Category Archives: Azil

UK va oferi între £10.000 – £40.000 per familie de azilanți refuzați, pentru a pleca de bunăvoie înapoi

Astăzi 5 martie, a fost publicat acel discurs privind reformele în domeniul imigrației susținut de Home Secretary Shabana Mahmood, la Institute for Public Policy Research din Londra.

E, și în acest discurs, destul de lung, ministrul de interne a evidențiat printre altele că numai anul trecut, au fost cheltuite £4 miliarde pentru cazarea celor care cer azil în UK, că au rămas 100.000 de persoane care trăiesc acum la costuri care pun presiune pe contribuabili, și că din acest motiv, vor testa modelul Danemarcei care a oferit stimulente financiare pentru întoarcerea voluntară a solicitanților de azil sau a persoanelor respinse, prin care 95% din ei au plecat voluntar.

Ca atare, a anunțat că guvernul britanic va testa un model asemănător, pentru familiile cărora li s-a respins cererea de azil, inclusiv pentru zecile de mii care nu au avut un motiv întemeiat să ceară azil în UK, și care doar și-au încercat norocul aici, oferindu-le o sumă de £10.000 pentru fiecare persoană și până la maxim £40.000 pentru fiecare familie, pentru a pleca de bunăvoie din UK.

Pentru context, o familie de 3 persoane cazată într-un hotel pentru solicitanți de azil costă până la £158.000 pe an. Așa că, dacă aceste stimulente vor da rezultate, ele vor aduce economii importante pentru contribuabili.

În cazul în se refuză plecarea voluntară, se va trece la îndepărtarea forțată pentru cei care pot fi returnați în siguranță în țara lor de origine.

Este în desfășurare consultarea privind cum trebuie realizată îndepărtarea familiilor cu copii, astfel încât să fie umană și eficientă; chiar dacă faptul că UK nu a aplicat reguli drastice pentru cei cu azilul respins, a stimulat în continuare nenumărate familii cu copii să traverseze cu bărcile spre UK.

Părinții din aceste familii care se pot întoarce în siguranță în țara lor de origine ar trebui să accepte plata stimulent, în loc să ajungă să fie înlăturați forțat.

Asta e oferta din discurs, e doar pentru azilanții refuzați, cei care vin cu bărcile la noroc și pomană din banul public din UK.

Update 10 martie 2026: Am rămas profund surprins să vad cum ajung aceste informații distorsionate pe social media, FB și TikTOK, de către creatori de conținut leșinați după vizualizări și trafic, unii complet iresponsabili, alții simpli analfabeți funcțional, care nu înțeleg un text citit, au văzut și ei titlurile la alții/ziare și au rostogolit știrea că se dau 40000 de lire celor care vor să plece definitiv din UK. Nope, nu se dau. Iar chestia asta cam intră la communications offences din Online Safety Act 2023, aplicabile din 31 ian 2024 -“false information intended to cause non-trivial harm”.

Sursa: Home Office – Home Secretary’s speech on immigration: 5 March 2026

Material de A.Drogoreanu&V.Dobrescu

Pot cere azil în UK?

Am văzut recent câteva cazuri în care, persoane refuzate la rezidență, nefiind eligibile pe schema EUSS, și refuzate la intrarea în UK, clamau varianta de a cere azil în UK, ca refugiat.

Cetăţenii români (sau cetăţenii Uniunii Europene) cu rare excepții, nu pot cere azil în UK.

Hai să vedem cum sta treaba cu solicitarea de azil dacă vrei să rămâi în UK ca refugiat.
Pentru a fi eligibil, trebuie să-ți fi părăsit țara și să nu poți să te întorci, pentru că ești în situația în care nu poți trăi în siguranță în nici o parte a ţării tale, deoarece te temi de persecuție (“unable to live safely in any part of your own country because you fear persecution there”). Această persecuție trebuie să fie din cauza: rasei, religiei, naționalității, opiniei politice, oricărui alt motiv care te expune unui risc din cauza situației sociale, culturale, religioase sau politice din țara ta, de exemplu genul, identitatea de gen sau orientarea sexuală.

Trebuie să fi eșuat în a obține protecție din partea autorităților din propria ta țară.

Dacă totuși ajungi în UK și ceri azil pentru că consideri că ar fi nesigur să te întorci în țara ta, când aplici vei avea o întâlnire cu un ofițer de imigrație (cunoscută ca „screening”), unde trebuie să îți expui cazul, vei fi fotografiat, ți se vor lua amprentele și vei avea un interviu care să verifice cine ești și din ce țară. După screening, Home Office va decide dacă cererea ta poate fi luată în considerare în UK.

Poți primi o pedeapsă de până la 2 ani de închisoare sau poți fi obligat să părăsești UK dacă dai informații false în cererea de azil.

Cererile de azil de la cetăţeni ai ţărilor Uniunii Europene, sau de la cei veniţi printr-o „third safe country”, sunt declarate „inadmissible” – adică nu vor fi luate în considerare. Țările din UE sunt considerate „ţări sigure” – deci revendicările de protecţie (azil) de la cetăţeni ai UE sunt considerate, în majoritatea cazurilor, fără temei.

Dar care sunt excepțiile?

O cerere de azil de la cetăţean UE poate fi examinată ca „valabilă” doar dacă există „circumstanţe excepţionale”:

  • dacă statul de origine ( unde aplicantul este cetăţean) încalcă obligațiile privind drepturile omului
  • dacă asupra ţării de origine există proceduri sau decizii la nivel UE care arată un risc grav de încălcare a valorilor fundamentale — de ex. sub umbrela articolului 7 din Tratatul UE.

Dacă nu există astfel de circumstanţe, cererea este declarată inadmisibilă, și nu va fi analizată pe fond.

Ce înseamnă asta pentru cetăţenii români:

  • Fiind cetăţeni ai UE, românii fac parte din categoria pentru care cererile de azil sunt de regulă considerate inadmisibile.
  • România este considerată o țară sigură, nu există proceduri sau decizii ale UE despre încălcări grave ale drepturilor omului în România recunoscute la nivel internaţional și dacă crezi că te încadrezi ca excepție, pentru că România nu îți mai oferă protecţie, trebuie să demonstrezi asta concret.

Dacă motivul pentru care vrei să stai în UK este pentru a munci, a studia sau a rămâne cu familia, trebuie să aplici pentru o viză.

Sursa: GOV.UK – Seek protection or asylum

Material de A.Drogoreanu&V.Dobrescu