Tag Archives: knowledge of english

Documente necesare pentru viza de muncă în UK – ghid de aplicare

Pentru viza de muncă se aplică online, din țara de origine, odată ce ai gata toate documentele pregătite. Documentele necesare pentru aplicarea la viza de muncă (skilled worker visa):

  • numărul certificatului de sponsorizare( certificate of sponsorship reference number) – vi-l dă angajatorul
  • dovada cunoștintelor de limba engleză (proof of your knowledge of English )
  • pașaport valid
  • numele jobului si salariul anual cu care vei fi angajat
  • codul ocupațional al jobului pentru care aplici
  • numele angajatorului și numărul licenței lui de sponsor( le găsești pe certificatul de sponsorizare)

Cere angajatorului o copie dupa certificatul de sponsorizare dacă nu ai una.

Alte documente care s-ar putea să trebuiască

Funcție de situație, s-ar putea să ți se ceară și:

  • dovada că ai suficiente fonduri să te întreții în UK ( personal savings to support yourself in the UK ) – și anume un extras bancar din care să reiasă că ai cel puțin  £1,270 în cont ( dacă în certificatul de sponsorizare angajatorul nu a specificat că îți acoperă el costurile de întreținere )
  • dovada relației cu soțul/a și copiii tăi – dacă aplică și ei cu tine ca dependenți
  • certificat de Cazier Judiciar( criminal record certificate) – dacă vei lucra pe un job într-un domeniu în care este obligatoriu acesta. (detalii aici : https://www.gov.uk/government/publications/criminal-records-checks-for-overseas-applicants/countries-q-z#romania )
  • certificatul tău PhD , sau numărul tău de referință Ecctis (fostul număr de referință NARIC ) dacă calificarea ta e obținută în afara UK( va trebui să aplici prin Ecctis – apply through Ecctis )

Dacă documentele nu sunt în limba engleză, trebuie să prezinți traducerea lor legalizată.

Informatii updatate la data de 10 aprilie 2024

sursa : https://www.gov.uk/skilled-worker-visa

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu