Category Archives: Acte

Acte notariale prin consulat

Ce acte notariale se pot face la ambasadă şi consulate :

  • autentificarea procurilor şi a declaraţiilor;
  • legalizarea copiilor de pe înscrisuri;
  • legalizarea traducerilor;
  • legalizarea semnăturilor.

Ce operaţiuni notariale nu pot efectua Ambasada şi consulatele României:

-acte care privesc încheierea unor contracte, înţelegeri, donaţii sau alte acte de dispoziţie, tranzacţii judiciare, confirmări de hotărâri judecătoreşti, de documente de studii, documente de vechime în muncă, documente privind stagiul militar, testamente, legate, acţiuni în justiţie sau cereri adresate autorităţilor române. De asemenea, oficiul consular nu poate îndeplini procedura desfacerii căsătoriei (divorţ) şi nici procedura succesorală (moşteniri).

Pentru autentificarea procurilor şi a declaraţiilor, persoanele interesate trebuie să se prezinte personal la sediul consulatului şi să prezinte un act de identitate valabil – carte de identitate, buletin de identitate sau paşaportPermisul de conducere și certificatul de naștere nu sunt considerate, potrivit legii române, acte de identitate şi nu pot fi utilizate pentru autentificarea sau legalizarea actelor notariale.

Procurile şi declaraţiile trebuie să conţină elementele de identificare ale persoanei care dă împuternicirea/declarația şi ale persoanei împuternicite şi să precizeze în mod exact obiectul procurii sau al declarației. Ele trebuie să fie redactate în limba română. Actele care conţin precizări neconforme cu legislaţia română, ordinea de drept sau siguranţa naţională nu pot fi autentificate.

Acte notariale care pot fi redactate de către notari publici din Marea Britanie

Pentru anumite solicitări urgente, puteți apela și la notari publici britanici. După emiterea actului notarial străin (procură sau declarație), acesta va necesita apostilarea documentului (http://www.gov.uk/get-document-legalised/) și după aceea, traducerea acestuia în limba română la un traducător autorizat (lista traducatori http://cglondra.mae.ro/node/1998).

Procurile pentru încasarea pensiilor în România sunt scutite de taxe consulare şi sunt valabile o perioadă de 18 luni de la data autentificării.

Pentru legalizarea copiilor de pe înscrisuri, persoanele interesate trebuie să prezinte înscrisul original a cărui copie se legalizează şi un document de identitate valabil.

Pentru legalizarea traducerii în limba română a unui document redactat într-o limbă străină, persoanele interesate trebuie să prezinte documentul în original, însoţit de traducerea în limba română efectuată de un traducător autorizat de Ministerul Justiţiei din România, precum și  documentul de identitate valabil. Lista traducătorilor autorizaţi o găsiți pe site-ul https://cglondra.mae.ro/node/1998 și poate fi solicitată la adresa contact@informatiiconsulare.ro .

Pentru legalizarea semnăturii pe un înscris, persoanele interesate trebuie să se prezinte la sediul oficiului consular, să semneze înscrisul în faţa funcţionarului consular şi să prezinte un document de identitate valabil (carte de identitate, buletin de identitate sau pașaport). Nu se poate legaliza semnătura pe contracte, acte de donaţie, acte de tranzacţie judiciară sau alte acte care vizează transmiterea de bunuri ori alte drepturi.

Taxele consulare sunt disponibile aici.

Puteţi solicita informații suplimentare la adresa contact@informatiiconsulare.ro

NU se pot autentifica procurile prin corespondenţă. Prezenţa personală la sediul ambasadei sau consulatului este obligatorie și este necesară pentru verificarea de către funcţionarul consular a identităţii persoanei care semnează procura şi a însuşirii conţinutului acesteia. Această cerinţă reprezintă o măsură de asigurare inclusiv pentru dumneavoastră, pentru a evita situaţia în care o altă persoană declară date despre sau în numele dumneavoastră.

În cazul în care, din cauza distanţei sau a unei alte imposibilităţi de deplasare la ambasadă, nu vă puteţi prezenta personal, aveţi posibilitatea, în funcţie de caracterul procurii, de a o autentifica la un notar local şi apoi de a solicita Foreign and Commonwealth Office certificarea procurii cu Apostilă. Informaţii suplimentare sunt disponibile la următorul link https://www.gov.uk/get-document-legalised

ÎN ATENȚIA PERSOANELOR CARE AU PLASTIFIAT DOCUMENTELE!
în conformitate cu legea 105/2022, certificatele de stare civilă plastifiate ori modificate sau completate fără drept sunt NULEpentru procurare duplicat, click aici

Sursa: CONSULATUL GENERAL AL ROMÂNIEI la Londra /actualizat la 30 dec 2023

Recunoașterea permiselor de conducere britanice în România

Privitor la recunoașterea permiselor de conducere britanice după Brexit, Poliția Română precizează :

“Cadrul legal în România privind circulația autovehiculelor în traficul internațional este reglementat la Secțiunea a 6-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

         În acest sens, în conformitate cu prevederile art. 83 alin. (1) – (2) din actul normativ mai sus indicat „Au dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice din România, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 20 și art. 23 alin. (1), titularii permiselor de conducere naționale valabile, eliberate de autoritățile:

         a) statelor membre ale Convenției asupra circulației rutiere, prevăzută la art. 82 alin. (2) ;

         b) statelor membre ale Uniunii Europene;

         c) statelor cu care România a încheiat un tratat privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere auto.

Pentru a conduce un autovehicul pe teritoriul României, persoanele care sunt titulare ale unui permis de conducere național eliberat de autoritățile unui stat care nu este semnatar al Convenției asupra circulației rutiere și nici membru al Uniunii Europene ori cu care România nu a încheiat un tratat privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere auto trebuie să posede și permis de conducere internațional.”

  Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a ratificat Convenția asupra circulației rutiere de la Viena din 1968 la data de 28 martie 2018, dată de la care a și intrat în vigoare pentru UK.

În acest context, posesorii permiselor de conducere eliberate de autoritățile din Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și cele eliberate de către Gibraltar, Guernsey și Jersey, au în continuare dreptul de a conduce pe teritoriul României după retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, nefiind necesar să posede și un permis de conducere internațional.

Titularii permiselor de conducere eliberate de autoritățile teritoriilor care nu fac parte din Regatul Unit propriu-zis, altele decât cele menționate mai sus, pentru a conduce un autovehicul pe drumurile publice din România, trebuie să posede pe lângă permisul de conducere național și permis de conducere internațional.

Preschimbarea permisului de conducere britanic:

Începând cu 1 ianuarie 2021, deținătorii permiselor de conducere emise de autoritățile din Regatul Unit pot  solicita preschimbarea acestora cu documente similare românești, în baza prezentării următoarelor documente la serviciul public comunitar competent:

  • permisul de conducere britanic în termenul de valabilitate;
  • documentul de identitate, precum şi documentele care fac dovada domiciliului sau reşedinţei în România
  • cererea tip, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 4 a Ordinului, completată lizibil, cu majuscule, precum şi semnătura;
  •  dovada achitării tarifului prevăzut de lege 89 RON pentru preschimbarea permisului de conducere..
  • traducerea legalizată în limba română a permisului de conducere eliberat de autorităţile din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord;
  • documentul care certifică valabilitatea, pe categorii, a permisului de conducere și conține informații privind starea dreptului de a conduce, precum și un cod de verificare “check code” cu ajutorul căruia serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor să poată verifica autenticitatea documentului. Acest cod este valabil 21 de zile și se poate folosi o singură dată. În cazul în care acesta nu mai poate fi folosit, deținătorul permisului de conducere  va solicita generarea altui cod de către Driver and Vehicle Licensing Agency – DVLA (Agenția de licențiere pentru șoferi și vehicule din Regatul Unit );

Sursa: https://www.politiaromana.ro/ro/utile/informare-privind-recunoasterea-permiselor-de-conducere-britanice-dupa-brexit

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu

Cum se înregistrează certificatul de naştere britanic la consulat pentru obținerea certificatului românesc

1) faceţi înregistrarea în primele 6 luni de la primirea actului britanic. Altfel veţi plăti o amendă / taxa suplimentară de £40.00.

2) verificaţi dacă numele dvs şi toate detaliile sunt scrise CORECT pe certificat (dacă apar greşeli, trebuie întâi să mergeţi şi să obţineţi corectura de la autoritatea care v-a eliberat actul)

3) dacă aveţi şi CERTIFICAT DE CĂSĂTORIE BRITANIC, asiguraţi-va că îl înregistraţi mai întâi pe acesta la Consulat (nu puteţi înregistra certificatul de naştere al copilului dacă nu aţi înregistrat certificatul de căsătorie – în cazul în care v-aţi căsătorit în UK înainte de naşterea copilului în UK)

4) APOSTILAȚI certificatul de naştere original – FORMA LUNGĂ, adică cea pe care sunt trecute numele părinţilor. Documentul se cheamă “Certified Copy of an Entry” (de multe ori apar confuzii din cauza că originalul se numeşte ‘Certified Copy’; NU aveţi nevoie de formă scurtă a certificatului). Il puteti apostila aici :  https://www.gov.uk/get-document-legalised . Se obţine în aproximativ 15 zile lucrătoare sau la urgenţă( la urgență nu se poate accesa individual, ci numai printr-una din firmele înregistrate cu Ministerul de Externe Britanic).

5) TRADUCEREA AUTORIZATĂ a actului şi a apostilei (în 2 exemplare originale fiecare) – efectuată la unul din traducătorii autorizaţi înregistrati la ambasadă.

6) Mergeţi personal la Consulat pentru ÎNREGISTRAREA actului britanic şi obţinerea unui certificat românesc.  ATENȚIE ! Numai pe bază de programare, prin portalul extern al aplicației E-Consulat, la adresa www.econsulat.ro.

La depunerea cererii de transcriere a certificatului de naştere britanic (forma lungă), nu este necesară prezenţa ambilor părinți sau a minorului. Parintele, cetățean român, care solicită transcrierea trebuie să fie în posesia tuturor documentelor solicitate. Dacă părinţii au diverse cetăţenii, este obligatoriu să se prezinte părintele cetăţean român. Dacă trebuie să înregistraţi şi căsătoria odată cu certificatul de naştere, atunci este necesară prezenţa ambilor părinţi.

Documente necesare:

Cererea şi declaraţia pe propria răspundere, puse la dispoziţie de Secţia Consulară; se găsesc şi pe site, la rubrica FORMULARE CONSULARE;

Paşapoartele părinţilor(sau cărţile de identitate) aflate în termen de valabilitate: original plus 2 fotocopii; în cazul în care unul dintre soţi (ambii) are (au) domiciliul stabilit în UK se va prezenta paşaportul românesc cu menţiunea domiciliului în străinătate, original plus 2 fotocopii;

Certificatul de căsătorie al părinţilor eliberat de autorităţile române; original plus 2 fotocopii.

Certificatele de naștere ale părinţilor ( Dacă certificatul unuia dintre părinți este într-o altă limbă decât engleză sau franceză atunci trebuie tradus în limba engleză sau română, documentele se prezintă în original)

Certificatul de naştere britanic (forma lungă) – având ataşată pe verso apostila Convenţiei de la Haga eliberată de Foreign And Commonwealth Office;

2 exemplare originale ale traducerii efectuate la unul din traducătorii autorizaţi înregistrati la ambasadă.

Dacă depuneţi actele la Secţia Consulară Londra, o puteţi face în orice zi, de luni până joi, între 9.00 – 13.00, fără programare. Certificatele româneşti vi se eliberează în aceeaşi zi, după ora 15.00. După eliberarea certificatului românesc, puteți depune și cererea pentru pașaport electronic pentru minor. Pentru info pasaport , click aici: https://cglondra.mae.ro/node/846

update: Nu este posibilă depunerea cererilor de transcriere prin mandatar(procură) formulate în numele persoanelor care au redobândit sau cărora li s-a acordat cetăţenia română în temeiul art. 81, 10 sau 11 din Legea nr.21/1991 (exemplu – cetățeni născuți în R. Moldova). Astfel de cereri se depun doar personal, de către titulari. Pentru copiii minori, cererea se depune de către unul dintre părinţi, în timp ce minorii care au împlinit vârsta de 14 ani solicită transcrierea certificatului de naştere, asistați de un părinte. 

Lista traducătorilor care își desfășoară activitatea în UK, acreditați de către Ministerul Justiției din România, cu specimenul de semnătura depus la Consulat, o găsiți aici: https://cglondra.mae.ro/sites/cglondra.mae.ro/files/15.lista_traducatori_11.06.2024.pdf

Puteţi solicita informații suplimentare la adresa contact@informatiiconsulare.ro

Acest serviciu este scutit de taxe consulare!

Sursa: http://londra.mae.ro/node/280

Puteti munci cu certificatul de aplicare la rezidenta doar dupa ce este verificat la Home Office dreptul de munca

In atenția tuturor celor care încă asteapta răspunsul la aplicația la rezidenta EU Settlement Scheme.

Am văzut in ultimele zile foarte multe postari mincinoase ale unor agentii de recrutare, cum ca va pot angaja IMEDIAT ce le prezentati numarul UAN( codul unic de aplicare, format din 16 cifre, care incepe cu 3434), numar aflat pe certificatul de aplicare la rezidenta. Ceea ce fac ei, și dumneavoastra, fără sa aveti vreo vina, este ILEGAL!

Acel certificat de aplicare va da drept de muncă DOAR DUPA CE SE FACE O VERIFICARE A DREPTULUI DE MUNCA LA HOME OFFICE (verificarea se numeste ECS Check). Aceasta verificare se poate face doar de catre angajator, termenul de răspuns din partea HO fiind de 5-7 zile lucratoare. Pentru ca in momentul de fata este mare criza de muncitori, iar firmele de recrutare riscand sa-și piarda clientii, acestea posteaza ANUNTURI MINCINOASE de recrutare.

ESTE ILEGAL SA MUNCITI FARA A FI PRIMIT IN PREALABIL DREPT DE MUNCA DIN PARTEA HOME OFFICE!

In aceasta perioada de 5-7 zile lucratoare( uneori și mai mult) dumneavoastra veți munci la negru, probabil vi se va da un payslip făcut in Excel, vi se vor retine taxe , dar acestea nu vor fi niciodata platite catre HMRC pentru ca agenția de recrutare nu va poate declara ca angajat pana in momentul sosirii raspunsului la ECS Check. Dacă va declara, comite o ilegalitate pentru care este amendata cu some exorbitante. In plus la o simpla verificare dumneavoastra veți pierde dreptul de a mai munci in UK și riscati sa fiți expulzati, cu interdictia de a mai reveni!

Asadar, mai ales cei care ati venit pentru prima data in UK după 31.12.2020, și stiti ca nu va calificati din start pentru EU Settlement Scheme, aveți grija ce faceți. Nu aplicati la rezidenta daca nu ati locuit in Uk inainte de Brexit si nici nu aveti rude eligibile in baza carora sa aplicati. Calea legala este sa va intoarceti in Romania, sa cautati de munca in Uk la o companie care are licenta de sponsorizare, sa primiti de la ei certificat de sponsorizare și in baza ofertei de la ei, sa aplicati pentru viza de muncă.

Toate cele bune!

(aveti in pozele atasate cum arata ceea ce vede angajatorul la verificarea ceruta la Home Office, si amenda care se primeste pentru angajari ilegale.)