Dacă doriți să veniți în UK ca sămunciți sezonier în agricultură, legal cu viză, trebuie să aplicați pentru muncă sezonieră prin una din agențiile acreditate pentru această schemă :
Dacă aplicația dvs. este aprobată, vi se va emite un certificat de sponsorizare – Certificate of Sponsorship (CoS). După ce ați primit CoS, puteți aplica pentru o viză pentru a veni în UK ca lucrător sezonier.
Sponsorul dvs. vă poate ajuta să aplicați pentru viză, însă orice sfat sau consiliere trebuie să fie gratis și nu ar trebui să plătiți pentru niciun ajutor sau serviciu primit.
Atenție la agențiile false sau la persoanele care vă promit locuri de muncă la ferme și vă percep bani pentru taxe, pentru aplicare sau pentru a vă aranja certificate de sponsorizare sau alte feluri de acte. Sponsorizarea autentică este disponibilă doar prin unul dintre operatoriiacreditați, cei din listă. Dacă aveți îndoieli, contactați direct operatorul pentru a confirma că oferta de muncă este reală.
Sursa: preluat de la GLAA (The Gangmasters and Labour Abuse Authority (GLAA)
*The Gangmasters and Labour Abuse Authority (GLAA) este o agenție a guvernului englez înființată pentru a preveni exploatarea muncitorilor și pentru a proteja lucrătorii vulnerabili. Agențiile de ocupare a forței de muncă și furnizorii de forță de muncă care recrutează muncitori pentru agricultură, horticultură, recoltare de moluște sau orice activitate asociată de procesare și ambalare au nevoie de o licență GLAA.
2) să vă calculați estimativ cât v-ar costa viza de muncă. Aveți calculator de vize aici: https://www.gov.uk/visa-fees
Măcar vă faceți o idee cum stați și la cât s-ar ridica costurile și să nu vă lasați prostiți de falși contabili și avocați care promit că vă dau/fac ei vize.
V.Dobrescu&A.Drogoreanu
Copierea, reproducerea și alterarea conținutului acestui site sunt strict interzise.
Văd că nici acum la sfârșitul lui 2023 lumea nu înțelege schema de rezidență și pentru cine e ea. Dar mai ales pentru cine nu este ea.
Oameni buni, LINIA S-A TRAS LA 31 DECEMBRIE 2020. De la miezul acelei nopti încolo, imigrația în UK pentru cetățenii europeni se împarte în două:
-cei care au fost prezenți la acea dată aici au primit și li s-au păstrat drepturile pe care le aveau, prin schema de rezidență EUSS – cu settled si pre-settled.
-cei care au venit după acea dată se încadreaza la noul sistem de imigrație pe bază devize.
In ultima vreme clocotește lumea pe FB si pe tiktok ca s-a dat lege nouă cu pre-settled pe 3 ani cu plată pentru cei fără acte, ba că o să coste 700 de lire, ba că din octombrie s-a dat drumu’ la vize la refuzați, ba alte tâmpenii. NU S-A DAT NICIO LEGE NOUA PENTRU PRE-SETTLED. Nu se cumpără niciun pre-settled cu 700 de lire. Atât a înțeles lumea din anunțurile despre costul vizelor. Și nu s-a dat drumul la vize din octombrie, că noul sistem de imigrație pe bază de vize de muncă e în vigoare de pe 1 IAN 2021, adică de aproape 3 ani. ADEVARUL este cădin 4 octombrie s-au SCUMPITcosturile taxelor de aplicare la vize. La toate vizele și serviciile Home Office. Atât.
În primul rând, nu aveți nevoie de tiktokari să vă spună cât costă viza. Dacă știți pentru ce viză aplicați, puteți calcula singuri costul vizei, aici: https://www.gov.uk/visa-fees
Când aplicați pentru skilled worker visa, trebuie să aveți suficienți bani ca să :
–plătiți application fee = taxa de aplicare standard care variază de la £769 până la £1,751 în funcție de situația voastră. -plătiți healthcare surcharge =contibuția pentru asigurarea de sănătate – aceasta este în mod obișnuit de £1035 pe an. –bani de întreținere pentru atunci când sosiți în UK – cel puțin £1,270 la dispoziție (cu excepția cazului în care sunteți scutiți).
Suma pe care trebuie să o plătiți vi se comunică atunci când aplicați pentru viză.
1) Application fees(taxa de aplicație) :
dacă viza e pentru până în 3 ani – e £769de persoană
dacă e pentru mai mult de 3 ani – e £1,519de persoană
2)Healthcare surcharge (contribuția la sănătate) taxa standard este de £1035per an de ședere cu viză . Verifică înainte să aplici, aici: Check how much you’ll have to pay
3)Banii de întreținere ( Money to support yourself) : trebuie să aveți în contul bancar minim £1,270 cel puțin 28 de zile consecutive. (Ziua 28 trebuie să cadă în intervalul de 31 de zile de la data aplicării pentru această viză, și vi se cere dovada atunci când aplicați). Excepție se face dacă angajatorul sponsor vă poate acoperi costurile de până la £1,270 pentru prima lună, iar acest angajament de susținere trebuie să fie precizat in certificatul de sponsorizare ( angajatorul va trebui să completeze secțiunea “sponsorul certifică întreținerea” din certificatul dvs. Aceasta se găsește sub “Date suplimentare”.)
DE REȚINUT:
Dacă vi se promite viză sau pre-settled contra£700, aia nu e decât țeapă. Aplicația pt pre-settled e gratis.Viza nu se cumpără. Taxa de aplicare nu înseamnă că dacă plătiți banii ăia și primiți viză . Ca să aplicați pentru viză de muncă trebuie să întruniți niste criterii: să fiți eligibil pentru viză de muncă și să dovediți că aveți cunoștințe de engleză (că puteți vorbi, citi, scrie și înțelege engleza)
PENTRU VIZĂ SE APLICĂ DIN ȚARA DE ORIGINE, ONLINE pe site-ul guvernului.
Din interiorul UK puteți doar să prelungiți, să schimbați sau să actualizați viza pe care o aveți deja .
Pentru cei care vor să vină la muncă în UK pe bază de viză de muncă
înainte să demarați discuții cu avocați de imigrație sau cu contabilii “noi-vă-facem-de-toate”, aflați că Home Office a pus la dispoziție un calculator online pe care îl puteți folosi ca să vedeți dacă întruniți condițiile pentru viză si să știți cum stați și ce planuri să vă faceți pe viitor.
Pentru a călători în UK, fie ca să studiezi, să lucrezi, să vizitezi sau să te alături familiei, este posibil să ai nevoie de o viză. Alegerea tipului corect de viză depinde de o serie de factori, inclusiv țara de origine, scopul călătoriei, durata șederii și circumstanțele tale personale.
1. Alege tipul de viză
Următorii factori influențează tipul de viză necesară:
Originea: Țara din care provii poate influența dacă ai nevoie sau nu de o viză pentru a intra în Marea Britanie.
Scopul: Motivele pentru care dorești să călătorești în Marea Britanie (vacanță, muncă, studii etc.).
Durata șederii: Perioada pentru care intenționezi să rămâi în UK.
Circumstanțe personale: Abilitățile, calificările și alte condiții personale pot influența tipul de viză necesar.
Înainte de a aplica, verifică aici dacă ai nevoie de viză.
Dacă dorești să vizitezi UK:
Pentru a vizita UK pentru o perioadă de până la 6 luni, trebuie să aplici pentru o Standard Visitor visa pentru: vacanțe sau vizite la prieteni și familie, călătorii de afaceri sau întâlniri, cursuri pentru studii de scurtă durată. Românii ca deținători de pașapoarte europene pot veni ca turiști fără viză de vizitator. Cu toate acestea, unii ar trebui să aplice pentru această viză, mai ales cei care au aplicații la rezidență refuzate și ștampile de refuz intrare și mai ales CEI CARE PLANUIESC SA FIE 6 LUNI IN RO SI 6 LUNI IN UK, CU ANII. Viza, care poate fi pe 6 luni, pe 1, 2, 5, sau 10 ani, oferă EXPLICIT permisiunea din partea Regatului Unit să vină să stea câte 6 luni pe an în UK.
Dacă intenționezi să te vii în vizită ca să te căsătorești în UK, trebuie să aplici pentru Marriage Visitor visa. Cu o viză de turist, nu ai dreptul de a lucra în UK.
Dacă tranzitezi prin Marea Britanie
Poți avea nevoie de o viză dacă tranzitezi prin UK în drum spre o altă țară, de exemplu, dacă ai o escală între zboruri. În acest caz, trebuie să aplici pentru o viză de tranzit.
Dacă dorești să studiezi în Marea Britanie
Tipul de viză de care ai nevoie pentru a studia în UK depinde de lungimea cursului, tipul și locul de desfășurare a acestuia:
Standard Visitor visa: Permite efectuarea unui curs scurt de studiu de până la 6 luni.
Short-term study visa: Pentru cursuri de limbă engleză de peste 6 luni, dar nu mai mult de 11 luni.
Student visa: necesară pentru cursuri lungi. Trebuie să fii sponsorizat de un colegiu sau o universitate autorizată și să ai un loc confirmat.
Child Student visa: Pentru copii cu vârste între 4 și 17 ani care doresc să studieze la o școală independentă. Dacă ai peste 16 ani, această viză îți poate permite să lucrezi parțial.
Dacă dorești să lucrezi în Marea Britanie
Pentru a lucra, pe termen scurt sau lung, poți aplica pentru o viză de muncă work visa. Există mai multe tipuri de vize de muncă, în funcție de:
Abilitățile și calificările tale.
Dacă ai o ofertă de muncă și un sponsor.
Dacă dorești să aduci familia cu tine.
Activitatea pe care o vei desfășura (de exemplu, muncă sportivă, caritabilă sau religioasă).
Dacă ești soț, partener sau un membru de familie al unei persoane cu cetățenie britanică sau cu drept de ședere în UK, poți aplica pentru o viză de familie( family visa). Familia ta trebuie să demonstreze că te poate susține financiar.
Dacă membrul familiei tale este în UK în baza unei vize
Poți aplica pentru o viză pentru a te alătura unui membru al familiei care este deja în Marea Britanie pe baza unei vize, fie
Soțul sau partenerul tău.
Părintele tău, dacă ai sub 18 ani.
Verifică ce tip de viză ai nevoie pentru a te alătura lor.
Rezidenți care se întorc
Dacă ai avut settled și ai părăsit Marea Britanie pentru mai mult de 5 ani la rând, sau ai IRL(‘indefinite leave to remain’) și ai lipsit din Uk mai mult de 2 ani, vei avea nevoie de o returning resident visa pentru a te întoarce.
2. Pregătește aplicația
Pentru viză se aplică și se plătește online. Dacă ai persoane în întreținere(dependenți) care vor să vină cu tine în UK, fiecare persoană trebuie să aplice și să plătească separat.
Când să aplici
Vize de vizită: Cu 3 luni înainte de data planificată a călătoriei.
Vize de muncă: Cu 3 luni înainte de data de începere a locului de muncă.
Vize de studiu: Cu 6 luni înainte de data de începere a cursului.
Cât durează să primești un răspuns
Durata pentru obținerea unei decizii depinde de tipul de viză pentru care aplici. Poți plăti pentru un răspuns mai rapid, în funcție de viză și de locația din care aplici.
Taxe
Pentru fiecare viză se plătesc taxele de aplicare(fees), iar costul depinde de tipul de viză pentru care aplici. Taxele sunt aceleași pentru fiecare membru al familiei care aplică să vină cu tine în UK.
Aplici pentru o viză de muncă, studiu sau pentru a te alătura familiei.
Aplici pentru o ședere de peste 6 luni.
Nu aplici pentru rezidență permanentă în UK.
Poți săaplici pentru viză pentru altcineva
de exemplu pentru un copil sau pentru un membru al familiei care nu are acces la un calculator. Trebuie să ai permisiunea scrisă a persoanei respective sau a tutorelui legal, dacă persoana are sub 18 ani.
Dovada că nu ai tuberculoză (TB): cetățenii români nu au nevoie de un test TB pentru aplicația de viză.
Modificarea sau anularea aplicațieide viză
Dacă vrei să modifici ceva în aplicația ta după ce ai trimis-o, contactează UK Visas and Immigration (UKVI). Poți să retragi aplicația, dar banii plătiți penru taxa de aplicare vor fi returnați doar dacă UKVI nu a început procesarea.
3. Dovedește-ți identitatea
va trebui să-ți dovedești identitatea și să furnizezi documente care să demonstreze eligibilitatea ta. Acest proces depinde de unde ești și ce tip de pașaport ai. Se poate face la un centru de aplicare pentru vize sau cu‘UK Immigration: ID Check’ smartphone app. Despre care din ele trebuie să folosești afli atunci când începi aplicația.
Dacă trebuie să mergi la un centru de aplicare a vizelor
Centrele de aplicare a vizelor sunt operate de companii externe. Vei primi un link către site-ul lor unde poți programa o întâlnire pentru a-ți furniza informațiile biometrice (amprente și fotografie).
Dacă nu îți dovedești identitatea în termen de 240 de zile de la trimiterea aplicației online, va trebui să începi o nouă aplicație.
Poți alege să utilizezi un serviciu standard sau să plătești în plus pentru servicii opționale, însă plătind pentru servicii opționale nu înseamnă că aplicația ta va avea mai multe șanse de succes.
Copiii sub 16 ani trebuie să meargă la întâlnirea la centrul de aplicare a vizelor însoțiți de un adult. Trebuie să ai documente care dovedesc că ești tutorele lor legal.
4. Primirea deciziei la aplicația de viză
Decizia va veni pe mail sau prin poștă. Dacă aplicația esteaprobată, vei primi:
-un sticker în pașaport (vignette) – dacă ai dat datele biometrice la un centru de vize. -acces ca să vizualizezi statusul de imigratie online- dacă ai folosit app-ul din telefon ca să-ți demonstrezi identitatea Vigneta sau statusul online de imigrație îți vor arăta ce viză ți s-a acordat, data până când e valabilă și condițiile vizei care îți spun ce poți și ce nu poți face în UK ( de exemplu : ‘No access to public funds’ – nu poți solicita beneficii, ‘No work’ – nu poți munci, ‘Restricted work’ – poți munci doar pentru sponsor). Dacă ai vignetă în pașaport și vii în UK pentru mai mult de 6 luni, trebuie să îți colectezi un biometric residence permit (BRP) după ce ajungi în UK în termen de 10 zile de la data sosirii.
Dacă aplicația ta este refuzată, vei primi un mail care explică de ce aplicația a fost respinsă. Scrisoarea de refuz va menționa dacă ai dreptul la administrative review sau immigration decision appeal, dar nu toate tipurile de vize permit aceste contestații.
Dacă ai nevoie de asistență suplimentară, este recomandat să consulți un consilier în imigrație autorizat.