Procedura de transfer a drepturilor de pensie in strainatate presupune :
1. deschiderea unui cont la orice bancă de pe teritoriul statului de domiciliu (nu este necesară deschiderea contului la o bancă apartinând Grupului Citi, dar această optiune poate conduce la achitarea unor taxe de transfer bancar mai reduse);
2. comunicarea detaliilor bancare (adresa completă a beneficiarului, denumirea si adresa băncii beneficiarului, codul SWIFT/BIC al băncii beneficiarului, acolo unde e cazul, precum și numărul de cont internațional bancar) către instituția plătitoare (casa teritorială de pensii in evidența căreia se află dosarul de pensie) prin intermediul declarației de transfer.
Declarația de transfer in străinătate a drepturilor cuvenite beneficiarilor sistemului public de pensii, insoțită de documentul care confirmă detaliile bancare și de copia actului de identitate al titularului care atestă domiciliul său actual se pot depune direct de catre titularul drepturilor sau prin mandatar desemnat cu procură specială în acest sens, la sediul casei teritoriale de pensii in a cărei evidență se află dosarul de pensie. Aceste documente pot fi expediate cu și poșta, la sediul casei teritoriale de pensii sau prin e-mail (scanate) transmise la adresa de mail oficială a casei teritoriale de pensii, postată de instituția menționată pe site-ul acesteia.
Pentru stabilirea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă, anticipată, anticipată partială, de invaliditate și de urmas, persoana indreptatită se adresează unei singure instituții, cererea astfel depusă fiind valabilă pentru toate instituțiile la legislația cărora persoana respectivă a fost supusă.
Cererile se depun la instituţia de asigurări sociale din statul de domiciliu, care va transmite în celelalte state documentele necesare în vederea stabilirii drepturilor de pensie; comunicarea între instituţii este asigurată prin intermediul formularelor de legătură:
– dacă solicitantul locuiește pe teritoriul unui stat membru cererea se depune la institutia din statul respectiv;
– dacă solicitantul are domiciliul in România, cererea se depune la casa teritorială de pensii de care aparține cu domiciliul.
Actele necesare pentru înscrierea la pensia pentru limită de vârstă, anticipată, anticipată parțială:
actul de identitate Românesc – dacă dețin dubla cetățenie, sau dacă au menținut cetățenia Română;
carnetul de muncă original sau în copie certificată de instituțiile competente din străinătate;
livretul militar original sau în copie certificată de instituțiile competente din străinătate;
diplomă de studii original sau în copie certificată de instituțiile competente din străinătate, sau adeverință din care să rezulte durata normală, perioada studiilor, certificarea absolvirii acestora precum și forma de învățământ;
adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă;
anexa nr. 6 – cerere pentru acordarea pensiei pentru limita de vârstă / anticipată / anticipată parțială conform Legii nr. 263/2010
actele prevazute pentru acordarea pensiei naționale (a se vedea depunere dosar pensie limită de vârstă / anticipată / anticipată parțială)
document din care rezulta ca persoana a cotizat în străinătate (exemplu codice fiscale / declarație INPS Italia, insurance etc.)
Acte necesare pentru înscrierea la pensia de invaliditate
· formularul de cerere E 204 ;
· formularul E 207 ;
· documente si rapoarte medicale pentru a determina gradul de invaliditate;
· declarația pe propria răspundere ;
· copie dupa actul de identitate românesc – dacă dețin dubla cetățenie sau dacă au menținut cetățenia română ;
· carnetul de muncă original sau in copie certificată de instituțiile competente din străinătate ;
· livretul militar original sau in copie certificată de instituțiile competente din străinătate ;
· diplomă de studii original sau in copie certificată de instituțiile competente din străinătate sau adeverintă din care să rezulte durata normală, perioada studiilor, certificarea absolvirii acestora precum și forma de invățământ;
· adeverinţă privind sporurile şi adaosurile reglementate prin lege sau prin contractul colectiv/individual de muncă;
Acte necesare pentru înscrierea la pensia de urmaș:
· formularul de cerere E 203 ;
· formularul E 207 ;
· declaratia pe propria raspundere urmasi ;
· adeverinţa de studii (elev sau student);
· copie dupa actul de identitate românesc – daca detin dubla cetatenie, sau daca au mentinut cetatenia Romana ;
· carnetul de muncă original sau in copie certificata de institutiile competente din străinătate al susținătorului decedat ;
· livretul militar original sau in copie certificată de instituțiile competente din străinătate ;
· diplomă de studii original sau in copie certificată de instituțiile competente din străinătate sau adeverință din care să rezulte durata normală, perioada studiilor, certificarea absolvirii acestora precum si forma de invățământ al susținătorului decedat;
Dacă ai primit un e-mail, mesaj pe telefon, apel telefonic, sau ai observat un anunț sau site suspect, chiar dacă nu ai pierdut bani sau nu ai răspuns, dacă nu par în regulă, oprește-te și:
Nu da clic pe niciun link.
Nu oferi detalii personale sau bancare.
Întrerupe contactul.
Informează-ți familia și prietenii pentru a-i alerta.
Dacă ai pierdut bani, raportează la Action Fraud sau sună la Poliția Scoțiană la 101.
Nimeni nu este imun la fraude.Escrocii vizează pe oricine, fie online fie la domiciliu, adesea manipulând emoțional victimele înainte de a le fura bani sau date personale. Într-un singur an, 1 din 17 adulți au fost victime ale fraudelor.
dacă primești mailuri suspecte: înainte de a șterge emailul, redirecționează-l la report@phishing.gov.uk.
dacă primești apeluri telefonice și mesaje text suspecte: Pentru apeluri, trimite un mesaj text la 7726 cu cuvântul “Call” urmat de numărul apelantului scam. Pentru mesaje: Apasă și ține apăsat pe mesaj până apare opțiunea de ‘Forward’. Când apare câmpul ‘To’, tastează numărul 7726. Apasă pe send. După ce ai trimis, o să trebuiască să trimiți numărul de telefon al mesajului suspect
pentru mesajele primite prin aplicații : blochează numărul. Folosește funcția report a aplicației pentru a notifica platforma despre mesajul suspect.
dacă vezisite-uri web false: Raportează site-urile web suspecte la National Cyber Security Centre (NCSC) pentru a ajuta la investigarea și eliminarea lor.
dacă ai primit ceva suspect prin poștă: Contactează Royal Mail pentru a raporta frauda poștală.
Cum să raportezi :
Raportează la Action Fraud ( centrul de raportare pentru fraude și infracțiuni cibernetice în Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord) . Dacă ați fost păcălit, fraudat sau ați fost victima unei infracțiuni cibernetică, raportați-o la Action Fraud online sau sunând la 0300 123 2040. Mai multe detalii aici.
Raportează la Poliția Scoțiană: În Scoția, toate cazurile de fraudă și alte infracțiuni financiare trebuie raportate la Poliția Scoțiană sunând la 101.
Anunță-ți banca: Dacă ai pierdut bani sau crezi că un fraudator a accesat contul tău bancar, anunță-ți banca sau furnizorul de servicii de plată cât mai curând posibil pentru a-ți proteja contul și a recupera banii. Contactează-i întotdeauna direct folosind un e-mail sau număr de telefon cunoscut, precum cele afișate pe site-ul lor sau pe spatele cardului tău, sau sună la 159.
Anunță alte organizații relevante: ar trebui să contactezi orice altă organizație dacă numele lor a fost folosit în fraudă, fie un furnizor de energie sau DVLA, fie Facebook sau Google. Spune-le ceea ce s-a întâmplat și cere o investigație.
Înainte de a raporta, strânge cât mai multe detalii despre ce s-a întâmplat. Notează:
Detaliile celui care a făcut contactul – nume, număr de telefon, adresă web, adresă de email sau URL-ul profilului de pe rețelele sociale
Documente sau dovezi de susținere, inclusiv emailuri, mesaje text sau capturi de ecran
Modul în care ai plătit orice sumă de bani, de exemplu card de credit, card de debit sau transfer bancar
Ce te-a alertat în legătură cu frauda sau te-a făcut suspicios.
Dacă nu știti când au loc alegerile în UK și care sunt candidații, aveți aici un instrument foarte util care vă permite să vedeți listele de candidați, precum și informații despre ei și datele lor de contact, folosind doar postcode-ul: https://whocanivotefor.co.uk/ .
Această bază de date acoperă toate alegerile din UK, de la cele locale pentru consilieri și primari, până la cele pentru UK Parliament, Scottish Parliament și Parlamentul European sau referendumuri. Pentru a vizualiza toate alegerile, apăsați pe : All Elections.
Acest instrument digital pus la dispoziție de către Democracy Club face informațiile despre alegeri mult mai accesibile și disponibile online, conținând date despre toate alegerile din 2016 încoace. Înainte de Democracy Club, aceste informații erau limitate și greu de găsit. Democracy Club este o organizație non-partisan și non-profit, înființată în 2015, bazată pe o incredibilă comunitate de voluntari(12,200 de persoane), pentru a ajuta votanții să găsească informațiile de care au nevoie, indiferent de cum votează.
Si daca vreti sa stiti pentru ce alegeri aveti dreptul de a vota – un tabel de la House of Commons Library
Cetățenii români își pot schimba atât numele de familie, cât și prenumele pe cale administrativă. Condițiile schimbării numelui pe cale administrativă sunt reglementate de OG 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice.
Pentru a putea da curs acestei proceduri, persoanele interesate trebuie să depună o cerere la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor din subordinea consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București în a cărui rază teritorială domiciliază.
Motivul depunerii cererii de schimbare a numelui de familie sau a prenumelui pe cale administrativă trebuie să fie unul întemeiat. Simplul fapt că nu îți place numele primit la naștere nu poate justifica cererea de schimbare a numelui.
Alineatele (2) și (3) ale articolului 4 din OG 41/2003 enumeră cazurile întemeiate de schimbare a numelui pe cale administrativă:
numele pe care persoana interesată dorește să îl schimbe este dăunător pentru imaginea sa, adică e format din cuvinte obscene, expresii ridicole sau transformat prin traducere/prin alt mod;
persoana interesată s-a făcut cunoscută în profesia pe care o exercită cu numele pe care vrea să îl obțină;
numele pe care persoana în cauză vrea să îl schimbe e compus din mai multe cuvinte;
solicitantul vrea să își schimbe prenumele pentru că este specific sexului opus;
solicitantului i-a fost aprobată schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă;
persoana interesată vrea să poarte același nume cu ceilalți membri ai familiei;
adoptantul dorește ca adoptații minori să aibă un alt prenume;
soțul supraviețuitor solicită să revină la numele de familie purtat anterior căsătoriei ori la numele de familie dobândit la naștere;
fostul soț dorește să poarte numele de familie pe care l-a avut în căsătorie, pentru a avea un nume comun cu copiii încredințați spre creștere și educare (pentru aceasta, e necesar consimțământul fostului soț, dat în formă autentică).
Toate motivele considerate întemeiate pentru schimbarea numelui pe cale administrativă sunt menționate aici.
De asemenea, art. 4 alin. (2) lit. m) din OG 41/2003 face ca enumerarea prevăzută de lege să nu fie una limitativă prin faptul că prevede că cererile de schimbare a numelui pe cale administrativă pot fi întemeiate și în ”alte asemenea cazuri temeinic justificate”.
Documente necesare:
Nu este suficient ca motivul invocat pentru cererea de schimbare a numelui să fie unul justificat, ci această cerere trebuie să fie însoțită de actele prevăzute de art. 6 alin. (2) din OG 41/2003. Acestea sunt:
copii legalizate de pe certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită schimbarea numelui;
un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat, potrivit art. 10 din OG 41/2003, extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia sa nu fi trecut mai mult de un an;
consimțământul, dat în forma autentică, al celuilalt soț, în cazul schimbării numelui de familie comun purtat în timpul căsătoriei;
copie de pe decizia de aprobare a autorității tutelare, în cazurile prevăzute de art. 7 din OG 41/2003;
cazierul judiciar și cazierul fiscal ale solicitantului;
orice alte documente pe care solicitantul le consideră a fi relevante.
Potrivit articolului 12 din OG 41/2003, cererea este trimisă spre soluționare către serviciul public județean sau către serviciul public al Municipiului București, după caz.
Serviciul public județean, respectiv al Municipiului București soluționează cererea în termen de 60 de zile de la primirea ei, după ce a analizat temeinicia acesteia.
Pentru cine este schemaMesaj în Sticluță(Message in a Bottle) : pentru oricine.
Chiar dacă este deosebit de utilă pentru persoanele vulnerabile, care nu pot comunica serviciilor de urgență informații despre sănătatea lor ( persoane cu dizabilități de învățare, probleme de memorie sau demență), persoane care vorbesc engleza ca limbă secundară sau altă limbă, în principiu e de folos oricui, fie și în eventualitatea unui accident acasă. Toate serviciile de urgență sunt la curent cu această schemă și dacă aveți stickerul verde pe ușă, le este ușor să localizeze sticluța și să folosească formularul cu informații din ea ca să fiți tratat corect, să salveze timp și să vă salveze viața.
În cazul în care ai un accident sau o boală bruscă acasă, sticluța verde înseamnă că serviciile de urgență au acces la informațiile tale medicale importante și la detalii de contact. A fost ales frigiderul pentru a stoca sticluțele, deoarece majoritatea oamenilor au unul, este ușor de găsit, iar în caz de incendiu, conținutul frigiderului supraviețuiește de obicei.
Ce conține sticluța? Veți primi un pachet care conține: o sticluță verde cu alb din plastic + un formular de informații medicale de bază + etichete – stickere.
Ce aveți de făcut:
Completați formularul de informații medicale și puneți-l în sticluță.
Asigurați-vă că includeți: informațiile medicale/afecțiunile dvs., două persoane de contact în caz de urgență, alergiile și medicamentele actuale/rețetele curente. Dacă sunteți carer, includeți detaliile persoanei pe care o aveți în îngrijire.
Puneți sticluța în frigider, de preferat pe ușă să poată fi văzută ușor.
Lipiți o etichetă pe interiorul ușii de la intrare, ca să fie vizibilă clar oricărui serviciu de urgență.
Lipiți cealaltă etichetă pe frigider sau pe ușa din spate. Etichetele verzi sunt recunoscute de către serviciile de urgență.
Nu lipiți o etichetă pe exteriorul proprietății . Serviciile de urgență vor ști să caute una în interiorul ușii de intrare.
Dacă mai mult de o persoană din casă are o sticluță, atașați o fotografie la formularul dvs. medical, astfel încât serviciile de urgență să poată identifica ușor care sticluță vă aparține.
De unde să obțineți o sticluță : de la GP local, de la farmacii, de la cluburile locale Lions Club, de la serviciile de ambulanță locale. Sunt gratuite.
Caring Hands oferă pachete de sticluțe, destinate persoanelor de peste 50 de ani care locuiesc în propria lor casă și au probleme de sănătate.
Alte informații utile -> LifeBook– o cărticică gratuită unde puteți scrie informații importante și folositoare despre viața voastră, de la ce asigurator ai la mașină, până la unde ai pus licența TV. The LifeBook te ajută să fii organizat și poate fi de un real ajutor familiei sau prietenilor dacă au nevoie să caute informații importante despre tine, în caz de urgență. O puteți descărca de aici: https://www.ageuk.org.uk/globalassets/age-uk/media/legacy/id204608-0321-age-uk-lifebook.pdf
Identity theft (furtul de identitate) este atunci când unei persoane i se fură informații personale și financiare. Aceste informații pot fi găsite online, pot fi furate documente fizice, ca permisul de conducere, cardul sau pașaportul, și nu în ultimul rând va sunt furate și folosite datele personale pe care le-ați oferit de bună voie ba unor “contabili” sau “avocați”, ba diverșilor care să vă dea acte, carduri, muncă sau să va aplice pentru una alta. La fel de bine datele voastre pot fi furate din și gunoi, de unde vi se pot lua detalii personale de pe plicuri, extrase bancare, facturi și chitanțe.
Odată ce un infractor are datele tale, poate comite identity fraud deschizând conturi sau firme în numele tau, preluând controlul contului tău bancar sau aplicând pentru beneficii și credite pe care nu are intenția de a le plăti.
Dacă bănuiești sau ai fost înștiințat că cineva are informații despre tine și le folosește pentru a se da drept tine:
Protejează-ți conturile:
Contactează-ți băncile și cere-le să blocheze tranzacțiile în așteptare.
Întreabă-ți banca despre procesul lor pentru reclamații.
Contactează orice companii/conturi care au fost afectate (de ex. companii de carduri de credit, carduri de magazin, companii de telefonie și utilități).
Schimbă-ți parolele și PIN-urile, inclusiv pentru adresele de email și conturile de pe rețelele sociale.
Contactează Action Fraud pentru a le spune despre frauda care a avut loc împotriva ta.
Pentru documente pierdute sau furate raportează furtul la organizațiile care le-au emis și la poliție unde trebuie să ceri un crime reference number :
dacă permisul de conducere este pierdut sau furat, contactează DVLA;
dacă pașaportul este pierdut, furat sau compromis, contactează HMPO;
dacă beneficiile tale au fost afectate, contactează DWP;
dacă compania ta a fost afectată, contactează Companies House.
Ca afli dacă au fost deschise conturi fără consimțământul tău, folosește o agenție de referință de credit să-ți verifici credit score ( Experian, Equifax și Transunion) și cere-le să-ți monitorizeze contul. O verificare a creditului este gratuită și nu-ți va afecta credit score, așa că poate merită să verifici cu toate trei.
Înregistrează-te la Cifas – pentru £25 poți obține Protective Registration pentru 2 ani, care le spune tuturor organizațiilor Cifas (care includ majoritatea băncilor, furnizorilor de credite și companiilor de telecomunicații) să facă verificări suplimentare ori de câte ori numele sau detaliile tale sunt folosite.
Pentru tranzacții/ plăți suspecte pe extrasul tău bancar? anunță imediat banca.
Pentru credit luat în numele tău – anunță imediat banca sau creditorul. Raportează orice activitate frauduloasă la poliție și cere un număr de referință.
Pentru cereri de credit suspecte – raportează agențiilor de referință pentru credit, care vor alerta creditorul respectiv. Creditorul o să facă investigații și îți va aproba solicitarea să șteargă aplicația pentru credit din istoricul tău. Acest proces poate dura câteva săptămâni, așa că, cu cât raportezi mai repede, cu atât mai repede va fi actualizată situația ta.
Pune fraud alert pe credit report-ul tău: creditorii vor face extra verificări de identitate înainte de a oferi credit în numele tău
Pune Notice of Correction password – poate fi adăugată la raportul tău de credit gratuit. Asigură-te că alegi ceva ce nu poate ghici nimeni. Dacă cineva aplică pentru credit în numele tău – inclusiv tu – creditorul trebuie să ceară această parolă înainte de a aproba împrumutul.
Ce venituri ale studenților afectează Universal Credit?
Aveți în tabelul de mai jos ce tipuri de venituri sunt luate în considerare:
Tipul venitului
Inclus?
Undergraduate maintenance loan/grant
Da – suma maximă disponibilă (inclusiv contribuția așteptată de la părinți-parental contribution )
Undergraduate special support element/grant
Nu
Parents Learning Allowance
Nu
Childcare Grant
Nu
Adult Dependants’ Allowance
Da
Bursele universității
Nu (costuri legate de curs)
Fondurile de ajutor ale universităților (hardship funds)
contactați serviciul de asistență financiară pentru studenți pentru confirmare.
NHS training grants
Nu (dacă beneficiați și de maintenance loan)
Postgraduate Master’s loan
Da – 30% din suma maximă disponibilă
Elementul/grantul de Suport Special (Special support element/grant)
Elementul sau grantul de suport special este acordat studenților care sunt părinți singuri sau care beneficiază de o indemnizație pentru dizabilitate, cum ar fi Disability Living Allowance/PIP. Acesta crește valoarea totală a sumei pentru întreținere ( maintenance loan) și nu trebuie luat în considerare ca venit în calculul plăților de Universal Credit.
Cum se calculează perioadele în care student income e luat în considerare la UC:
Universal Credit este calculat și plătit lunar pentru perioade de evaluare, care diferă de la o persoană la alta, pentru simplul motiv că sunt funcție de data la care ați facut claimul.
Student income va fi inclus în perioada de evaluare în care începe anul academic, dar nu în perioada de evaluare în care începe vacanța de vară. De obicei, acest venit va fi inclus în 9 sau 10 perioade de evaluare, dar pot fi incluse și în 11 perioade pentru cursuri mai lungi. Un exemplu:
“-Anul academic începe pe 18 septembrie 2023 și vacanța de vară începe pe 28 iunie 2024. Perioada de evaluare la Universal Credit( Universal Credit assessment) se începe de la a 3a zi a lunii până la a 2a zi a lunii următoare.
Student income va fi inclus în perioadele de evaluare: [3 septembrie – 2 octombrie 2023] până la [3 mai – 2 iunie 2024] adică 9 perioade . Student income nu va fi inclus ca venit în timpul vacanței de vară în perioadele de evaluare: [3 iunie – 2 iulie 2024] până la [3 august – 2 septembrie 2024] (3 perioade de evaluare)”.
Cum se face calculul
După ce v-ați stabilit ce student income va fi inclus și numărul de perioade de evaluare pentru care veniturile ar trebui să fie incluse, puteți calcula venitul lunar care va fi luat în considerare, din care se scade lunar suma de £110. De exemplu:
Părinte singur care primește student finance maintenance loan de £11,274 (inclusiv special support element de £4,121).
£11,274 – £4,121 (elementul de suport special este ignorat) = £7,153
Împărțit la nouă perioade de evaluare = £794.77 minus £110 deducere lunară = £684.77 student income care este luat în considerare la calcularea plății lunare de Universal Credit.
Ce informații trebuie să dați la Universal Credit?
Pentru fiecare an academic primiți o nouă scrisoare de acordare a finanțării ( student finance award letter) cu o detaliere a sumelor acordate. Dacă vi s-a acordat elementul/grantul de suport special, acest lucru ar trebui să fie menționat în desfășurătorul sumelor, și Universal Credit trebuie să vadă această informație. Înainte de începutul fiecărui an academic, furnizați la Universal Credit toate paginile de la award letter.
Odată ce UC a evaluat ce student income aveți, verificați cu scrisoarea de award detaliile ca să fiți sigur că a fost inclusă suma corectă din student income și dacă student income e scos din calcul pentru perioada vacanței de vară. Anunțați la UC orice schimbare apărută ulterior în situația personală care ar putea afecta plățile de UC, mai ales ca aveți acest commitment. Dacă nu anunțați o să vă plătească în plus și puteți fi încadrat la fraudă de beneficii și urmărit penal.
Ce să faceți dacă la UC v-au evaluat greșit student income-ul ?
Se întâmplă destul de des ca Universal Credit să evalueze incorect venitul din student finance. iar asta pentru că
nu iau în considerare special support element sau parents learning allowance
nu aplică deducerea de £110 pe lună
nu împart venitul la numărul de luni corect
Dacă vedeți că au greșit la calculele acestui venit, faceți imediat mandatory reconsideration (scrieți mesaj în jurnal sau prin telefon) și cereți să revizuiască calculele pentru student income( puteți să le explicați folosind exemplul de mai sus).
Dacă nu sunteți sigur dacă ați fost plătit corect sau întâmpinați probleme ca să va re-evalueze calculele, contactați Citizens Advice sau Talking Money
La infracțiuni de imigrație (immigration crime) se încadrează următoarele: fără permisiune de ședere în UK (No permission to stay in the UK), muncă ilegală (Illegal working), angajator care angajează lucrători ilegali (Employer employing illegal workers), student care lucrează full time (Student working full time), căsătorie falsă (Fake marriage), documente false sau contrafăcute (Fake or false documents), ajutarea persoanelor să intre sau să rămână ilegal în UK (Helping people to enter or stay in the UK illegally), declarații false în aplicație (Lied on application), trafic de persoane / contrabandă de persoane / sclavie (Human trafficking / smuggling / slavery), alte infracțiuni de imigrație (other immigration crimes), contrabandă (Smuggling).
Toate informațiile furnizate sunt confidențiale.
Home Office vă recomandă să răspundeți la întrebări cât mai complet posibil, dar nu vă puneți în pericol încercând să aflați informații suplimentare.
În caz de urgență, sunați la poliție la 999.
Alte modalități de a raporta o infracțiune: puteți suna la oricare dintre următoarele numere pentru a raporta o infracțiune ca anonim:
Linia telefonică Immigration Enforcement 0300 123 7000
Se numește fraudă de beneficii (Benefit fraud) dacă o persoană primește beneficii la care nu are dreptul, de exemplu prin neraportarea unei schimbări în situația personală, sau prin furnizarea de informații false sau acte false(contracte false de închiriere, invoice false).
Oferiți cât mai multe informații despre persoana pe care o raportați: numele, adresa, ce tip de fraudă credeți că face. Puteți să raportați în mod anonim – nu trebuie să vă dați numele sau detaliile de contact decât dacă vreți.
Ce se întâmplă după ce raportați o persoană: Department for Work and Pensions Fraud and Error Service va analiza informațiile din raport. Poate să dureze un timp să investigheze raportarea și nu vor putea să vă spună rezultatul investigației lor. Fraud and Error Service va lua măsuri doar dacă constată că persoana a săvârșit fraudă de beneficii. Măsurile pot include eliminarea beneficiilor persoanei, obligarea acesteia să ramburseze bani și trimiterea în instanță. Uneori nu se ia nicio măsură. Persoana poate să fi declarat o schimbare în circumstanțele sale sau beneficiul său poate să nu fie afectat de ceea ce ați raportat.
Dacă nu doriți să raportați online, o puteți face:
-prin telefon la National Benefit Fraud Hotline (NBFH): 0800 854 440 -prin poștă la:
Permisul International de Conducere (PIC) se elibereaza persoanelor care conduc autoturisme pe teritoriu strain, fiind o traducere legalizata a permisului national romanesc in 7 limbi de circulatie internationala si recunoscut de toate statele semnatare ale Conventiei asupra Traficului Rutier de la Viena din 1968.
Iata cateva din motivele pentru care este recomandat sa avem un asemenea document in buzunar atunci cand iesim din Romania la volanul unui automobil sau mai ales cand intentionati sa inchiriati un autoturism in strainatate.
1. Permisul International de Conducere asigura deplina legitimitate in circulatia rutiera Internationala. Forma si continutul sau au fost stabilite prin Conventia Internationala de Circulatie Rutiera de la Viena din 8 noiembrie 1968, fiind identice in toate tarile.
2. Automobil Clubul Roman elibereaza aceste permise membrilor sai, cetateni romani domiciliati pe teritoriul României, posesori de permis de conducere national, si care se deplaseaza in strainatate. Cetatenilor straini li se pot elibera asemenea permise numai daca sunt rezidenti sau au domiciliul in Romania si daca poseda permisul de conducere romanesc.
Valabilitatea PIC-ului este de 1 an de la data eliberarii si in nici un caz nu depaseste valabilitatea permisului national in baza caruia a fost eliberat.
3. Permisul International de Conducere scuteste pe posesorul sau de a purta asupra sa pe teritoriul strain o traducere legalizata a Permisului National de Conducere, in 7 limbi de circulatie internationala (engleza, franceza, germana, spaniola, rusa, greaca si araba) sau de transcriere a acestuia in caracterele limbii nationale ale statului respectiv. In caz contrar conducatorul auto poate fi obligat de organele de politie sa caute traducator autorizat si sa realizeze aceasta traducere pe teritoriul statului respectiv contra unei taxe considerabile, la care se adauga taxa notariala de legalizare.
PIC-ul inceteaza a mai fi valabil intr-un stat daca titularul sau si-a stabilit aici resedinta obisnuita.
Pentru eliberarea Permisului International de Conducere sunt necesare:
– Permisul de Conducere National si o copie a acestuia;
– 2 fotografii tip pasaport (3 cm x 4 cm)
– Taxa aferenta acestuia
Pentru mai multe detalii contactati orice Sucursala ACR
2) să vă calculați estimativ cât v-ar costa viza de muncă. Aveți calculator de vize aici: https://www.gov.uk/visa-fees
Măcar vă faceți o idee cum stați și la cât s-ar ridica costurile și să nu vă lasați prostiți de falși contabili și avocați care promit că vă dau/fac ei vize.
V.Dobrescu&A.Drogoreanu
Copierea, reproducerea și alterarea conținutului acestui site sunt strict interzise.