Tag Archives: GP

Reforma concediilor medicale în UK

De data acesta nu o să mai traduc un Press release așa cum fac de obicei, ci o să-l discut, pentru că subiectul mi se pare prea important și cu impact asupra celor bolnavi.

Guvernul încearcă să schimbe complet rolul concediilor medicale (fit note) emise angajaților care se îmbolnăvesc. În loc ca sistemul să se rezume la un GP care semnează o hârtie prin care spune „nu poți munci”, DWP vrea ca bolnavul să intre într-un proces de „management al capacității de muncă”.

În multe cazuri, GP-ul nu va mai fi principalul punct de decizie. În unele zone va putea emite doar primul fit note, iar apoi cazul va fi preluat de servicii separate. În alte zone, GP-ul nici nu va mai emite fit note, iar persoana va fi trimisă direct către servicii de tip WorkWell (WorkWell este un serviciu local coordonat de sistemul medical, care conectează NHS, consiliile locale și sprijinul comunitar pentru a ajuta oamenii să rămână în muncă și să revină rapid dacă lipsesc).

Boala nu mai este tratată doar ca problemă medicală, ci și ca problemă economică și de participare pe piața muncii. Accentul se mută de la „ești apt / nu ești apt” la „ce poate face persoana ca să rămână în muncă”. Asta înseamnă discuții între angajat, angajator și specialiști pentru ajustări la locul de muncă (community health workers, social prescribers și work and health coaches) pentru menținerea legăturii cu angajatorul încă din prima zi de absență.

Concret, statul consideră că actualul sistem încurajează ieșirea din muncă, nu revenirea și încearcă să reducă numărul oamenilor scoși complet din muncă pe termen lung și să evite situațiile în care cineva dispare luni întregi doar pe baza unor fit notes repetate de la GP.

Oficial se declară că persoanele care au nevoie de concediu pentru recuperare îl vor primi în continuare și nu vor fi forțați să lucreze, iar schimbarea regulilor de plată privind Statutory Sick Pay înseamnă că angajații sunt plătiți încă din prima zi de absență medicală. Dar, în practică, direcția generală pare să fie una de presiune mai mare pentru „stay in work” și „return to work”, inclusiv pentru persoane care în sistemul actual ar fi primit pur și simplu un fit note clasic.

Ca atare, din iulie se lansează în Anglia patru proiecte pilot propuse de DWP pentru reformarea sistemului de fit notes, prin centrele NHS WorkWell, care vor dura până la un an, acoperind aproximativ 100.000 de programări. Se vor testa următoarele modele:

Birmingham și Solihull — medicii de familie emit primul fit note dacă este necesar, iar toți pacienții sunt trimiși către un nou serviciu de sprijin condus în principal de personal non-medical, inclusiv social prescribers și consilieri pentru muncă și sănătate.

Coventry și Warwickshire — medicii de familie emit primul fit note, iar pacienții pot fi trimiși către un serviciu de sprijin format atât din personal medical, cât și non-medical.

Cornwall și Isles of Scilly — medicii de familie trimit pacienții direct către un serviciu non-medical de sprijin, fără emiterea unui fit note.

Lancashire și South Cumbria — medicii de familie trimit pacienții către un serviciu de sprijin format din personal medical și non-medical, fără emiterea unui fit note.

Cât despre considerația că sistemul concediilor medicale e defect, sunt câteva motive clare pe care Guvernul le invocă implicit și explicit:

-că se emit aprox. 11 milioane de fit notes pe an, iar peste 90% sunt simple constatări de tip „nu apt de muncă”

– fit note-ul funcționează ca o decizie binară (apt / neapt), iar statul consideră că acest lucru nu ajută la „recuperare funcțională” sau reintegrare profesională, ci doar formalizează absența din muncă ( și așa ar și trebui să fie).

– ideea că fit note-ul contribuie la „detachment” de locul de muncă. Adică, odată ce cineva este declarat neapt de muncă, mecanismul actual nu mai creează obligații sau structuri de menținere a legăturii cu angajatorul.

– presiunea asupra GP. Medicii de familie pierd prea mult timp cu emiterea fit notes, ca act administrativ care nu necesită neapărat expertiză clinică complexă în majoritatea cazurilor, ceea ce reduce timpul pentru îngrijire medicală propriu-zisă.

-coordonarea între sănătate și muncă. Sistemul actual separă complet cele două domenii: medicul decide medical, iar angajatorul află doar rezultatul. Statul consideră că asta rupe posibilitatea de ajustări timpurii la locul de muncă (program, sarcini, adaptări), care ar putea preveni ieșirea din muncă pe termen lung.

Pun și un citat din acest Press release, pentru că mi-a atras atenția: „Sistemul de fit note este defect și îi afectează pe angajatori, angajați și economia. Mediul de afaceri salută aceste proiecte pilot. Ele reprezintă un pas important către construirea unui sistem mai bun care să restabilească încrederea angajatorilor că absența de la muncă este recomandată doar atunci când este justificată“.

Strategia Guvernului urmărește integrarea în muncă a persoanelor bolnave și cu dizabilități și redistribuirea a 1.000 de consilieri Pathways to Work, iar pe măsură ce programul se va extinde la nivel național în jur de 250.000 de persoane cu dizabilități sau probleme de sănătate să intre sau să rămână în muncă.

Puteți consulta sursa oficială aici : Press release – Broken fit note system to be overhauled 

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu

Ei sunt acolo ca să te asculte

Bună tuturor

O sa încerc să fiu cât de la obiect pot, in stilul si ritmul meu.

Multi stiti, multi nu stiti, dar nu e relevant, ca sunt cancer patient, cu niste probleme after, atat fizice cat si mentale, in sensul ca chemoraterapia in cazul meu mi-a afectat capacitatile cognitive, inteleg mai greu, imi ia mult timp sa reactionez, ma exprim mai greu, mi-am pierdut o parte din memorie, am probleme cu concentrarea, focusul si echilibrul, am doar o fereastra de claritate pe zi, de la o ora la vreo 3, depinde de medicatie, si tot ce vine la pachet cu chemo fog, oboseala cronica, imi ia 100 de ani sa raspund la un mail sau sa rezolv o problema in timp util, nu vad clar, samd. Amazing, cum in conditiile astea, citesc legislatie cat ma tin ochii si o citesc cu screenshoturi pasaj cu pasaj, pe care le adun ca sa le inteleg ulterior, cu nume si explicatii si sublinieri, ca uit de unde le-am luat, dupa care ma inham sa ma câcâi să scriu un material informativ, care poate dura de la cateva ore la cateva zile.

Ei, si cum eram eu la un blood test luna trecuta si doamna draguta chatuia cu mine, astea de mai sus fiind zise până și ea m-a certat că de ce nu am și PIP, de ex. si alte forme de suport si cum reusesc sa-mi iau singur toate suplimentele de care am nevoie, din banii mei. Asta mi-a ridicat din nou nervii căciulă, caci am boală pe toate (toate) institutiile si organizatiile si providerii care au departamente dedicate pt vulnerabili, care atunci cand sunt contactate de vulnerabili, se pare ca nu exista decât cu numele, sau nu fac nimic sau te expediaza cu un link. Vorbesc din experienta mea ( poate va mai aduceti aminte de episodul British Gas care m-a lasat din greseala o luna si ceva in frig, pe banii mei si cu care m-am batut cateva luni si am castigat). Asa ca doamna draguta a zis ca nu intelege de ce nu am fost recomandat de catre GP pentru un social prescriber, asa că eu am mai pierdut niste zile pana am obtinut un appointment la GP pentru aceasta recomandare. Ei si aici e aici, ca ieri m-a sunat social prescriberul. A fost o experienta misto, pentru ca am discutat multe si am aflat ca, in cazul persoanelor ca mine, GP meu trebuia din momentul 0 al diagnosticarii mele sa imi faca acest referral la social prescriber, care sa imi netezeasca calea, sa miste lucrurile pe repede inainte si sa imi acorde suport in toate cele: aplicatia pt benefit, council tax reduction, Household Support Fund Scheme, financial hardship, mental support, fizioterapie, gym membership, bla bla bla bla, ca nu le mai insir pe toate. Zic asta pentru ca mie, de ex, in timpul chemoterapiei, mi-a luat o luna jumate sa aflu singur ca exista UC si sa completez aplicatia pt UC, aproape 3 luni sa o fac pe cea de council tax reduction, 6 luni sa primesc incapacitatea de munca si de celelalte habar nu aveam. Ghinion. Si in tot timpul asta, cu capacitatile pe care nu le aveam, nu numai ca am supravietuit cu ce aveam, dar am cerut constant suport in completarea si intelegerea demersurilor, pe care nu l-am primit niciodata. Caci de fapt, asta era singurul ajutor pe care il voiam si pe care l-am cerut: o persoană care sa ma ghideze si sa mă ajute sa aflu de lucrurile la care aveam dreptul și sa ma ajute sa aplic la ele, daca sunt eligibil.

In fine, social prescriberul s-a declansat si azi m-am trezit bombardat de mailuri de la cateva departamente relevante si de un telefon de la Adult Social Care team, care mi-au inșirat o multime de chestii care m-au amarat si frustrat teribil, pentru ca nu le-am stiut, nu am beneficiat de ele, pt unele am ratat trenul( de ex, tocmai mi-am cumparat frigider din banii mei pt ca mi s-a stricat frigiderul si am aflat ca il puteam primi de la council), dar o sa imi treacă.

Unde voiam sa ajung cu acest hectar de text? Exista institutii si departamente de suport în caz de nevoie. Asa ca daca sunteti bolnavi, dizabilitati, incapacitati, izolati social sau cu alta problema de viata si de moarte si nimeni nu v-a bagat in ochi nicio informatie si niciun pliant si va zbateti singuri, solicitati insistent la GP sa fiti referiti unui social prescriber si contactati consiliul local prin Adult Social Care să primiti un social worker care sa va ajute.

PS. am descris toata situatia mai sus, pentru ca nu sunt singurul in situatia asta si pentru ca, in foarte multe cazuri, exact oamenii care au mai multa nevoie de suport, nu-l au, pentru că nu stiu cum să ajunga la el și cei care ar trebui sa ii indrume, nu-si fac treaba si nu le pasa.

Ce este fit note

„Fit note” sau sick note este concediul medical în UK. „Sick note” este denumirea veche și încă este folosită foarte des în limbajul de zi cu zi. „Fit note” este denumirea oficială introdusă în 2010 pentru formularul numit Statement of Fitness for Work (Med3).

Un fit note este un document medical care arată dacă o problemă de sănătate afectează capacitatea de a lucra a unei persoane.

Poate fi emis de medici, asistente medicale, fizioterapeuți, farmaciști (care lucrează în echipe medicale din cabinete GP sau spitale) sau terapeuți ocupaționali, după o evaluare făcută față în față, prin telefon, video sau pe baza unui raport medical.

Fit note-urile pot fi emise pe hârtie sau în format digital și trebuie să conțină numele emitentului, profesia și adresa cabinetului medical. Dacă lipsesc numele sau semnătura, documentul nu este acceptat. Dacă sunt trimise digital sau tipărite din sistemul IT al unui GP, vor conține un cod de bare.

În primele 7 zile calendaristice de boală, angajatul își poate declara singur absența pe propria răspundere. Dacă boala continuă mai mult de 7 zile, trebuie să aducă un fit note.

Nu există un fit note care să declare că o persoană este aptă de muncă. Dacă medicul consideră că starea de sănătate nu afectează munca, nu va emite un fit note. În mod normal, angajatul revine la muncă după expirarea fit note-ului sau primește unul nou dacă este nevoie.

Un fit note spune că persoana „nu este aptă de muncă” sau că „poate fi aptă de muncă” dacă sunt făcute anumite ajustări. Aceste ajustări pot include revenirea treptată la muncă, modificarea programului, schimbarea unor atribuții, evitarea anumitor sarcini sau adaptări la locul de muncă, inclusiv munca de acasă. Dacă anumite aspecte ale muncii afectează sănătatea angajatului, acestea vor fi menționate în comentarii. De exemplu, medicul poate recomanda „program modificat”, explicând că persoana obosește ușor și nu ar trebui să lucreze mai mult de 3 ore pe zi. Acest lucru poate afecta atribuțiile și programul, iar opțiunile pot fi discutate cu angajatul și, dacă este necesar, să facă o evaluare de risc pentru a se asigura că munca oferită nu îi afectează sănătatea. În cazurile mai complexe, poate fi utilă implicarea unui specialist în occupational health.

Durata unui fit note depinde de evaluarea făcută de medic. Totuși, în primele 6 luni ale unei probleme de sănătate, un fit note poate fi emis pentru maximum 3 luni odată. Dacă este necesar, poate fi stabilită o dată de revizuire pentru reevaluarea stării angajatului. Dacă fit note-ul a fost emis după tratament în spital, este posibil să primiți și un formular Med10, care va avea perioada în care angajatul a fost internat și perioada acoperită de problema de sănătate sau dizabilitate. Formularul trebuie semnat de un medic și nu poate acoperi mai mult de 26 de săptămâni.

Alte documente medicale, inclusiv unele emise în sistemul privat, pot fi acceptate ca dovadă medicală dacă angajatorul este de acord.

Fit note-ul poate fi folosit ca dovadă pentru plata concediului medical. Dacă scrie că angajatul „poate fi apt de muncă”, dar angajatorul nu poate oferi ajustările recomandate, acesta poate fi tratat ca fiind „neapt de muncă”, iar angajatul poate continua să primească sick pay. Dacă angajatul revine la muncă cu program redus, angajatorul ar trebui să analizeze dacă acesta este dezavantajat financiar și poate decide să plătească sick pay pentru orele nelucrate sau salariul integral.

Angajatorul și angajatul ar trebui să stabilească împreună cum vor păstra legătura în perioada concediului medical și cât contact este rezonabil. Pentru mai multe informații, ACAS oferă recomandări despre menținerea contactului în timpul absenței.

Uneori, angajatorul poate considera că angajatul ar putea face anumite activități chiar dacă a fost declarat „neapt de muncă” și poate cere fișa medicală a angajatului pentru a susține gestionarea sănătății și muncii acestui și eventual poate cere evaluari suplimentare. Totuși, angajatul nu poate fi obligat să ofere dovezi medicale suplimentare peste fit note, iar angajatorul trebuie să aibă acordul angajatului înainte de a cere un raport medical.

Angajatorul trebuie să păstreze confidențialitatea informațiilor medicale și să ia în considerare obligațiile sale privind sănătatea și siguranța la locul de muncă, precum și prevederile Equality Act atunci când gestionează absențele medicale și revenirea la muncă. Persoanele cu HIV, cancer sau scleroză multiplă sunt considerate automat persoane cu dizabilități conform Equality Act din prima zi a diagnosticului. Pentru alte afecțiuni, persoana trebuie să aibă un impact semnificativ și de lungă durată asupra activităților zilnice normale pentru a fi considerată persoană cu dizabilități.

Ce se întâmplă dacă fit note-ul este pe perioadă „nedeterminată”, iar recomandările nu pot fi aplicate?

Un fit note nu obligă angajatorul să păstreze postul la nesfârșit. Fit note-ul este o dovadă medicală despre capacitatea de muncă, nu o protecție absolută împotriva concedierii. Dacă angajatul nu poate face munca pentru care a fost angajat sau nu poate îndeplini atribuțiile esențiale ale postului nici cu ajustări rezonabile, iar angajatorul a analizat opțiunile disponibile și nu poate aplica recomandările din fit note, legea permite concedierea pe motiv de capacitate (capability due to ill health).

Concedierea trebuie să fie ultima soluție și poate fi considerată nedreaptă dacă nu este gestionată corect. În mod ideal, ar trebui urmat ACAS Code of Practice privind procedurile disciplinare și reclamațiile.

Concedierea poate fi considerată nedreaptă dacă angajatorul:

  • nu a analizat ajustări rezonabile;
  • nu a consultat angajatul;
  • nu a luat în considerare informațiile medicale relevante;
  • nu a urmat o procedură corectă;
  • a ignorat obligațiile prevăzute de Equality Act.

În UK există numeroase concedieri legale pentru incapacitate de muncă pe termen lung, însă ele trebuie să fie justificate și gestionate printr-o procedură corectă. Dacă angajatul are o afecțiune care intră sub protecția Equality Act 2010, angajatorul are obligații suplimentare înainte de a putea lua o astfel de decizie.

Sursa:
GOV.UK – Getting the most out of the fit note: guidance for employers and line managers

Material de A.Drogoreanu&V.Dobrescu

Cum să accesezi servicii medicale NHS în Anglia când ești vizitator

Aceste informatii sunt pentru persoanele aflate în vizită în Anglia.

Cum să obțineți asistență medicală în diferite situații:

-Sunați la 999 pentru situații în care cineva este grav bolnav sau rănit și viața lui este în pericol.
-Sunați la NHS 111 dacă aveți nevoie urgentă de ajutor sau sfaturi medicale, dar nu este o situație care pune viața în pericol. Folosiți NHS 111 și dacă nu sunteți sigur de ce serviciu NHS aveți nevoie.
-Accesați NHS 111 online pentru a obține ajutor pentru simptomele dvs
-Mergeți la un walk-in centre, minor injuries unit sau urgent treatment centre dacă aveți o boală sau o leziune ușoară (tăieri, entorse sau erupții cutanate)
-Cereți sfatul unui farmacist local – un farmacist vă poate oferi sfaturi despre multe boli minore comune, cum ar fi diareea, infecțiile minore, durerile de cap, durerile de gât sau probleme de sănătate datorate călătoriei.
-Faceți o programare la GP (medicul de familie) dacă nu vă simțiți bine și nu este o urgență.

Va trebui să plătiți pentru servicii medicale ca testele oftalmologice, tratamentul dentar si rețete.

Dacă ești în Anglia într-o scurtă vizită, dar ai nevoie să fii văzut de un GP, te poți înregistra ca pacient temporar cu un doctor local (trebuie să te afli în aici pentru mai mult de 24 de ore, dar mai puțin de 3 luni). Pentru asta aveți de completat formularul PRF1 – îl găsiți aici : Register with a GP surgery paper form . E la latitudinea GP-ului să decidă dacă acceptă sau nu pacienți noi. Consultul este gratuit , dar asigură-te că prezinți cardul tău european de sănătate.

Dacă un vizitator merge la GP pentru tratament și este tratat ca pacient privat, orice rețetă va fi de asemenea privată și trebuie plătită ca atare. Dacă GP-ul acceptă o persoană ca pe un pacient temporar NHS și ii prescrie o rețetă, atunci se aplică regulile normale de taxare ale NHS.

Unele tratamente sunt acoperite de cardul european de sănătate în caz că te îmbolnăvești sau ai o urgență medicală, de aceea trebuie să îl ai la tine. De asemenea ar trebui să ai și o asigurare medicală pentru călătorie, pentru că un card EHIC nu acoperă toate costurile medicale. Dacă nu ai acest card, poți solicita un certificat provizoriu de înlocuire – Provisional Replacement Certificate (PRC) de la autoritatea relevantă de unde locuiești .

Faptul că ești înregistrat la GP nu înseamnă că poți beneficia de tratament spitalicesc gratuit prin NHS.

Serviciile spitalicești:
tratamentul spitalicesc este gratis pentru persoanele care sunt rezidente în UK . Nu poți fi considerat rezident în UK dacă nu ai IRL sau status de rezidență pe schema EUSS (settled sau pre-settled). Dacă ești un vizitator din Uniunea Europeană , chiar dacă ai locuit in UK în trecut , poți folosi cardul european de sănătate, certificatul provizoriu sau formularul S2. Dacă nu poți furniza niciunul din aceste documente vei fi taxat cu 150% pentru ingrijirea medicală primită .

Servicii care sunt gratuite pentru oricine:

A&E services – nu includ tratamentul de urgență dacă ești internat în spital

servicii de planning familial (family planning services) – acestea nu includ avorturile si tratamentul infertilității

tratament pentru majoritatea bolilor infecțioase inclusiv pentru cele cu transmitere sexuală (STIs)

tratament care se impune pentru o condiție fizică sau mentală cauzată de tortură, violență domestică sau sexuală – nu este valabil dacă veniți în Anglia special pentru a beneficia de acest tratament

ATENȚIE: dacă plănuiți să nașteți în UK sau se întâmplă să nașteți în UK in timpul unei vizite aici, e recomandat să aveți cardul european de sănătate la dvs. Cardul va acoperi costurile pentru tot tratamentul medical legat de naștere, dacă copilul se naște pe neașteptate. Suma de plată depinde de tipul de îngrijire de care dvs și copilul ați avut nevoie și vizitatorii sunt taxați cu 150% din costuri. Îngrijirea de maternitate este împărțită în: îngrijire antenatală, naștere si îngrijire post-natală și aceste servicii încep din jurul sumei de £7,500.

Important: persoanele care au aplicat la rezidență nu se mai încadrează la categoria “TURIȘTI”.

Material de V.Dobrescu și A.Drogoreanu – updatat la 31 October 2024.