Cei care călătoresc în UK nu vor mai putea aduce pentru uz personal carne de vită, oaie, capră și porc, precum și produse lactate din țările UE, a hotărât Guvernul pe 11 aprilie 2025, care a extins aceste măsuri pentru a preveni răspândirea febrei aftoase (foot and mouth disease – FMD), în urma creșterii numărului de cazuri în întreaga Europă. Regulile modificate privind importurile personale de produse alimentare pentru Marea Britanie intră în vigoare de sâmbătă, 12 aprilie.
Guvernul a interzis deja, mai devreme în acest an, importurile personale de carne de vită, oaie și alte rumegătoare și de porc, precum și produse lactate, din Germania, Ungaria, Slovacia și Austria, ca răspuns la focarele confirmate de FMD în aceste țări.
Informații pentru călătorii care intră în UK
Începând de sâmbătă, 12 aprilie, va fi ilegal pentru călătorii din toate țările UE care intră în Marea Britanie să aducă carne de vită, oaie, capră și porc, alte produse derivate din aceste tipuri de carne, de exemplu cârnați, și nici lapte și produse lactate precum unt, brânză și iaurt.
Aceasta include aducerea de articole precum sandvișuri, brânzeturi, mezeluri, carne crudă sau lapte în UK – indiferent dacă sunt ambalate sau nu, sau dacă au fost cumpărate din duty free.
Sunt disponibile informații detaliate pentru public, care stabilesc un set limitat de excepții de la aceste reguli. De exemplu, o cantitate limitată de lapte praf pentru sugari, alimente pentru sugari sau alimente speciale (inclusiv pentru animale) necesare din motive medicale – doar dacă nu necesită refrigerare și sunt în ambalaj original, sigilat (cu excepția cazului în care sunt în uz), alimente medicale și anumite produse compozite, cum ar fi ciocolata, dulciurile, pâinea, prăjiturile, biscuiții și pastele, continuă să fie permise, dacă nu conțin ingredientele interzise.

Persoanele găsite cu aceste articole vor trebui fie să le predea la frontieră, fie le vor avea confiscate și distruse. În cazuri grave, persoanele depistate cu aceste articole riscă să fie amendate în Anglia cu până la £5.000.
Febra aftoasă (FMD) nu afectează în mod direct oamenii, dar este o boală virală extrem de contagioasă care afectează bovinele, ovinele, porcinele și alte animale cu copite despicate, boală care provoacă pierderi economice semnificative.
Noile restricții se aplică doar călătorilor care sosesc în Marea Britanie și nu vor fi impuse importurilor personale sosite din Irlanda de Nord, Jersey, Guernsey sau Insula Man.
Puteți aduce în UK din orice țară, fără nicio restricție, următoarele:
- carne de pui, miere, ouă, pește
- pâine, dar nu sandvișuri umplute cu produse din carne sau lactate
- prăjituri fără frișcă proaspătă
- biscuiți
- ciocolată și produse de cofetărie, dar nu cele realizate cu o cantitate mare de ingrediente lactate neprocesate
- paste și tăiței, dar nu dacă sunt amestecate sau umplute cu carne sau produse din carne
- supă ambalată, stocks și flavourings
- produse vegetale procesate și ambalate, cum ar fi salate ambalate și material vegetal congelat
- suplimente alimentare care conțin cantități mici de produse de origine animală, cum ar fi capsulele cu ulei de pește
Sursa: Government extends ban on personal meat imports to protect farmers from foot and mouth
*iar aici aveți raportul de analiza a riscului FMD din 16 aprilie 2025 https://www.gov.uk/government/publications/foot-and-mouth-disease-spread-from-european-union-to-great-britain-risk-assessment/3-april-2025-risk-of-fmd-virus-spread-from-hungary-and-slovakia-to-great-britain-executive-summary
Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu