Cei care au luat necuvenit fonduri și granturi covid pot da banii înapoi voluntar

Începând de astăzi, 12 septembrie, cei care încă datorează bani din schemele Covid primesc o ocazie limitată pentru a-i da înapoi înainte ca statul să ia măsuri drastice.

Programul de restituire voluntară Voluntary Repayment Scheme, lansat de Guvernul UK, oferă o fereastră de aproape 3 luni celor care au beneficiat de fondurile primite în pandemie pe schemele Covid nejustificat, fraudulos sau din greșeală, pentru a înapoia „fără întrebări” sumele la care nu aveau dreptul sau de care nu aveau nevoie.

Toate schemele Covid, inclusiv împrumuturile, granturile, prestațiile de securitate socială și beneficiile fiscale, intră sub programul de restituire voluntară.

Fereastra este deschisă până la 31 decembrie 2025.

Este o ocazie de tip „folosește-o sau o pierzi”, după care, persoanele care nu profită de această ultimă șansă pentru a returna banii pot fi urmărite penal atunci când guvernul îi va investiga anul următor.

Comisarul pentru Combaterea Fraudelor Covid, a declarat: „Mesajul nostru pentru cei care încă datorează bani din perioada Covid este simplu: plătiți acum, liniștiți-vă conștiința sau suportați consecințele. Cei care nu profită de această ofertă simplă și au solicitat în mod conștient și greșit ajutor finanțat din banii contribuabililor vor fi urmăriți penal, descalificați sau închiși.

Măsura vine în contextul în care guvernul continuă să facă tot ce îi stă în putere pentru a recupera peste £10 miliarde pierduți în urma fraudelor Covid, contracte defectuoase și risipă în perioada pandemiei, din care doar £1,54 miliarde au fost deja recuperate.

Totodata s-a lansat și portalul de raportare a fraudelor Covid, aici ➡️ https://submit.forms.service.gov.uk/form/6670/report-covid-19-fraud/YUyJV9nc care permite publicului să semnaleze suspiciunile de fraude.

Firmele și persoanele care vor să folosească schema voluntară de repayment pot consulta această pagină : Make a voluntary repayment of Covid 19 funding

Sursa: Publicat de: HM TreasuryCovid repayment window opens
Data: 12 septembrie 2025

Material de A.Drogoreanu&V.Dobrescu

1 thought on “Cei care au luat necuvenit fonduri și granturi covid pot da banii înapoi voluntar

Leave a Reply