Schema Big Difference – este un program de tarif social oferit de Severn Trent Water pentru a ajuta clienții cu venituri mici.
Programul poate oferi o reducere de până la 70% a facturilor la apă pentru orice client Severn Trent cu un venit al gospodăriei sub £22,010.

Gospodăriile cu copii dependenți pot fi eligibile pentru o alocație de venit în plus peste această sumă, mărindu-se plafonul de venit de £22,010.
Atunci când aplicați, schema va evalua venitul gospodăriei voastre, iar reducerea va fi în funcție de aceasta evaluare. Dacă aplicația este acceptată, primiți un nou plan de plată și în cazul în care aveți și datorii restante la plata facturii, va include și plăți pentru acestea.
Cum se aplică:
1. intrați aici www.bigdiff.co.uk
2. vă faceți cont – dacă aplicați personal pentru reducere, creați un Individual Account. Dacă reprezentați o agenție de consiliere (Advice Agency) Account, creați un cont de agenție de consiliere.
3. dați detalii despre persoanele cu care locuiți împreună pe proprietate.
4. puneți numărul contului de client Severn Trent Water (water account number). Trebuie să ai numele pe factura de apă la această adresă.
5. atașați documente despre venitul total al gospodăriei: aveți nevoie de payslipuri din ultimele 3 luni și/sau scrisori de acordare a beneficiilor de la DWP (Benefit award letters). Trebuie să puneți dovada tuturor veniturilor gospodăriei – dacă aveți membri ai familiei peste 18 ani în gospodărie, veniturile lor trebuie incluse.
6.Depuneți aplicația.
Pregătiți-vă documentele dinainte pentru a fi încărcate când completați aplicația. Nu puteți trimite aplicația fără a atașa documentele, iar aplicațiile trimise cu informații insuficiente sunt respinse.
Procesarea aplicațiilor noi pentru schema Big Difference poate dura până la șase săptămâni.
Ca să verificați în ce stadiu se află aplicația trebuie să vă logați în contul www.bigdiff.co.uk și să accesați secțiunea „submitted applications”.
Schema are o durată de 12 luni. Va trebui să aplicați din nou la sfârșitul fiecărei perioade.
Notă: Aveți grijă că Schema Big Difference împarte informații și raportează la Credit Reference Agencies, ceea ce vă poate afecta credit scorul.
Dacă nu plătiți facturile, puteți fi eliminat din schemă și nu mai puteți aplica din nou.
Sursa: Severn Trent Water
Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu