Ordonanța președințială pentru ieșire din țară minor

Sunt situatii in care, in urma sepărarii parinților sau a unui proces de divort, un singur parinte trebuie sa iasa din țară cu minorul.

In aceste cazuri este necesar acordul ambilor părinți, iar părintele însoțitor al copilului trebuie să prezinte poliției de frontieră dovada acordului notarial al celuilalt părinte (din acest inscris trebuie să rezulte că celalalt parinte își dă acordul pentru călătoria copilului, in ce tari va calatori, pe ce durata si ca acordul nu poate fi dat pe o perioada mai mare de trei ani) , fie dovada suplinirii acordului de către o instanță judecătorească.

Sunt cazuri în care un părinte face demersuri pe temeiul unor promisiuni verbale de acordare a declarației pentru a pleca cu copilul minor în străinătate, în vacanță, pentru a efectua studii sau pentru probleme medicale, lovindu-se ulterior de refuzul nejustificat și abuziv al celuilalt părinte. Dacă părintele respectiv refuză să își dea acordul și nu-și justifică refuzul, se ajunge la intentarea unui litigiu având ca obiect suplinire acord părinte și/sau exercitare autoritate în mod exclusiv de către părintele către care a fost încredințat copilul, lezat de refuzul nejustificat și abuziv al celuilalt părinte.

Părintele lezat ( care a făcut demersuri, cheltuieli, programări, planificări etc. pentru ieșirea din țară cu copilul minor), poate solicita instanței de judecată, să pronunțe o hotărâre pe calea ordonanței președințiale, pentru suplinirea acordului celuilalt părinte, iar pentru aceasta trebuie să probeze urgența suplinirii acestui acord și paguba care s-ar pricinui ca urmare a neacordării acordului de către celălalt părinte.

Tot prin aceași acțiune, se poate solicita instanței de judecată și suplinirea acordului pentru efectuarea demersurile premergătoare părăsirii țării împreună cu minorul, respectiv suplinirea acordului celuilalt părinte pentru eliberarea pașaportului minorului.

La ce instanta se depune cererea de ordonanta presedintiala?

Cererea se depune la instanţa competentă din raza domiciliului minorului.

Cererea de ordonanta presedintiala se judeca de către un singur judecător, de regulă, cu citarea părţilor.

Judecata are loc de urgenţă şi cu precădere, cu sau fără citarea părților, în funcție de urgența reclamată, iar pronunţarea solutiei poate fi amânată cu cel mult 24 de ore, și hotărârea va fi redactată în maxim 48 de ore de la pronunțare. Procedura poate dura de la câteva zile la câteva săptămâni, în funcție de fiecare instanță. Ulterior comunicării hotărârii, aceasta trebuie legalizată pentru a se putea prezenta organelor de frontieră în vederea ieșirii din țară a minorului împreună cu părintele însoțitor.

Pentru a depune o cerere de ordonanta presedintiala, trebuie sa pregatiti urmatoarele documente:

Cererea scrisa, care trebuie sa includa motivele pentru care se solicita ordonanta, descrierea situatiei urgente si a drepturilor care necesita protectie imediata.
Dovezi care sustin urgenta si necesitatea interventiei rapide a instantei, cum ar fi declaratii, rapoarte de expertiza, fotografii sau orice alte inscrisuri relevante.

Taxa de timbru pentru ordonanta presedintiala

Se aplica prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Conform art. 6, alin. 4 din OG nr. 80/2013, cererile formulate pe cale de ordonanță președințială, când sunt neevaluabile în bani, se taxează cu 20 lei.

Când cererea formulată pe cale de ordonanță președințială este evaluabilă în bani, aceasta se taxează cu 50 lei, dacă valoarea acesteia nu depășește 2.000 lei, și cu 200 lei, dacă valoarea ei depășește 2.000 lei.

În cele mai multe dintre situații, instanțele de judecată pronunță hotărâri favorabile pentru părintele care solicită suplinirea acordului celuilalt părinte, urmând ca partea care a căzut în pretenții să fie obligată la cheltuielile de judecată reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat. Ca o sancțiune, părintele care a refuzat abuziv și nejustificat acordarea consimțământului pentru plecarea din țară va plăti toate cheltuielile procesuale ocazionate de procesul privind ordonanța președințială.

*Ordonanta presedintiala se poate contesta, contestarea se face prin depunerea unei cereri de apel la instanta competenta in termen de 5 zile de la pronuntare, daca ordonanta a fost data cu citarea partilor, sau de la comunicare, daca s-a dat fara citarea lor. Apelul va fi judecat de urgenta si cu precadere, avand in vedere caracterul provizoriu si urgent al ordonantei.

Material de A.Drogoreanu&V.Dobrescu

Leave a Reply