandumul explicativ din 5 martie 2026, adoptate în temeiul prevederilor secțiunii 1(4) și secțiunii 3(2) din Immigration Act 1971, folosite pentru a reglementa intrarea și șederea persoanelor în UK.

Schimbări ale Immigration Rules (HC 1691) și datele de aplicare

ModificareCând devine aplicabilă
Introducerea Visa Brake5 martie 2026, ora 15:00 GMT (cu efect imediat)
Reducerea duratei permisiunii de ședere pentru refugiați și protecție umanitarăÎncepând cu 26 martie 2026
Persoanele cărora li s‑a refuzat azilul – procedură și drepturi de apel8 aprilie 2026
Divulgarea informațiilor despre cererile de azil atunci când cazurile implică interes public26 martie 2026
Cerința de viză de vizitator pentru cetățenii din Nicaragua și St Lucia5 martie 2026, ora 15:00 GMT (trece printr‑o perioadă tranzitorie)
Modificări privind restricțiile de muncă din Part 11B8 aprilie 2026
Modificări privind ofițerii de închisoare în ruta Skilled Worker8 aprilie 2026
Clarificarea circumstanțelor în care un copil poate primi settlement pentru a se alătura unei „rude” în UK26 martie 2026 (ca parte din implementare generală)
Modificări privind criminalitatea în Part Suitability22 martie 2026 pentru condamnări cu suspendare de ≥12 luni, parte din noile prevederi aplicabile începând de atunci*
Extinderea suplimentară a Ukraine Permission Extension (UPE) Scheme8 aprilie 2026
Appendix Visitor: Permit Free Festival List26 martie 2026 (în paralel cu celelalte actualizări)
Global Business Mobility – Service Supplier modificări pentru a include prevederi pentru cetățenii indieni8 aprilie 2026
Global Business Mobility – Secondment Worker reducerea perioadei de angajare calificată în străinătate de la 12 la 6 luni8 aprilie 2026
Appendix EU changes (inclusiv EUSS)Începând cu 26 martie 2026 (parte din implementarea generală)*
Appendix EU (Family Permit) changes – cerințe suplimentare privind valabilitateaDin 8 aprilie 2026 pentru partea legată de data de aplicare sponsor evidence; alte elemente urmează aceeași schemă generală)
Youth Mobility Scheme – modificări ale cotelor pentru țările partenere pentru 202626 martie 2026
Cerințe de identitate (actualizarea regulilor pentru depunerea unei aplicații valide și reutilizarea identității)26 martie 2026
Modificări la Appendix Victim of Domestic Abuse26 martie 2026
Modificare a cerințelor de limbă engleză26 martie 2027 (cerință B2)

Locul unde această declarație de schimbări produce efect practic in Immigration Rules este întregul UK.

Schimbările la Appendix EU, care privesc cetățenii europeni și implicit românii, sunt expuse separat aici ➤ https://romaniinangliagrup.co.uk/2026/03/05/ce-s-a-schimbat-in-regulile-de-imigratie-la-rezidenta-euss-5-martie-2026/

Sursa: Policy paper – Explanatory memorandum to the statement of changes in the Immigration Rules: HC 1691, 5 March 2026 – Published 5 March 2026

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu

Toți cetățenii UE, ceilalți cetățeni EEA și elvețieni, și membrii lor de familie, cu EUSS status, vor fi tratați ca având drepturi în UK conform Agreements atât timp cât dețin EUSS status

Astăzi a fost publicat acest Policy paper care ne privește direct pe noi, cetățenii europeni cu rezidență în UK
Implementarea secțiunii 45 din Border Security, Asylum and Immigration Act 2025

O nouă lege numită Border Security, Asylum and Immigration Act 2025 a intrat acum în vigoare. Secțiunea 45 din această lege, confirmă că toți cetățenii UE, ceilalți cetățeni EEA și elvețieni, precum și membrii lor de familie, cu EUSS status, vor fi tratați ca având drepturi conform Withdrawal Agreement cu UE, Separation Agreement cu celelalte state EEA (Islanda, Liechtenstein și Norvegia) sau Swiss Citizens’ Rights Agreement.

La crearea acestei scheme EUSS, UK a fost mai flexibilă decât cereau aceste agreementuri. Astfel, există două grupuri de persoane cu status EUSS:

– “true cohort” – cei care locuiau în UK respectând regulile de liberă circulație (de exemplu, lucrau sau studiau)la finalul perioadei de tranziție, la 11pm pe 31 decembrie 2020
– “extra cohort” – cei care locuiau în UK la acel moment, dar nu în conformitate cu regulile de liberă circulație.

Deși politica UK a fost întotdeauna ca ambele grupuri să fie tratate la fel, doar “true cohort” avea drepturi garantate prin Agreements. Noua lege spune clar că ambele grupuri sunt tratate în mod egal în legislația UK.

Secțiunea 45 nu schimbă statusul de rezidență EUSS pe care îl are o persoană. Dar stabilește că toți cetățenii UE, ai EEA și ai Elveției, precum și membrii lor de familie, cu status EUSS, vor fi considerați ca având drepturi în UK conform Agreements, atât timp cât dețin status EUSS. Acest lucru se aplică chiar dacă înainte nu erau acoperiți de aceste Agreements.

*Schema de rezidență EUSS a oferit status de imigrație pentru 5,8 milioane de cetățeni ai UE, ai celorlalte țări din EEA și ai Elveției, precum și membrilor lor de familie, pentru a putea continua să locuiască și să muncească în UK după ieșirea din Uniunea Europeană.

Când o aplicație la rezidență EUSS este aprobată, aplicanții primesc fie „pre-settled status”, fie „settled status”:

Pre-settled status (înseamnă 5 years’ limited leave to enter or remain) de obicei este acordat acordat atunci când solicitantul a avut reședința în UK mai puțin de 5 ani
Settled status (indefinite leave to enter or remainILR) este acordat atunci când solicitantul a avut reședința în UK cel puțin 5 ani.

Sursa: Home OfficeBorder Security, Asylum and Immigration Act 2025: section 45

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu


Noile costuri ale taxelor de imigrație și naționalitate Home Office din 11 noiembrie 2025

Home Office percepe taxe de aplicare ( fees) pentru vize UK, diverse aplicații de imigrație și naționalitate, ETA și alte servicii. Cât de mult aveți de plată depinde de tipul vizei pentru care aplicați și de unde anume aplicați.

Vă puteți calcula singuri costul aplicației pentru viză aici : https://www.gov.uk/visa-fees

Aveți mai jos lista tuturor taxelor de aplicare, valabile din 11 noiembrie 2025

1. Visas and applications made outside the UK

Fees categoryCurrent feeFee from 11 November 2025Fee change
Visit visa – short up to 6 months£127£127£0
Visit visa – long up to 2 years  [footnote 1]£475£475£0
Visit visa – long up to 5 years£848£848£0
Visit visa – long up to 10 years£1,059£1,059£0
Visiting academic – more than 6 months but no more than 12 months£220£220£0
Private medical treatment visa – more than 6 months but not more than 11 months£220£220£0
Transit visa – (direct airside transit)£39£39£0
Transit visit visa – (landside transit)£70£70£0
Visa for the purpose of joining a ship or aircraft as a member of the crew of that ship or aircraft£70£70£0
Single-entry visa to replace a Biometric Residence Permit (BRP)£154£154£0
Certificate of Entitlement Nationality Right of Abode (outside the UK)£589£589£0
Transfer of Conditions (Vignette Transfer) application made overseas£154£154£0
Other visa£682£682£0
Hong Kong British National (Overseas) for 30 months – main applicant and dependants£193£193£0
Hong Kong British National (Overseas) for 5 years – main applicant and dependants£268£268£0
Route to Settlement£1,938£1,938£0
Route to Settlement – other dependant relative£3,413£3,413£0
Route to Settlement – refugee dependant relative£424£424£0
Indefinite leave to enter the UK as the dependant of an HM Armed Forces service leaver or a member of HM Armed Forces under Appendix HM Armed Forces to the Immigration Rules£3,029£3,029£0
Indefinite leave to enter the UK as an HM Armed Forces service leaver or a member of HM Armed Forces under Appendix HM Armed Forces to the Immigration Rules£3,029£3,029£0
Call out/out of hours fee (per hour/part hour) – service of consular officers£142£142£0
Receiving, preparing and forwarding documents – consular functions£141£141£0
Administrative review£80£80£0
electronic travel authorisation (ETA)£16£16£0
Indefinite leave to enter the UK as a victim of domestic abuse and dependent children under Appendix Victim of Domestic Abuse to the Immigration Rules£3,029£3,029£0

2. Work – applications made outside the UK

Fees categoryCurrent feeFee from 11 November 2025Fee change
Innovator Founder – main applicant and dependants£1,274£1,274£0
Endorsement fee under Innovator Founder route (payable to endorsing body) excluding VAT£1,000£1,000£0
Contact point meeting with endorsing body under Innovator Founder route (payable to endorsing body) excluding VAT£500£500£0
Start-up – main applicant and dependants£465£465£0
Approval letter from a competent body in respect of an initial application for Global Talent£561£561£0
Global Talent – main applicant – where Approval Letter is required£205£205£0
Global Talent – main applicant – where Approval Letter is not required£766£766£0
Global Talent – dependants only£766£766£0
Tier 1 (Exceptional Talent) – dependants only£766£766£0
Tier 1 (Entrepreneur) – dependants only£1,274£1,274£0
Tier 1 (Investor) – main applicant and dependants£2,000£2,000£0
Skilled Worker, where a certificate of sponsorship has been issued or approval to sponsor under Sponsor a Worker has been given for three years or less [footnote 2] – main applicant and dependants£769£769£0
Skilled Worker, where a certificate of sponsorship has been issued or approval to sponsor under Sponsor a Worker has been given for over three years [footnote 2] – main applicant and dependants£1,519£1,519£0
Skilled Worker – a job on the Immigration Salary List where a certificate of sponsorship has been issued or approval to sponsor under Sponsor a Worker has been given for three years or less [footnote 2] – main applicant and dependants£590£590£0
Skilled Worker – a job on the Immigration Salary List where a certificate of sponsorship has been  issued or approval to sponsor under Sponsor a Worker has been given for over three years [footnote 2] – main applicant and dependants£1,160£1,160£0
Skilled Worker – Health and Care Visa – where a certificate of sponsorship has been issued or approval to sponsor under Sponor a Worker has been given for three years or less  [footnote 2] [footnote 3] – main applicant and dependants£304£304£0
Skilled Worker – Health and Care Visa – where a certificate of sponsorship has been issued or approval to  sponsor under Sponsor a Worker has been given for over three years  [footnote 2] [footnote 3] – main applicant and dependants£590£590£0
Skilled Worker – a job on the Immigration Salary List – Health and Care Visa – where a certificate of sponsorship has been issued or approval to  sponsor under Sponsor a Worker has been given for three years or less [footnote 2] [footnote 3] – main applicant and dependants£304£304£0
Skilled Worker – a job on the Immigration Salary List – Health and Care Visa – where a certificate of sponsorship has been issued or approval to sponsor under Sponsor a Worker has been given for over three years [footnote 2] [footnote 3] – main applicant and dependants£590£590£0
T2 Minister of Religion – main applicant and dependants£769£769£0
International Sportsperson, where a certificate of sponsorship has been issued or approval to sponsor under Sponsor a Worker has been given for 12 months or less [footnote 2] – main applicant and dependants£319£319£0
International Sportsperson, where a certificate of sponsorship has been issued or approval to sponsor under Sponsor a Worker has been given for over 12 months  [footnote 2] – main applicant and dependants£769£769£0
Temporary Work – Seasonal Worker, Religious Worker, Charity Worker, Creative Worker, International Agreement, Government Authorised Exchange, Youth Mobility Scheme and India young professionals scheme visa – main applicant and dependants£319£319£0
Representative of an overseas business – main applicant and dependants£769£769£0
Global Business Mobility – Senior or Specialist Worker – up to 3 years – main applicant and dependants£769£769£0
Global Business Mobility – Senior or Specialist Worker – more than 3 years -main applicant and dependants£1,519£1,519£0
Global Business Mobility – Graduate Trainee – main applicant and dependants£319£319£0
Global Business Mobility – Service Supplier – main applicant and dependants£319£319£0
Global Business Mobility – UK Expansion Worker – main applicant and dependants£319£319£0
Global Business Mobility – Secondment Worker – main applicant and dependants£319£319£0
Scale-up – main applicant and dependants£880£880£0
High Potential Individual – main applicant and dependants£880£880£0

3. Study – applications made outside the UK

Fees categoryCurrent feeFee from 11 November 2025Fee change
Student – main applicant and dependants£524£524£0
Child Student£524£524£0
Short term student studying English language for more than 6 months but not more than 11 months£214£214£0

4. Optional premium services outside the UK

Fees categoryCurrent feeFee from 11 November 2025Fee change
Priority Visa service – Settlement£500£500£0
Priority Visa service – Non-Settlement£500£500£0
Super priority visa service£1,000£1,000£0
User Pays Visa Application service£76.50£76.50£0
The provision of an immigration officer to provide any premium service relating to entry into or transit through the United Kingdom (per hour per officer)£150£150£0
International Contact Centre – Email Service (per query)£2.74£2.74£0
International Contact Centre – Telephone Helpline (per minute)£0.69£0.69£0

5. Optional premium services in the UK

Fees categoryCurrent feeFee from 11 November 2025Fee change
Super Priority service£1,000£1,000£0
Expedited processing – Priority service£500£500£0
On-Demand service (Mobile Biometric Enrolment) (per hour per representative of the contractor providing the service)£650£650£0
The provision of an immigration officer to deliver any premium service, to a Government Department, relating to entry into or transit through the United Kingdom£72.27£72.27£0
The provision of an immigration officer to deliver any premium service, relating to entry into or transit through the United Kingdom (per hour per officer)£150£150£0
Premium status checks and advice – Administrative Officer (per minute) [footnote 4]£0.80£0.80£0
Premium status checks, advice or training – Executive Officer (inside office hours) (per minute) [footnote 4]£0.88£0.88£0
Premium status checks, advice or training – Executive Officer (outside office hours) (per minute) [footnote 4]£1.10£1.10£0
Premium status checks, advice or training – Higher Executive Officer (inside office hours) (per minute) [footnote 4]£0.97£0.97£0
Premium status checks, advice or training – Higher Executive Officer (outside office hours) (per minute) [footnote 4]£1.23£1.23£0

6. Premium services at the border

Fees categoryCurrent feeFee from 11 November 2025Fee change
Registered Traveller (Adult) – Yearly Subscription (per year)£50£50£0
Registered Traveller (Child) – Yearly Subscription (per year)£24£24£0
Registered Traveller – Registration of New Documents£20£20£0
Fast Track – Heathrow£10£10£0
Fast track – Other ports of entry£10£10£0

7. Work – applications made in the UK

Fees categoryCurrent feeFee from 11 November 2025Fee change
Innovator Founder – main applicant and dependants£1,590£1,590£0
Endorsement fee under Innovator Founder route (payable to endorsing body) excluding VAT£1,000£1,000£0
Contact point meeting with endorsing body under Innovator Founder route (payable to endorsing body) excluding VAT£500£500£0
Start-up – main applicant and dependants£625£625£0
Approval letter from a competent body in respect of an initial application for Global Talent£561£561£0
Global Talent – main applicant – where Approval Letter is required£205£205£0
Global Talent  – main applicant – where Approval Letter is not required£766£766£0
Global Talent – dependants only£766£766£0
Graduate Route – main applicant and dependants£880£880£0
Tier 1 (Exceptional Talent) – dependants only£766£766£0
Tier 1 (Entrepreneur) – main applicant and dependants£1,590£1,590£0
Tier 1 (Investor) – main applicant and dependants£2,000£2,000£0
Skilled Worker, where a certificate of sponsorship has been issued or approval to sponsor under Sponsor a Worker has been given for three years or less [footnote 2] – main applicant and dependants£885£885£0
Skilled Worker, where a certificate of sponsorship has been issued or approval to sponsor under Sponsor a Worker has been given for over three years [footnote 2] – main applicant and dependants£1,751£1,751£0
Skilled Worker – a job on the Immigration Salary List where a certificate of sponsorship has been issued or approval to sponsor under Sponsor a Worker has been given for three years or less [footnote 2] – main applicant and dependants£590£590£0
Skilled Worker – a job on the Immigration Salary List where a certificate of sponsorship has been issued or approval to sponsor under Sponsor a Worker has been given for over three years [footnote 2] – main applicant and dependants£1,160£1,160£0
Skilled Worker – Health and Care Visa – where a certificate of sponsorship has been issued or approval to sponsor under Sponsor a Worker has been given for three years or less [footnote 2] [footnote 3] – main applicant and dependants£304£304£0
Skilled Worker – Health and Care Visa – where a certificate of sponsorship has been issued or approval to sponsor under Sponsor a Worker has been given for over three years  [footnote 2] [footnote 3] – main applicant and dependants£590£590£0
Skilled Worker – a job on the Immigration Salary List – Health and Care Visa – where a certificate of sponsorship has been issued or approval to sponsor under Sponsor a Worker has been given for three years or less [footnote 2] [footnote 3] – main applicant and dependants£304£304£0
Skilled Worker – a job on the Immigration Salary List – Health and Care Visa – where a certificate of sponsorship has been issued or approval to sponsor under Sponsor a Worker has been given for over three years [footnote 2] [footnote 3] – main applicant and dependants£590£590£0
T2 Minister of Religion  – main applicant and dependants£885£885£0
International Sportsperson, where a certificate of sponsorship has been issued or approval to sponsor under Sponsor a Worker has been given for 12 months or less [footnote 2] – main applicant and dependants£319£319£0
International Sportsperson, where a certificate of sponsorship has been issued or approval to sponsor under Sponsor a Worker has been given for over 12 months [footnote 2] – main applicant and dependants£885£885£0
Temporary Work – Seasonal Worker, Religious Worker, Charity Worker, Creative Worker, International Agreement, Government Authorised Exchange and Youth Mobility Scheme – main applicant and dependants£319£319£0
Representative of an overseas business – main applicant and dependants£885£885£0
Global Business Mobility – Senior or Specialist Worker – up to 3 years – main applicant and dependants£885£885£0
Global Business Mobility – Senior or Specialist Worker – more than 3 years – main applicant and dependants£1,751£1,751£0
Global Business Mobility – Graduate Trainee – main applicant and dependants£319£319£0
Global Business Mobility – Service Supplier – main applicant and dependants£319£319£0
Global Business Mobility – UK Expansion Worker – main applicant and dependants£319£319£0
Global Business Mobility – Secondment Worker – main applicant and dependants£319£319£0
Scale-up – main applicant and dependants£880£880£0
High Potential Individual – main applicant and dependants£880£880£0

8. Study – applications made in the UK

Fees categoryCurrent feeFee from 11 November 2025Fee change
Student – main applicant and dependants£524£524£0
Child student£524£524£0

9. Other applications made in the UK

Fees categoryCurrent feeFee from 11 November 2025Fee change
Visitor Extension – main applicant and dependants£1,100£1,100£0
Leave to enter for persons in the UK who are liable to immigration detention£1,321£1,321£0
Leave to remain – Other£1,321£1,321£0
Hong Kong British National (In-Country) for 30 months – main applicant and dependants£193£193£0
Hong Kong British National (In-Country) for 5 years – main applicant and dependants£268£268£0
Processing an application which is subsequently rejected as invalid£28£28£0
Indefinite leave to remain – main applicant and dependants£3,029£3,029£0
Replacement Biometric Residence Card (issued under the EU Settlement Scheme) which has been lost, stolen, damaged or destroyed£19£19£0
Replacement Biometric Residence Permit which has been lost, stolen, damaged or destroyed£19£19£0
Travel Document – Certificate of travel – adult£300£300£0
Travel Document – Certificate of travel – child£151£151£0
Travel Document – Convention travel document – adult£94.50£94.50£0
Travel Document – Convention travel document – child£61.50£61.50£0
Administrative Review£80£80£0
Life in the UK test£50£50£0

10. Nationality

Fees categoryCurrent feeFee from 11 November 2025Fee change
Naturalisation (British citizenship) [footnote 5]£1,605£1,605£0
Naturalisation British overseas territory citizens£1,070£1,070£0
Nationality registration as a British citizen – adult [footnote 5]£1,446£1,446£0
Nationality registration as a British citizen – child [footnote 6]£1,214£1,214£0
Nationality registration as a British citizen (under provisions for Irish citizens) – adult [footnote 5]£723£723£0
Nationality Registration as a British citizen (under provisions for Irish citizens) – child [footnote 6]£607£607£0
The arrangement of a citizenship ceremony (including the administration of a citizenship oath and pledge at the ceremony).£130£130£0
The administration of a citizenship oath, or oath and pledge where the oath, or oath and pledge, are not administered at a citizenship ceremony or by a justice of the peace.£5£5£0
Nationality registration – British overseas territory citizen, British overseas citizens, British Subjects, British protected persons – adult£964£964£0
Nationality registration – British overseas territory citizen, British overseas citizens, British Subjects, British protected persons – child£810£810£0
Renunciation of nationality£482£482£0
Certificate of Entitlement Nationality Right of Abode (In the UK)£589£589£0
Nationality review£482£482£0
Status Letter (Nationality)£459£459£0
Non-acquisition Letter (Nationality)£459£459£0
Nationality correction to certificate£428£428£0
Nationality – supply of a certified copy of a notice, certificate, order or declaration£428£428£0
Nationality reissued Certificate£428£428£0

11. Sponsorship

Fees categoryCurrent feeFee from 11 November 2025Fee change
The expedited processing of a sponsorship management request made by a Worker sponsor or Temporary worker sponsor£200£350£150
Priority service for expedited processing of sponsor licence applications£500£750£250
Worker sponsor licence (large sponsor )£1,579£1,579£0
Worker sponsor licence (small sponsor)£574£574£0
Student sponsor licence£574£574£0
Temporary Worker sponsor licence£574£574£0
Worker and Temporary Worker sponsor licence (large sponsor)£1,579£1,579£0
Worker and Student sponsor licence (large sponsor)£1,579£1,579£0
Worker, Temporary Worker and Student sponsor licence (large sponsor)£1,579£1,579£0
Temporary Worker and Student sponsor licence£574£574£0
Worker sponsor licence (large sponsor), where sponsor currently holds a Temporary Worker and/or Student Sponsor Licence£1,005£1,005£0
Endorsement fee for a Scale-up sponsor licence under Endorsing Body Pathway (payable to the endorsing body) excluding VAT£1,500£1,500£0
Student sponsor basic compliance assessment£574£574£0
Sponsor action plan£1,579£1,579£0
Certificate of Sponsorship (CoS), or approval under Sponsor a Worker [footnote 2]: Skilled Worker, T2 Minister of Religion, Global Business Mobility – Senior or Specialist Worker£525£525£0
Certificate of Sponsorship (CoS),  or approval under Sponsor a Worker [footnote 2]:- Temporary Worker including Global Business Mobility – Graduate Trainee, UK expansion Worker, Service Supplier and Secondment Worker route and Scale-up route£55£55£0
Certificate of Sponsorship (CoS), or approval under Sponsor a Worker for International Sportsperson route – Over 12 Months [footnote 2]£525£525£0
Certificate of Sponsorship (CoS), or approval under Sponsor a Worker for International Sportsperson route – Up to 12 months or less [footnote 2]£55£55£0
Confirmation of Acceptance for Study (CAS) for student, child student£55£55£0

12. Assessment of an overseas qualification – applications made both outside the UK and in the UK

Fees categoryCurrent feeFee from 11 November 2025Fee change
For a recognised standard of overseas qualification including, if requested, a recognised appropriate level of English language£210£210£0

Sursa: Home Office immigration and nationality fees

Updated 21 October 2025

IAA va pedepsi consilierea ilegală de imigrație : Ce prevede Border Security, Asylum and Immigration Bill

Border Security, Asylum and Immigration Bill este legea care reglementează securitatea frontierelor, imigrația și azilul, schimbul de date de la frontieră, articolele folosite pentru infracțiuni grave, și de asemenea, reglementează taxele plătite pentru recunoașterea, comparabilitatea sau evaluarea calificărilor advisorilor de imigrație.

În cadrul acestei legi, IAA (Immigration Advice Authority) va putea aplica măsuri împotriva consilierii ilegale sau de slabă calitate în domeniul imigrației:

  • Sancțiuni financiare: Capacitatea de a aplica amenzi de până la £15.000 atât adviserilor acreditați, cât și celor neînregistrați, pentru oferirea de consiliere neautorizată sau nerespectarea cerințelor legale.
  • Rambursarea taxelor și compensații: Poate dispune restituirea comisioanelor plătite și plata de compensații către clienți, în limita a £250.000.
  • Suspendarea sau anularea imediată a acreditării: Se aplică în circumstanțe specifice în care există un risc imediat pentru clienți sau pentru sistemul de imigrație.
  • Obligația de cooperare: Poate investiga plângeri (inclusiv împotriva foștilor adviseri), poate obliga la furnizarea de informații și poate emite amenzi pentru neconformare.
  • Supraveghere: Împiedică persoanele interzise să ofere consiliere în materie de imigrație atunci când sunt sub supervizare.

Proiectul de lege este în prezent în curs de examinare în Parlament. După ce legea va primi Aprobarea Regală (Royal Assent), IAA va actualiza implementarea și termenele prin intermediul site-ului său .

Înainte ca fiecare nouă competență să intre în vigoare, IAA va pune la dispoziție Ghiduri pe site și prin buletine informative IAA și comunicări regulate, pentru a sprijini adviserii și organizațiile în înțelegerea și pregătirea pentru noile cerințe.

Toți furnizorii de consiliere în materie de imigrație, trebuie să respecte Commissioner’s Code of Standards.

Înaintea oricărei sancțiuni financiare, se va emite un Aviz de Intenție (Notice of Intent) și toate amenzile vor avea drept de apel la First-tier Tribunal (Immigration Services).

Home Office va monitoriza :

  • numărul sancțiunilor financiare emise
  • ordinele de compensație dispuse
  • cazurile în care foști consilieri au fost obligați să coopereze
  • suspendările sau anulările acreditărilor

Puteți citi proiectul de lege complet și urmări progresul acestuia pe site-ul Parlamentului : https://bills.parliament.uk/bills/3929#timeline

Sursa: Border Security, Asylum and Immigration Bill: IAA factsheet / Publicat la 24 iulie 2025

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu