CNRED este instituția care recunoaște actele de studii universitare prin evaluarea și stabilirea nivelului, domeniului și/sau a specializării actului de studii obținut în străinătate raportat la sistemul românesc de învățământ.
În urma evaluării, CNRED poate recunoaște studiile direct sau prin susținerea de examene de diferenţă sau alte măsuri compensatorii. În vederea îndeplinirii criteriilor de admitere la studii, CNRED recunoaște nivelul diplomei şi domeniul de studii. În cazul în care specializarea obținută în străinătate are corespondent în România, CNRED recunoaște, la cerere, această specializare.
Termenul de recunoaștere pentru diplomele de licență, master și doctor este de 30 zile lucrătoare. Acest termen se poate prelungi în mod corespunzător în cazul efectuării unor verificări suplimentare sau în cazul în care CNRED înaintează dosarul pentru diploma de doctor, spre evaluare, Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (C.N.A.T.D.C.U.). Puteți verificați stadiul dosarului accesând Verificare stadiu dosar
Recunoaşterea automată
Recunoașterea automată a diplomelor obținute într-un stat membru al Uniunii Europene, SEE şi Confederaţia Elveţiană asigură accesul la continuarea studiilor în România.
Pentru admiterea în învățământul universitar din România, CNRED colaborează cu instituțiile de învățământ superior în vederea îndeplinirii criteriilor specifice de admitere.
Pentru acces la piața forței de muncă, CNRED recunoaște actele de studii de nivel licenţă, master şi doctorat obținute la universități din UE și universități de prestigiu din alte state, fără a dispune susținerea de examene de diferenţă sau alte măsuri compensatorii. Această prevedere nu se aplică diplomelor care dau acces la exercitarea unei profesii reglementate, caz în care se verifică respectarea prevederilor minime obligatorii stabilite prin legislația europeană și națională.
Pentru Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, aveti aici lista universităților ale căror diplome sunt acceptate de CNRED fără a dispune susținerea de examene de diferenţă :
Aston University
Birkbeck, University of London
Brunel University
City University of London
Heriot-Watt University
Imperial College London
King’s College London
Lancaster University
London School of Economics and Political Science
London School of Hygiene and Tropical Medicine
Loughborough University
Newcastle University (University of Newcastle upon Tyne)
University of Strathclyde
Queen’s University Belfast
Oxford Brookes University
Swansea University
Bangor University
Cardiff University
Queen Mary, U. of London
Royal Holloway, University of London
Ulster University
University College London
University of Aberdeen
University of Bath
University of Birmingham
University of Bristol
University of Cambridge
University of Dundee
University of Durham
University of East Anglia
University of Edinburgh
University of Essex
University of Exeter
University of Glasgow
University of Kent
University of Leeds
University of Leicester
University of Liverpool
University of Manchester
University of Nottingham
University of Oxford
University of Reading
University of Sheffield
University of Southampton
University of St. Andrews
University of Stirling
University of Surrey
University of Sussex
University of Warwick
University of York
Echivalarea studiilor universitare de scurtă durată și licenţă efectuate în străinătate de cetăţenii români
Pentru profesiile reglementate sectorial – medic, medic dentist, farmacist, asistent medical generalist, moașă, medic veterinar și arhitect -, precum și pentru celelalte profesii reglementate și menţionate în Legea nr. 200/2004, cu modificările şi completările ulterioare, diplomele obţinute în statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European, precum și în Confederația Elvețiană, care dau dreptul titularului să exercite aceste profesii, vor fi recunoscute de către autorităţile competente corespunzătoare.
Depunere dosar
- Online
- Registratura Ministerului Educației și Cercetării, prin poştă sau curier rapid
Program: Luni-Joi, 09:00-11:00 şi 14:00-16:00 Vineri, 09:00-11:00, Str. Spiru Haret, nr. 12, parter, camera 1, Sector 1, 010176 Bucureşti
Aplică online aici:
Profesii reglementate
- pentru diplomele emise în limbile română, engleză, franceză, spaniolă sau italiană – din conturi accesate prin ROeID, eIDAS sau ghiseul.ro. Dosarele transmise prin conturi accesate prin eDirect nu se procesează.
- pentru diplomele emise în alte limbi străine – din conturi accesate prin ROeID, eIDAS sau ghiseul.ro. Dosarele transmise prin conturi accesate prin eDirect nu se procesează.
Profesii nereglementate
- pentru diplomele emise în limbile română, engleză, franceză, spaniolă sau italiană – din conturi accesate prin ROeID, eIDAS sau ghiseul.ro. Dosarele transmise prin conturi accesate prin eDirect nu se procesează.
- pentru diplomele emise în alte limbi străine – din conturi accesate prin ROeID, eIDAS sau ghiseul.ro. Dosarele transmise prin conturi accesate prin eDirect nu se procesează.
Acte necesare
1. Cerere – pentru depunere dosar în format fizic
2. Actul de studii pentru echivalare/recunoaștere – apostilat/supralegalizat, dacă este cazul
- copie original și
- copia traducerii legalizate în limba română pentru actele de studii care nu sunt emise în limba română, engleză, franceză, spaniolă sau italiană
3. Suplimentul la diplomă / Foaia matricolă
- copie original și
- copia traducerii legalizate în limba română pentru actele de studii care nu sunt emise în limba română, engleză, franceză, spaniolă sau italiană
4. Alte documente relevante, dacă este cazul
5. Documente personale de identificare, în copie
- paşaport / actul de identitate – buletin de identitate sau carte de identitate
- dovada schimbării numelui (dacă este cazul), în copie (limba română/ engleză/ franceză/ spaniolă/ italiană) și traducere legalizată (pentru celelalte limbi)
Autentificare acte de studii supuse recunoaşterii/echivalării
1. diplomele din Republica Moldova emise anterior anului 2008 (cât și diplomele emise după 2008 care nu pot fi verificate prin portal) vor fi însoţite de Adeverinţa de autenticitate eliberată de Ministerul Educaţiei din Republica Moldova, începând cu data de 01.04.2019, în copie;
2. pentru statele care sunt părţi ale Convenţiei privind Apostila de la Haga, actele de studii supuse echivalării/ recunoașterii trebuie vizate cu Apostila de la Haga de către autorităţile competente din ţările emitente; actele de studii din Italia, Grecia, Spania, Portugalia şi Cipru vor fi vizate cu Apostila Convenţiei de la Haga, celelalte state membre UE fiind exceptate;
3. pentru statele care NU sunt părţi ale Convenţiei privind Apostila de la Haga, actele de studii vor fi supralegalizate sau vor fi însoţite de Adeverinţa de autenticitate emisă de către autorităţile competente din ţara de provenienţă;
- supralegalizarea se aplică de către Ministerul Afacerilor Externe din ţara emitentă, Ambasada/Oficiul Consular al României în ţara respectivă și Ministerul Afacerilor Externe din România sau de către Ministerul Afacerilor Externe din ţara emitentă și Ambasada/Oficiul Consular al acesteia în România și Ministerul Afacerilor Externe din România; pentru țările unde nu există misiuni diplomatice ale României sau care nu au misiuni diplomatice în România, actele de studii vor avea viza Ministerului Educației și a Ministerului Afacerilor Externe din ţara emitentă;
- scutirea de supralegalizare este permisa în temeiul legii, al unui tratat internațional la care România este parte sau pe bază de reciprocitate.
Aici gasiti Lista statelor pentru care se solicită apostilarea sau supralegalizarea
Contacte utile:
Natalia NEAGOE, consilier : Adresa e-mail: natalia.neagoe@edu.gov.ro / Telefon: 021 451 53 03, Fax: 021 313 10 13
Iulian GHEORGHE, consilier: Adresa e-mail: iulian.gheorghe@edu.gov.ro/Telefon 021 405 62 31, Fax 021 313 10 13
Eliberare atestate: E-mail: florica.oancea@edu.gov.ro / Telefon: 021 405 63 23, Fax: 021 313 10 13
Datele de contact ale Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor sunt:
Secretariat:
Telefon 021 405 63 22, Fax 021 313 10 13
Telefon 021 405 56 59, Fax 021 317 85 17
E-mail cnred@edu.gov.ro
Adresa: Str. Spiru Haret nr. 12, Sector 1, Bucureşti
Aveti si un tutorial video pentru transmiterea online a dosarelor, prin intermediul Punctului de Contact Unic electronic
Sursa: CNRED
Material de A.Drogoreanu&V.Dobrescu