“Am primit refuz la rezidență și am aplicat la viza de familie ca să fiu în ordine”

Am văzut destul de des postări în care persoane care au primit refuz la aplicații de rezidență ca membri de familie au continuat să rămână în UK după refuz afirmând că au aplicat pentru viză de familie, ca să fie în ordine cu actele.

Lucrurile stau diferit cu aplicatul pentru viza din interiorul UK și, de fapt, ori nu au aplicat pentru viză de familie ori, pentru ca nu știu legile și nu citesc dinainte pe site-ul guvernului, au fost păcalite și li s-a “vândut” aplicația la rezidență ca fiind pentru viză, de catre diverși “experți”, contabili wannabe, falși avocați sau simpli țepari.

Când nu poți obține o viză de familie
Nu poți aplica pentru o viză de familie sau schimba către o viză de familie când ești în UK cu o viză de vizitator sau o viză pentru 6 luni sau mai puțin.

Va trebui să părăsești UK pentru a aplica pentru o viză de familie:

  • dacă ai permisiunea de a fi în UK ca vizitator (și când treceți ca turiști pe la e-gates tot permisiune de vizitator primiți din partea sistemului, chiar dacă nu aveți standard visitor visa sau ștampilă cu 6 luni în pașaport)
  • dacă viza ta este pentru 6 luni sau mai puțin

Poți schimba către o viză de familie în UK doar dacă ești intrat deja cu o viză de familie de 6 luni ca logodnic, logodnică sau partener civil propus sau dacă ai permisiunea de a rămâne în UK pentru soluționarea unui proces în instanța de familie sau a unui divorț.

La fel, nu poți aplica pentru o viză de familie dacă membrul tău de familie (persoana în baza căreia aplici) se află temporar în UK cu o viză de muncă sau viză de student. În situația asta, poți aplica în schimb pentru a rămâne cu ei ca dependant.

Deci ca să fie lucrurile clare, nu poți să vii ca turist, să aplici la rezidență ca membru de familie și să primești refuz, după care să aplici la viza de familie în timp ce te afli încă în UK.

Sursa: GOV.UK: Family visas: apply, extend or switch

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu

Leave a Reply