Până pe 31 decembrie mai pot fi restituiți de bunăvoie banii încasați necuvenit pe schemele de granturi și ajutoare financiare în pandemia Covid

Chiar dacă foarte mulți au și uitat că s-au bucurat de ajutoarele și fondurile primite de la guvern în perioada pandemiei Covid, și mulți le-au luat pe nașpa, era de așteptat ca statul să nu uite și să încerce să își recupereze cele peste £10 miliarde pierdute prin fraude COVID. Mai întâi cu frumosul, lansând în septembrie 2025 o fereastră limitată pentru restituirea fondurilor COVID, Voluntary Repayment Scheme – schema de restituire voluntară pentru persoanele fizice și companiile care au primit sprijin când nu ar fi trebuit, nu aveau nevoie sau sunt în default, prin care pot da înapoi de bunăvoie banii încasați necuvenit în timpul pandemiei, fără întrebări suplimentare.

Fereastra se închide la 31 decembrie 2025. După acestă dată, având în vedere măsurile pregătite și faptul că urmele digitale rămân permanent în sistem, vor aplica strict legea, cu sancțiuni, investigații civile și penale, descalificarea directorilor și proceduri oficiale de recuperare.

Dacă cineva dă banii înapoi de bunăvoie, asta nu îl ferește de controale, investigații sau de eventuale măsuri legale, dar autoritățile vor ține cont de faptul că a ales să restituie banii.

Schema poate fi folosită de oricine a primit sprijin financiar în timpul pandemiei, inclusiv prin Coronavirus Job Retention Scheme, Bounce Back Loan Scheme, Self-Employment Income Support Scheme, Coronavirus Business Interruption Loan Scheme sau finanțări specifice pe sectoare. Este relevantă în special pentru persoanele sau companiile care poate au înțeles greșit criteriile de eligibilitate la acel moment sau care acum cred că o parte din sprijin a fost solicitat sau păstrat în mod greșit. Directorii de companii ar trebui să fie atenți, mai ales acolo unde fondurile au fost accesate în numele firmei.

Pentru cei care nu sunt siguri ce schemă au folosit pentru a primi finanțările COVID-19, sau de la ce organizație, puteți trimite un email către Voluntary Repayment Scheme la voluntaryrepayment@cabinetoffice.gov.uk și veți primi răspuns în 5 zile lucrătoare. Ce trebuie să menționați în mail: numele schemei (dacă îl știți), ce tip de sprijin a fost( împrumut, grant, benefit), data aproximativă când ați primit fondurile, numele creditorului sau al instituției care a emis fondurile (dacă este cazul). Nu trimiteți alte documente sau informații personale.

Modul în care se pot da banii înapoi depinde de schema pe care ați folosit-o:

Important:

folosiți doar adresele de mail oficiale și paginile guvernului și nu cele de pe social media care vă promit ajutor sau vă sperie să plătiți prin ei. Evitați să intrați pe alte site-uri, emailuri sau să răspundeți la numere de telefon care imită serviciile guvernului.
Unele site-uri, emailuri sau numere de telefon imită serviciile oficiale al guvernului, dar nu sunt și te fac să plătești pentru lucruri care ar fi gratuite sau mai ieftine dacă ai folosi serviciul oficial guvernamental.

Sursa: Cabinet Office – Make a Voluntary Repayment of COVID-19 Funding
Publicat la 12 septembrie 2025/updatat la 27 Nov. 2025

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu

Leave a Reply