O mulțime de oameni trec la un moment dat prin situații dificile și ori nu au idee că există scheme locale gândite special ca sa ofere ajutor, pentru că nu le spune nimeni, ori nu știu cum să facă să ajungă la ele.
Așa că Expert Link, împreună cu National Expert Influencing Forum (NEIF) au realizat în toamna anului 2025 un raport de cercetare despre experiențele oamenilor în accesarea Schemelor Locale de Asistență Socială (inclusiv Discretionary Housing Payments și alte forme de sprijin de criză oferite de consiliile locale).
Raportul arată că mulți oameni nu știu de existența ajutoarelor locale decât după ce se confruntă cu o criză financiară sau când cineva le spune despre ele, că sprijinul este adesea greu de găsit, că e epuizant din punct de vedere emoțional în momentele de criză, dar că, atunci când funcționează, poate schimba cu adevărat viața.
Problemele întâmpinate de oameni
–Nu aflau de ajutoarele locale decât după ce treceau printr-o criză financiară sau când cineva le spunea despre ele. Unii credeau că odată ce primești ajutor de stat (ex. Universal Credit) nu mai există acces la alte fonduri locale suplimentare.
-Alții credeau că schemele sunt doar pentru „alți oameni” (fără adăpost, refugiați), nu și pentru ei.
-Majoritatea celor care au accesat sprijinul au ajuns la el datorită unei recomandări sau unei discuții cu o persoană de încredere (organizație caritabilă, food bank, housing officer).
-Cei fără o rețea de sprijin au avut dificultăți chiar și în a afla că există asemenea scheme de ajutor, pentru că nu sunt vizibile și la îndemână, și aflau de ele abia după un șoc financiar, ceea ce putea întârzia sprijinul, așa că problemele li s‑au agravat.
-Informațiile postate online sunt într-un limbaj birocratic sau tehnic, greu de înțeles pentru mulți, solicitanții își pierd încrederea, pentru că nu sunt siguri cum să își explice situația „corect”.
-Unii participanți nu aveau acces la internet sau competențe digitale, ceea ce i-a împiedicat să descopere singuri la ce sprijin s-ar putea încadra.
–Lipsa clarității privind criteriile de eligibilitate și tipurile de ajutor (de exemplu pentru chirie, energie sau o criză concretă) îi face nesiguri pe oameni, care nu înțeleg dacă se califică sau nu.
-Unii au presupus că schemele sunt doar pentru cazuri „extreme” și nu s‑au gândit să aplice.
–Informațiile contradictorii sau neclare primite de la funcționari sau diferite agenții le-au creat confuzie, frustrare și pierderea încrederii, ceea ce i-au făcut să renunțe.
Procesul de aplicare este confuz și complicat.
Formularele sunt lungi, intruzive și greu de înțeles, iar completarea lor este dificilă mai ales când oamenii sunt deja sub presiune.
Aplicațiile online au exclus sau au întârziat sprijinul pentru cei fără dispozitive (smartphone, laptop), acces la internet sau abilități digitale.
Participanții au spus că au avut nevoie de ajutor — de la organizații sau vecini — pentru a completa formularul, sau doar ca să îi ajute să înțeleagă întrebările. Când sprijinul uman sau față în față lipsea, le era greu să parcurgă etapele de aplicare.
Constatări privind deciziile și comunicarea
Mulți au raportat un timp lung de așteptare pentru un răspuns, fără actualizări pe parcurs, ceea ce i‑a lăsat în incertitudine și incapacitatea de a planifica sau face alte aranjamente. Participanții cel mai adesea nu primesc niciun fel de confirmare că cererea lor a fost primită.
Când venea decizia, era de obicei o scrisoare scurtă sau un e-mail, fără detalii, care nu explica de ce cererea fusese aprobată sau respinsă.
Mulți nu înțelegeau de ce au fost respinși sau ce puteau face mai departe.
Puțini participanți știau că există o cale de contestație sau apel și când au încercat, procesul a părut neclar sau inaccesibil.
Când oamenii nu primesc confirmare, explicații clare sau posibilitatea de a discuta cu cineva, se simt ignorați și incapabili să înțeleagă ce s-a întâmplat sau ce trebuie să facă în continuare.
Constatări privind impactul emoțional și demnitatea
A aplica pentru un ajutor a fost descris ca fiind umilitor, obositor sau traumatizant, care afectează demnitatea și siguranța. Unii au simțit că nu exista nimeni cu care să discute direct despre procesul de aplicare, ceea ce a amplificat sentimentul de singurătate și izolare.
Cererile repetate de justificare a dificultăților prin care trec i-au făcut să se simtă judecați, vinovați sau rușinați și nedemni de ajutor. Atunci când sprijinul le-a fost oferit într-un mod uman și respectuos, le-a redat oamenilor speranța și demnitatea.
Constatări privind sprijinul și implicarea personală
Participanții spuneau adesea că își doreau pe cineva care să stea cu ei și să le explice lucrurile, pentru că formularele li se păreau copleșitoare, greu de înțeles și lungi, mai ales când erau deja sub presiune.
Absența ajutorului față în față făcea procesul să pară neprietenos și inaccesibil.
Lucrătorii de sprijin, atunci când erau prezenți, aveau un rol vital în navigarea aplicației. Altfel, acolo unde lipsea sprijinul uman, procesul părea greu de navigat.
Calea de aplicare doar online excludea sau întârzia sprijinul pentru cei fără dispozitive, date, competențe digitale sau stabilitate.
Ce vor oamenii:
vor ca sistemul să fie mai uman și personal, cu interacțiuni bazate pe empatie și respect. Au nevoie și de alte opțiuni în afară de accesul exclusiv digital, inclusiv față în față, prin telefon sau pe hârtie. Au cerut un limbaj simplu și clar în formulare, comunicare mai rapidă și actualizări despre stadiul cererilor. Participanții și-au dorit sprijin direct în navigarea prin procesul de aplicare la ajutoare, prin mentori sau consilieri care să îi ajute la completarea formularelor și să poată înțelege deciziile. Câteva persoane au menționat că sprijinul legat de locuințe și chirie ar trebui să fie mai adecvat realităților economice, deoarece costurile au crescut, iar ajutorul nu ține pasul cu acestea
Sursa: Listening to Real Experiences: Understanding Access to Local Welfare Assistance Schemes – December 17, 2025
