Cea mai des întâlnită intrebare și situatie pe grupurile de români este: “nu am mai fost niciodata în Anglia și vreau sa vin. Daca aplic pentru Pre-settle îmi aprobă sau nu?”. Pentru că așa li se spune, că actul de care au nevoie ca să muncească în UK e pre-settled. Plus confuzia dintre pre-settled si viza de muncă, creată și întreținută în special de către făcătorii de aplicații contracost, care prezintă oamenilor certificatul de aplicare la rezidență ca fiind viză de muncă pe 6 luni.
Hai sa le mai lamurim odata:
- imigratia cetatenilor europeni in UK se imparte in doua, cu punct de referinta 1 ian 2021, care este data la care UK a iesit oficial din Uniunea Europeana. Asadar, pentru toti cei care au locuit pana in acea data in UK si au intrunit conditiile de aplicare, se aplica schema de rezidenta EUSS, iar pentru cei care au venit dupa acea data – se aplica sistemul de vize. [din pacate, datorita părerismelor si interesului anumitor persoane care au de profitat din necunoasterea acestor informatii, lumea nu face diferenta intre cele 2 rute, ba din contra, majoritatea sunt convinși că își cumpără aplicarea la viză, aplicând de fapt pentru rezidenta temporară.]
Sa le luam pe rand pe scurt:
Schema de rezidenta EUSS, cu cele 2 forme de rezidenta: permanenta (SETTLED) si temporara (PRE-SETTLED). Cetatenii europeni care au locuit in UK pana la data de 31 dec 2020 si care nu au avut intrerupta continuitatea prezentei in Uk, au drepturile anterioare protejate si pot continua sa traiasca si sa munceasca in UK in baza uneia din cele 2 forme de rezidenta, functie de durata prezentei lor aici. Si alaturi de ei, si membrii lor de familie apropiati(parinti/soti/parteneri/copii eligibili). Aplicarea la aceasta schema este gratuita si inca se mai pot face aplicatii intarziate, daca exista un motiv legitim de intarziere si se intrunesc toate celelalte conditii. Ca să puteți aplica ar trebui să aveți:
1) un motiv serios pentru care nu ați aplicat la timp;
2) prezența în UK în ultimele 6 luni din 2020;
3) continuitatea neîntreruptă de atunci pâna azi (sau motiv pentru a explica întreruperea continuității – motiv care nu poate fi demonstrat cu aceleași documente ca la punctul 1)
Daca nu sunt toate trei îndeplinite degeaba aplicați. Rețineți că aceasta schema nu este pentru noii veniți. Și nici certificatul de aplicare la pre-settled nu e viza temporară pe 6 luni.
Sistemul de vize = se aplica noilor veniti sau celor care au mai fost in UK in trecut, dar nu in perioada relevanta si vor sa revina , membrilor de familie ai rezidentilor UK care nu intrunesc conditiile pentru schema de rezidenta EUSS. Pentru viza, indiferent de care tip este, se aplica din afara UK si se platesc fee-uri(taxe de aplicare). Pentru noul sistem de imigratie pe baza de vize gasesti informatii aici, in limba româna: https://www.gov.uk/guidance/the-uks-points-based-immigration-system-information-for-eu-citizens.ro#aplicarea-prin-intermediul-sistemului-de-imigrare-pe-baz-de-puncte
Daca am lamurit ca pre-settled si viza nu sunt același lucru, raspunsul la intrebarea din enunț, este : dacă nu ai mai fost niciodata in uk și nici nu ai aici un membru de familie eligibil cu care sa te reunesti , trebuie sa aplici pentru viza de muncă, dacă intrunești conditiile.
Prin membri apropiați ai familiei se înțeleg următoarele categorii:
✅ soț sau soție, parteneri civili și parteneri necăsătoriți într-o relație durabilă (care a început cel târziu la 31 decembrie 2020)
✅ părinți și bunici aflați în întreținere
✅ copii și nepoți.
Membrii de familie ai cetățenilor europeni rezidenți în UK, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute de procedura EU Settlement Scheme, pot aplica pentru rezidență oricând în viitor și indiferent de naționalitatea acestora (cetateni UE sau non-UE).
În situația în care membrii de familie sunt cetățeni ai unui stat UE, aceștia pot aplica direct pentru obtinerea statutului de rezident UK. În situația în care membrii familiei au cetățenia unui stat din afara UE, vor putea aplica mai întâi pentru permisul de familie EUSS(family permit).
PS. Aveți grijă pe cine contactați când vedeți anunturi cu promisiuni de obținere garantată a rezidenței sau viză. Nu există așa ceva și nu e nimeni pe felie cu Home Office să vă dea ceva pe sub mână.
VD&AD
Imi dai si mie numarul de telefon sa te adaug pe what’s up