Măsurile prezentate în documentul publicat de către Home Office, astăzi pe 12 mai, vor remodela sistemul britanic de imigrație, restabilind ordinea într-un sistem eșuat care a dus la cvadruplarea migrației nete între 2019 și 2023.
În rezumat, politicile-cheie din planul de 82 de pagini, intitulat Restoring Control over the Immigration System, includ următoarele:
Reducerea imigrației
Reducerea numărului de imigranți cu aproximativ 100.000 de persoane pe an
Va fi introdusă legislație care să precizeze clar că Guvernul și Parlamentul, nu instanțele de judecată, decid cine are dreptul să rămână în UK – vizând abuzul de Articolul 8 (right to family life) folosit pentru a bloca deportările.
Măsuri privind munca ilegală și criminalitatea
Se vor înăspri regulile aplicate atât la frontieră, cât și în sistemul de imigrație, pentru a refuza intrarea sau azilul celor care încalcă legea.
Atunci când o persoană încalcă regulile sau legile, să existe puteri mai mari de aplicare a legii, inclusiv localizare, arestare și deportare.
Cetățenii străini condamnați pentru infracțiuni vor fi marcați chiar și dacă nu au primit pedeapsă cu închisoarea; noile praguri pentru deportare vor reflecta gravitatea faptelor, inclusiv violența împotriva femeilor și fetelor.
Procedurile de deportare a infractorilor străini vor fi simplificate, cu măsuri suplimentare împotriva celor care comit infracțiuni curând după sosire.
Migranții vor fi obligați să dețină identitate digitală (eVize), care vor înlocui cardurile BRP – Biometric Residence Permits.
Controale mai stricte pentru cei care abuzează sistemul de imigrație sau care vin cu intenția de a cere azil fără un motiv real, când nu există o schimbare semnificativă în țara lor de origine.
Se continuă combaterea muncii ilegale, inclusiv în gig economy, folosind vizele electronice(eVisa) și tehnologie biometrică în razii sprijinite de cei 1.000 de angajați relocați către executare și deportări.
Controalele bancare vor fi actualizate pentru a reflecta schimbările tehnologice și a combate frauda, inclusiv evaziunea fiscală.
Se va face presiune asupra guvernelor străine care refuză să-și primească cetățenii înapoi.
Vor putea fi impuse sancțiuni financiare și pedepse sponsorilor (angajatori sau instituții) care abuzează sistemul de imigrație.
Reforme privind munca
Muncitorii calificați vor trebui să aibă diplome universitare pentru a veni în UK, iar pragul salarial va crește.
Taxa de competențe pentru imigrație – plătită de angajatorii sponsori – va crește cu 32%, pentru prima dată din 2017, conform inflației.
Se vor închide vizele pentru health care pentru noii solicitanți; persoanele deja în UK cu drept de muncă pot prelungi sau schimba viza până în 2028, sub rezerva unei revizuiri.
Se va crea un nou Grup de Evidență a Pieței Muncii (Labour Market Evidence Group), care va folosi date îmbunătățite în baza cărora se vor lua deciziile privind locurile de muncă și politica de migrație.
Accesul la sistemul de imigrație bazat pe puncte va fi limitat la ocupațiile deficitare pe termen lung, pentru o perioadă limitată de timp, acolo unde Comitetul Consultativ pentru Migrație (MAC) recomandă că este justificat și unde există o strategie pentru forța de muncă din sectoarele cheie care se bazează puternic pe recrutarea internațională. Angajatorii care doresc să recruteze din străinătate trebuie să crească recrutarea din forța de muncă internă.
Se va introduce o Listă Temporară a Deficitului de Forță de Muncă, care va permite acces limitat în timp la sistemul de imigrație pe bază de puncte pentru rolurile sub nivelul RQF 6.
Immigration Salary List (lista salariilor pentru imigrație), care oferea reduceri de la pragurile salariale, va fi desființată
Anumiți refugiați recunoscuți de ONU și persoane strămutate cu competențele necesare vor putea aplica prin ruta muncitorilor calificați.
Se vor deschide mai multe rute pentru persoane cu înaltă calificare să lucreze în UK.
Reforme privind studiile
Absolvenții internaționali vor putea rămâne în UK doar 18 luni după finalizarea studiilor din UK, față de 2 ani în prezent.
Se ia în considerare o taxă pe veniturile generate de studenții internaționali, iar fondurile ar putea fi direcționate către formarea forței de muncă locale.
Instituțiile care sponsorizează studenți vor avea condiții mai stricte pentru a putea recruta din străinătate.
Nota de trecere pentru indicatorii de conformitate va crește cu 5%, astfel încât sponsorii vor trebui să aibă o rată de înscriere de cel puțin 95% și o rată de finalizare de 90%.
Se va introduce un sistem de rating Roșu-Galben-Verde care va arăta nivelul de conformitate al fiecărui sponsor.
Sponsorii aflați în risc de neconformitate pot fi supuși unor planuri de acțiune și restricții privind numărul de studenți internaționali pe care îi pot aduce.
Instituțiile care folosesc agenți de recrutare din străinătate vor trebui să se înscrie în Cadrul de Calitate pentru Agenți, pentru a garanta standarde ridicate.
Universitățile și colegiile vor trebui să demonstreze că au luat în considerare impactul local atunci când planifică recrutarea de studenți internaționali.
Organismele care acreditează cursuri de studiu pe termen scurt vor fi revizuite pentru a întări controalele înainte și în timpul acreditării.
Măsuri pentru integrare și coeziune socială
Cerințele de limbă engleză pentru lucrătorii calificați și alte categorii vor crește de la nivelul B1 la B2 (utilizator independent conform CEFR).
Dependenții adulți ai lucrătorilor și studenților vor trebui să atingă cel puțin nivelul A1, cu planuri de creștere treptată.
La prelungirile de viză se va cere dovada progresului spre nivelul A2, iar pentru stabilirea permanentă va fi necesar nivelul B2.
Majoritatea rutelor de settlement vor avea ca cerință nivelul B2, în loc de B1.
Crește perioada standard necesară pentru obținerea statutului de rezident permanent la zece ani, pentru cei veniți pe sistemul de imigrație Points-Based System(cu vize de muncă)
Cei care aduc contribuții semnificative la economia sau societatea britanică ar putea obține stabilire și cetățenie mai rapid.
Membrii de familie ai cetățenilor britanici pot obține rezidență permanentă după cinci ani, iar protecțiile pentru victimele violenței domestice rămân în vigoare.
Părinții copiilor britanici sau cu statut stabilit care mor vor putea rămâne permanent în UK imediat.
Testul „Viața în UK” (necesar pentru cetățenie sau stabilire) va fi revizuit și îmbunătățit, iar costurile pentru cetățenie britanică ar putea fi reduse pentru tinerii care au trăit în UK cea mai mare parte a vieții.
Tinerii care au crescut în UK fără statut legal vor fi sprijiniți să obțină drept de ședere permanent, cu ajutor suplimentar pentru cei din sistemul de protecție a copilului.
“Începând cu data de 1 ianuarie 2021 Marea Britanie va introduce un sistem de imigrare pe bază de puncte, aplicabil cetăţenilor UE . Cetăţenii UE care doresc să vină în Marea Britanie înainte de 1 ianuarie 2021 vor continua să beneficieze de exercitarea drepturilor lor conform prevederilor aranjamentelor de tranziţie, care permit continuarea libertăţii de mişcare între Marea Britanie şi Uniunea Europeană. Cetăţenii UE care sosesc înainte de expirarea perioadei de tranziţie la 31 decembrie 2020, precum şi respectivii lor membrii de familie, vor fi eligibili pentru Programul de Înregistrare a Cetăţenilor UE (EU Settlement Scheme). Ei vor avea la dispoziţie perioada de până la 30 iunie 2021 pentru a depune o cerere în baza prevederilor acestei scheme.
În cadrul noului sistem de imigrări, începând cu anul viitor vom trata cetăţenii UE ca cetăţeni ce nu necesită viză, ceea ce înseamnă că pot veni în Marea Britanie ca vizitatori pentru o perioadă de şase luni fără a fi nevoie să obţină o viză. Un vizitator poate intra în Marea Britanie de mai multe ori în interiorul acestei perioade, dar nu poate ajunge să locuiască efectiv în Marea Britanie prin mecanismul vizitelor repetate sau continue. Vizitatorii se pot angaja într-o gamă largă de activităţi, cum ar fi efectuarea de vacanţe, participarea la şedinţe şi conferinţe sau participarea la cursuri scurte, dar nu pot munci sau accesa fonduri publice.
Pentru cei care doresc să rămână pe perioade mai îndelungate decât şase luni, cu scopul de a munci, a studia sau locui în Marea Britanie, va fi necesar să depună o cerere de viză. Cererea va putea fi depusă pe site-ul GOV.UK şi va trebui demonstrat că ei îndeplinesc criteriile relevante şi punctajul necesar vizei pentru care depun cererea. Cetăţenii UE care primesc viza vor primi acces securizat la informaţiile privind statutul lor de imigrare prin intermediul unui serviciu online, pe care îl vor putea folosi pentru a-şi confirma drepturile şi pentru a accesa servicii diverse, în loc să folosească un document fizic privitor la statutul lor.
Solicitanţii de viză care posedă un paşaport biometric vor putea completa cererea, inclusiv confirmarea identităţii folosind o aplicaţie de smartphone. S-ar putea ca unii solicitanţi să trebuiască să se prezinte la un Centru pentru Cereri de Viză dacă nu posedă paşaport biometric, nu pot folosi aplicaţia sau cip-ul lor biometric nu poate fi citit.
Solicitanţii de viză vor avea de plătit o taxă de cerere de viză. Lista taxelor se poate regăsi aici
În afară de oferta de vize pentru lucrătorii din domeniul Sănătăţii şi Îngrijirii, şi în afară ce cazul în care se aplică o anumită exceptare de la regimul vizelor, toţi solicitanţii care sosesc în Marea Britanie pentru o perioadă mai îndelungată decât şase luni vor trebui de asemenea să achite Suprataxa de Sănătate pentru Imigrare (IHS), care le va permite accesul la sistemul de sănătate din Marea Britanie prin intermediul Sistemului Naţional de Sănătate (NHS). Puteţi regăsi şi alte informaţii despre IHS aici
Verificarea cazierului judiciar
În cadrul noului sistem de imigrări, Marea Britanie va introduce o abordare unitară, coerentă şi mai fermă cu privire la cazierul judiciar ce se va aplica tuturor cetăţenilor. Cei ce doresc să intre pe teritoriul Marii Britanii pot fi refuzaţi dacă:
Au o condamnare cu închisoare de cel puţin 12 luni.
Au săvârşit o faptă penală care a cauzat daune grave.
Sunt recidivişti care dau dovadă de o nesocotire constantă a legii.
Caracterul, conduita sau cercul lor de apropiaţi înseamnă că prezenţa lor nu va contribui la binele public.
Folosirea paşapoartelor UE şi a Cărţilor de Identitate
Până pe 1 octombrie 2021 cetăţenii UE, SEE şi Elveţiei pot intra în Marea Britanie cu paşaport sau document naţional de identitate aşa cum o fac şi acum. Începând cu 1 octombrie cetăţenii UE, SEE şi Elveţiei vor avea nevoie de paşaport pentru a călători în Marea Britanie. Cu toate acestea, cetăţenii UE, SEE şi Elveţiei ale căror drepturi sunt protejate prin Acordul de Retragere, de ex. cei care intră sub incidenţa Programului de Înregistrare a Cetăţenilor UE (EU Settlement Scheme) şi a prevederilor privind micul trafic de frontiera (muncitorii la frontiera) vor putea să călătorească în Marea Britanie folosind documentele naţionale de identitate până la 31 decembrie 2025 cel puţin.
Traseele disponibile pentru a putea munci sau studia în Marea Britanie începând din luna ianuarie 2021
Traseul Muncitorilor Calificaţi
În cadrul noului sistem orice persoană care se deplasează în Marea Britanie pentru a munci va trebui să demonstreze că îndeplineşte un anumit set de cerinţe pentru care li se vor atribui puncte. Nu există un plafon maxim pentru numărul de persoane care pot face cerere pe traseul Muncitorilor Calificaţi.
Pentru a fi eligibili pentru această viză solicitanţii trebuie să demonstreze că:
Au o ofertă de muncă – susţinută de un sponsor agreat de Ministerul de Interne – la nivelul de calificare corespunzător, din partea unui angajator cu sediul în Marea Britanie;
Au obţinut salariul minim corespunzător calificării (adică 25.600 GBP sau salariul actual pentru locul de muncă efectiv, oricare dintre cele două va fi cel mai mare); şi
Stăpânesc limba engleză la nivelul mediu B1 (aşa cum este definit în Cadrul Comun European de Referinţă pentru limbi străine).
Dacă solicitantul câştigă între 20.480 GBP (pragul minim de salariu pentru toţi muncitorii calificaţi) şi 25.600 GBP este posibil să facă totuşi cerere de viză pentru Muncitori Calificaţi ‘dând la schimb’ puncte pentru anumite caracteristici ca să se încadreze în cerinţa salariului. Este posibil de exemplu să dea puncte la schimb dacă:
au un loc de muncă într-un domeniu care suferă de lipsă de forţă de muncă
au un doctorat într-un subiect relevant pentru locul de muncă
sunt nou-veniţi pe piaţa de muncă din Marea Britanie (cerinţa salariului pentru nou-veniţi va fi cu 30% mai scăzută decât cea pentru muncitori cu experienţă în indiferent de domeniu, până la limita inferioară de 20.480 GBP).
În ilustraţia atașată articolului vedeţi modul în care în care se pot da puncte la schimb ca parte din procesul de solicitare.
Muncitori Calificaţi: viza pentru lucrătorii din domeniul Sănătăţii şi Îngrijirii
Guvernul Marii Britanii primeşte cu bucurie contribuţia vitală adusă de medici, asistente medicale şi alţi lucrători din domeniul sănătăţii proveniţi din străinătate la Sistemul Naţional de Sănătate (NHS) şi la mai largul Sector de Sănătate şi Îngrijire. Această ofertă de viză asigură că persoanele ce lucrează în ocupaţii eligibile din domeniul sănătăţii şi au o ofertă de muncă din partea NHS, sectorului social sau de îngrijire sau a unui angajator sau organizaţie care prestează servicii către NHS sunt motivate să vină în Marea Britanie. Această ofertă de viză face parte din traseul Muncitorilor Calificaţi şi ca atare orice solicitant de viză pentru Sănătate şi Îngrijire trebuie să îndeplinească toate cerinţele pentru traseul Muncitorilor Calificaţi.
Pentru a fi eligibili pentru această viză solicitanţii trebuie să demonstreze că:
Au o ofertă de muncă într-unul dintre posturile calificate definite în cadrul NHS sau sectoarelor aflate în legătură directă cu acesta;
Au obţinut salariul minim corespunzător calificării; şi
Stăpânesc limba engleză la nivelul mediu B1 (aşa cum este definit în Cadrul Comun European de Referinţă pentru limbi străine).
Aceasta este o viză în procedură rapidă, cu taxe de cerere mai mici şi sprijin direct pe tot parcursul procesului de procesare a cererii. Solicitanţii şi aparţinătorii lor vor fi scutiţi de la plata Suprataxei de Sănătate pentru Imigrare şi vor beneficia de taxe de cerere mai mici.
Muncitori Înalt Calificaţi – Traseul Talent Global
Marea Britanie doreşte să atragă cele mai bune şi inteligente talente din întreaga lume. Viza de tip Talent Global permite sosirea în Marea Britanie a solicitanţilor cu cea mai înaltă calificare fără a deţine o ofertă de muncă şi obţinerea anterioară a unui salariu minim. Solicitanţii nu sunt obligaţi să îndeplinească cerinţa stăpânirii limbii engleze până ce nu fac cerere de rezidenţă permanentă. De asemenea nu sunt obligaţi să îndeplinească cerinţa mijloacelor financiare de întreţinere. Aceasta este o viză flexibilă, valabilă până la 5 ani. Este disponibilă pentru solicitanţii din următoarele categorii:
Ştiinţă şi medicină
Ştiinţe umaniste
Inginerie
Cercetare ştiinţifică
Tehnologie informatică
Arte şi cultură
Pentru a face cerere de viză, solicitanţii trebuie:
Să fie persoane cu recunoaştere internaţională atât la cel mai înalt nivel cât şi ca lideri în domeniul lor respectiv, sau care s-au dovedit foarte promiţători şi au şanse mari să devină lideri în domeniul lor respectiv.
Să fie agreate de un organism competent din domeniul Talent Global. Există şase asemenea organisme competente Aprobate de Ministerul de Interne. Organismul competent evaluează aptitudinile, capacitatea şi realizările solicitantului şi dă Ministerului de Interne un aviz consultativ de susţinere. Lista integrală de organisme competente se găseşte aici
Să facă cerere de viză la nu mai târziu de 3 luni de la primirea scrisorii de susţinere.
Marea Britanie a introdus o opţiune de procedură rapidă şi pentru savanţi de top ai lumii şi cercetători de top care doresc să vină în Marea Britanie, procedură aflată în competenţa agenţiei naţionale de finanţare UK Research and Innovation (Cercetare şi Inovare Ştiinţifică în Marea Britanie). Această opţiune se adresează solicitanţilor din domeniul științei, tehnologiei, ingineriei şi matematicii (STEM).
Pentru a putea face cerere solicitanţii trebuie:
Să fi primit un premiu denumit după o somitate sau o bursă de prestigiu.
Să deţină o funcţie universitară de conducere, cum ar fi Profesor Universitar sau Conferenţiar Universitar, în cadrul unei instituţii de învățământ superior, instituţii de cercetare ştiinţifică sau institut eligibile.
Să fie membru al unei echipe de cercetători finanţate din fonduri publice şi care a primit finanţări sau premii de prestigiu.
Traseul Studiilor
Vizele de studii
Marea Britanie are un sector al învățământului superior aflat printre cele mai bune din lume şi va continua să primească bucuros studenţi talentaţi şi cu potenţial mare în universităţile sale şi alte forme de învățământ superior, colegii pentru educaţie continuă şi limba engleză, precum şi instituţii de învățământ independente. Nu există o limită superioară a numărului de studenţi străini care pot veni în Marea Britanie la studii.
Pentru a obţine o viză de studii solicitanţi vor trebui să demonstreze că:
Li s-a oferit un loc la un curs desfăşurat de o instituţie de învățământ acreditată, lucru ce se poate demonstra cu ajutorul unei Confirmări de Primire la Studii (Confirmation of Acceptance for Studies – CAS), care este un atestat în format electronic ce conţine detalii despre cursul respectiv. Lista instituţiilor de învățământ acreditate de Ministerul de Interne se găseşte la adresa aceasta
Stăpânesc limba engleză la nivelul mediu B2 (aşa cum este definit în Cadrul Comun European de Referinţă pentru limbi străine) atunci când studiile se află la nivel de diplomă de licenţă (RQF 6) sau mai înalt. Studenţii care merg la studii sub nivel de diplomă de licenţă trebuie să demonstreze stăpânirea limbii engleze la nivelul B1.
Traseul vizei de studii necesită o dovadă a existenţei unor mijloace financiare ca parte a procedurii de solicitare. Cu toate acestea România şi multe alte ţări nu se află de obicei sub incidenţa necesităţii de a dovedi existenţa de mijloace financiare cu excepţia unor situaţii excepţionale. În asemenea situaţii solicitanţii vor fi contactaţi de Serviciul Britanic pentru Vize şi Imigrări (UK Visas and Immigration) după depunerea cererii. Găsiţi mai mule informaţii despre acest subiect accesând linkul acesta
Taxe de studii
Instituţiile de învățământ superior din Marea Britanie îşi stabilesc fiecare propriile taxe de studii pentru studenţii străini, aşa că persoanele care doresc să meargă la studii trebuie să verifice direct care sunt taxele la acea instituţie la care vor să meargă.
Pentru studenţii care vor ajunge în Marea Britanie după 1 ianuarie 2021 şi vor începe cursurile înainte de sfârșitul lunii iulie 2021:
Aceştia vor fi eligibili pentru statutul de plătitor de taxe de studii la nivelul unui student cetăţean britanic şi vor primi şi o subvenţie pentru taxa de studii pe durata cursurilor la care participă. Aici condiţia este de a fi locuit în Marea Britanie, SEE sau Elveţia pe o perioadă mai mare de 3 ani înainte de a fi făcut cerere de viză de studii. Totuşi, în cadrul noului Traseu pentru Studii al sistemului de imigrări al Marii Britanii, ei vor trebui să facă cerere de viză de studii înainte de sosirea în Marea Britanie.
Pentru studenţii care intenţionează să ajungă în Marea Britanie după 1 ianuarie 2021 şi să înceapă cursurile după data de 1 august 2021:
Aceştia va trebui să facă cerere de viză de studii înainte de sosirea în Marea Britanie, în cadrul noului Traseu pentru Studii al sistemului de imigrări al Marii Britanii. Ei nu vor mai fi eligibili pentru statutul de plătitor de taxe de studii la nivelul unui student cetăţean britanic. Cei aflaţi la studii în Anglia nu vor fi eligibili pentru sprijin financiar acordat studenţilor. Cei aflaţi la studii în Ţara Galilor, Scoţia sau Irlanda de Nord vor trebui să se consulte cu organismele relevate de finanţare a studenţilor şi să verifice dacă se încadrează în criteriile pentru obţinerea de sprijin financiar acordat studenţilor.
Vize de studii postuniversitare
Traseul pentru studii postuniversitare va fi lansat în vara lui 2021, iar un student eligibil trebuie să fi finalizat cu succes studii de licenţă sau mai înalte în Marea Britanie şi să deţină viză de reşedinţă ca student valabilă la momentul introducerii acestui mecanism. Traseul pentru studii postuniversitare va da acestor studenți posibilitatea de a locui şi munci în Marea Britanie, sau a căuta un loc de muncă, pe o perioadă de 2 ani (3 ani pentru doctoranzi). Acest traseu nu beneficiază de nici un fel de subvenţii şi va permite de asemenea solicitanţilor să treacă la traseele pentru muncă dacă pot îndeplini cerinţele.
Solicitanţii sunt cei care vor fi finalizat totalitatea studiilor de licenţă în Marea Britanie cu excepţia cazurilor unde există permisiunea pentru studii din străinătate sau studiile la distanţă au fost necesare din cauza Covid-19. Nu există obligaţia de a dovedi existenţa de mijloace financiare şi solicitanţi nu vor fi obligaţi să demonstreze stăpânirea limbii engleze deoarece vor fi demonstrat deja acest lucru prin absolvirea studiilor de licenţă la o universitate britanică.
Vize pentru elevi
Există o viză separată pentru Elevi, disponibilă pentru copii cu vârsta între 4 şi 17 ani. Pentru această viză solicitanţii vor trebui să demonstreze că:
Posedă o ofertă necondiţionată pentru un loc la o şcoală independentă.
Posedă mijloace financiare pentru achitarea taxelor de şcolarizare şi cheltuielilor de trai.
Posedă consimţământul în scris al părinţilor sau tutorelui pentru a învăţa în Marea Britanie.
Dacă au 16 ani sau peste, că sunt într-adevăr elevi (ceea ce ar putea implica participarea la un interviu pentru stabilirea credibilităţii).
Întreprinzători inovatori
Traseele pentru Inovatori şi Start-up-uri
Traseele pentru Inovatori şi Start-up-uri sunt gândite în aşa fel încât să atragă talentul antreprenorial în Marea Britanie precum şi ideile de afaceri inovatoare care pot apoi creşte la un nivel superior. Nici unul dintre cele două trasee nu are o limită superioară şi ambele sunt deschise pentru persoane fizice sau echipe care doresc să deschidă o afacere nouă, inovatoare în Marea Britanie.
Viza pentru inovatori
Acest traseu se aplică oamenilor de afaceri cu mai multă experienţă care au lucrat deja într-un domeniu şi caută să deschidă o afacere nouă, inovatoare în Marea Britanie. Această viză este valabilă 3 ani iniţial şi poate fi prelungită. Pentru a fi eligibili solicitanţii trebuie:
Să aibă o idee de afaceri inovatoare, viabilă şi care poate creşte ulterior, sprijinită de un organism de atestare agreat de Ministerul de Interne. Organismele de Atestare sunt fie Furnizori de Studii Superioare fie organizaţii de afaceri care posedă un istoric de sprijinire a întreprinzătorilor cu sediul în Marea Britanie şi au sprijinul unui Minister. Organismele de Atestare evaluează fiecare cerere pentru a se asigura că este vorba de ceva inovator, viabil şi care poate creşte ulterior şi apoi vor răspunde de monitorizarea progreselor firmei căreia îi acordă sprijinul lor. Lista completă de organisme de atestare se găseşte aici
Să demonstreze un nivel de finanţare necesar pentru investiţia în firma lor. Nivelul actual este 50.000 GBP.
Să demonstreze că posedă mijloacele financiare pentru a-şi acoperi costurile de trai, în afară de cazul în care locuiau în Marea Britanie de 12 luni înainte de depunerea cererii. La ora actuală aceste mijloace se ridică la 1.270 GBP pentru solicitantul principal plus alte cheltuieli pentru aparţinători. Finanţarea trebuie să fi fost deţinută pe o perioadă de 28 de zile consecutive.
Să stăpânească limba engleză la nivelul mediu B2 (aşa cum este definit în Cadrul Comun European de Referinţă pentru limbi străine).
Viza pentru Start-up
Această viză se aplică persoanelor care doresc să-şi deschidă prima lor firmă dar în Marea Britanie. Această viză este valabilă 2 ani iniţial dar solicitanţii pot ulterior să treacă în categoria Inovator, dacă îndeplinesc acele condiţii. Pentru această viză solicitanţii trebuie să:
Să aibă o idee de afaceri inovatoare, viabilă şi care poate creşte ulterior, sprijinită de un organism de atestare agreat de Ministerul de Interne. Organismele de Atestare sunt fie Furnizori de Studii Superioare fie organizaţii de afaceri care posedă un istoric de sprijinire a întreprinzătorilor cu sediul în Marea Britanie şi au sprijinul unui Minister. Organismele de Atestare evaluează fiecare cerere pentru a se asigura că este vorba de ceva inovator, viabil şi care poate creşte ulterior şi apoi vor răspunde de monitorizarea progreselor firmei căreia îi acordă sprijinul lor. Lista completă de organisme de atestare se găseşte aici
Să demonstreze că posedă mijloacele financiare pentru a-şi acoperi costurile de trai, în afară de cazul în care locuiau în Marea Britanie de 12 luni înainte de depunerea cererii. La ora actuală aceste mijloace se ridică la 1.270 GBP pentru solicitantul principal plus alte cheltuieli pentru aparţinători. Finanţarea trebuie să fi fost deţinută pe o perioadă de 28 de zile consecutive.
Să stăpânească limba engleză la nivelul mediu B2 (aşa cum este definit în Cadrul Comun European de Referinţă pentru limbi străine).
Ocupaţii specializate
Muncitori sezonieri
Politica Guvernului Marii Britanii privitoare la muncitorii sezonieri începând cu anul 2021 se află la ora actuală în proces de studiu. Mai multe informaţii despre acest subiect vor fi puse la dispoziţie pe site-ul Gov.uk la momentul potrivit.
Mai multe informaţii despre noul sistem de imigrări al Marii Britanii se pot regăsi la adresa aceasta . “
De la: Ambasada Marii Britanii la București Publicat 11 November 2020