Tag Archives: subject access request

Cum să ceri de la DWP copii după informațiile pe care le au despre tine

Dacă ai nevoie, poți cere de la DWP o copie a informațiilor pe care le au despre tine. Iată cam ce poți cere:

-ultimul tău fit note (certificat medical privind capacitatea de muncă);
-dovezile folosite într-o contestație sau investigație;
-evaluările privind capacitatea de muncă și starea de sănătate;
-informațiile din contul tău la Child Maintenance Service;
-orice alte informații pe care DWP le deține despre tine.

Acest drept se numește drept de acces (right of access), cunoscut și ca cerere de acces la datele personale (Subject Access Request – SAR).

Pentru o copie a înregistrării audio a evaluării tale medicale la UC sau PIP, trebuie să contactezi Health Assessment Advisory Service, folosind datele de contact din scrisoarea de programare.

Dacă îți trebuie o dovadă a beneficiilor pe care le primești sau a pensiei tale de la stat, o obții de aici ➤Get proof of your benefits and State Pension

Pentru o estimare a valorii pensiei de stat (State Pension), poți verifica online aici ➤ Check your State Pension forecast

Pentru o copie a oricăror alte informații, poți cere online aici ➤Request your personal information from DWP

Nu trebuie să folosești acest formular pentru a afla despre sumele din beneficiile pe care le primești sau datele la care sunt plătite. Pentru aceste informații, trebuie să ceri o dovadă a beneficiului.

Însă poți folosi formularul online, dacă ai nevoie, și pentru a cere acces la imaginile în care apari, înregistrate de camerele CCTV sau de camerele video purtate de angajații DWP (Body Worn Camera) într-un birou DWP. Pentru a ajuta DWP să găsească înregistrarea, trebuie să menționezi în ce clădire sau locație a fost făcută înregistrarea; data și ora înregistrării cu aproximație; o scurtă descriere a evenimentului; o descriere a ta, inclusiv cu ce erai îmbrăcat sau ce făceai în acel moment.

De asemenea, poți să ceri informații de la DWP și în scris, prin poștă. Trebuie să specifici ce informații dorești, perioada pentru care le vrei și să le dai numele complet; adresa și codul poștal; data nașterii; numărul de National Insurance; numărul de telefon, dacă soliciți înregistrări ale apelurilor telefonice.

Trimite cererea prin poștă la: Right of Access Requests
Mail Handling Site A
Wolverhampton
WV98 2EF

Pentru avocați și terțe părți care au nevoie să ceară informații de la DWP în numele altei persoane, o pot face trimițând către DWP formularul pentru terțe părți  ➤request form for third parties (ODT, 26.2 KB).   DWP trebuie să aibă acordul persoanei vizate („subject”) pentru a elibera informațiile cerute. Formularul explică modul în care se face acest lucru.

Cât durează? DWP îți va trimite informațiile în termen de o lună calendaristică de la primirea solicitării. Dacă au nevoie de informații suplimentare, te vor contacta.

Despre cum colectează și folosește DWP informațiile am scris deja aici ➤ Ce date personale deține și păstrează DWP

Sursa: DWP – Request your personal information from the Department for Work and Pensions
Publicat: 25 mai 2018/ Ultima actualizare: 20 iulie 2026

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu

Cum să soliciți Subject Access Request – informații personale din istoricul de imigrare

Utilizați acest formular pentru a solicita o copie a informațiilor dvs personale din evidențele de imigrare ale Home Office (aceasta este cunoscută drept subject access request).

De asemenea, puteți utiliza acest formular pentru a solicita date în numele altcuiva. Toate tipurile de solicitare sunt gratuite.

Ce trebuie să știți înainte de a aplica
Va trebui să:

-confirmați ce tip de informații aveți nevoie
-furnizați detalii personale pentru a vă putea fi localizate înregistrările în sistem.
Va trebui să trimiteți:

-o copie a actului de identitate cu fotografie, cum ar fi un pașaport
-autorizare semnată de la persoana pentru care aplicați, dacă aplicați pentru altcineva
-dovada relației dvs., dacă aplicați pentru un copil
Ar trebui să aveți aceste informații pregătite înainte de a aplica. Citiți informațiile și îndrumările înainte de a începe să completați acest formular.

Aplicația dvs. va fi respinsă dacă nu puteți fi găsit în sistem sau dacă nu trimiteți dovezile enumerate mai sus.

Pentru a completa formularul de cerere aveți linkul aici: https://visas-immigration.service.gov.uk/product/saru

Ce documente și date deține Home Office:

intrările și ieșirile în și din UK – istoricul călătoriilor poate fi furnizat pentru ultimii 5 ani dacă se depune un pașaport sau un document de călătorie care acoperă această perioadă
-landing cards
-cererile de viză pe care le-ați depus din afara UK (ca parte a entry clearance-autorizația de intrare)
rezumatul istoricului imigrației din sistem

Dacă aveți nevoie de informații specifice trebuie să descrieți clar de ce anume documente aveți nevoie. Puteți solicita copii a până la 5 documente individuale, incluzând:

-o listă a aplicațiilor pe care le-ați făcut
-o anumită scrisoare de decizie
-rezultatul unui recurs (appeal determination)
-un anumit raport de situație al unei detenții
-o anumită înregistrare a unui interviu

Dacă aveți nevoie de mai multe informații decât documentele individuale din această listă, sau de dosarul dvs. complet de imigrare, va trebui să faceți o cerere detaliată.

Material de VD&AD