Winter Fuel Payment – ajutor cu încălzirea pentru vârstnici

Persoanele născute înainte de 23 septembrie 1958, pot primi fie £200, fie £300 ca ajutor pentru plata facturilor de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acest ajutor pentru cei în vârstă este cunoscut sub numele de „Winter Fuel Payment”.

Trei condiții trebuie îndeplinite pentru banii ăștia:

-dacă sunteți născut înainte de 23 septembrie 1958.

-să locuiți în Anglia, Țara Galilor sau Irlanda de Nord

să primiți unul dintre următoarele beneficii: pension credit, universal credit, Income-related Employment and Support Allowance (ESA), Income-based Jobseeker’s Allowance (JSA), Income Support, Child Tax Credit, Working Tax Credit. (Trebuie să fi primit un beneficiu în săptămâna de referință 16-22 septembrie 2024.)

Dacă sunteți eligibil, veți primi o scrisoare în octombrie sau noiembrie care vă va spune cât veți primi, iar majoritatea plăților intră automat în cont, în noiembrie sau decembrie. Suma depinde de data nașterii și dacă locuiți singuri sau cu cineva în perioada de referință 16-22 septembrie 2024.

Dacă locuiți singur:

  • £200 pentru cei născuti între 23 septembrie 1944 și 22 septembrie 1958.
  • £300 pentru cei născuți înainte de 23 septembrie 1944.

Dacă locuiți cu un partener și primiți împreună beneficii, unul dintre voi va primi:

  • £200 dacă unul sau amândoi v-ați născut între 23 septembrie 1944 și 22 septembrie 1958.
  • £300 dacă unul sau amândoi v-ați născut înainte de 23 septembrie 1944.

Dacă locuiți într-un care home:

  • £200 dacă v-ați născut între 23 septembrie 1944 și 22 septembrie 1958.
  • £300 dacă v-ați născut înainte de 23 septembrie 1944.

Orice sumă primită este scutită de taxe și nu va afecta celelalte beneficii pe care le primiți.

Majoritatea persoanelor eligibile primesc Winter Fuel Payment automat și nu trebuie să aplicați dacă primiți beneficiile din listă.

Dacă nu primiți o scrisoare sau banii nu au fost plătiți în cont până la 29 ianuarie 2025, contactați Winter Fuel Payment Centre (tel 0800 731 0160) .

Dacă nu primiți o scrisoare, dar credeți că sunteți eligibil, verificați dacă trebuie să aplicați.

Persoanele din Scoția nu primesc Winter Fuel Payment, ele pot fi eligibile pentru o plată similară oferită de Guvernul Scoției. Aceasta va fi plătită de Department for Work and Pensions (DWP).

Persoanele care au fost internate în spital pentru tratament gratuit mai mult de un an, cei care au fost în închisoare în săptămâna 16-22 septembrie 2024 și cei care au locuit într-un care home toată perioada 24 iunie – 22 septembrie 2024, nu sunt eligibile pentru acest ajutor.

*Atenție: Nu se mai primește plata suplimentară „Pensioner Cost of Living Payment” acordată în 2022 și 2023. Aceasta s-a oprit în iarna 2023.


Alte ajutoare pentru facturile de încălzire

  • Cold Weather Payment – dacă primiți anumite beneficii și temperatura scade la zero grade Celsius sau mai jos timp de 7 zile consecutiv.
  • Warm Home Discount – o reducere de £150 la facturile dumneavoastră dacă primiți Pension Credit sau locuiți într-o gospodărie cu venituri mici.
  • Ajutor Household Support Fund, dacă sunteți eligibil conform regulilor consiliului local – verificați pe site-ul consiliului vostru.

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu – updatat la zi la data de 28 nov. 2024

1 thought on “Winter Fuel Payment – ajutor cu încălzirea pentru vârstnici

Leave a Reply