Legea companiilor din UK se schimbă.
Companies House va introduce un nou proces de verificare a identității pentru a descuraja persoanele care doresc să folosească companiile în scopuri ilegale.

Oricine înființează, administrează, deține sau controlează o companie în UK va trebui să își verifice identitatea pentru a demonstra că este cine pretinde că este.
Începând cu 25 martie 2025, persoanele fizice vor putea opta voluntar pentru verificarea identității. Veți putea face acest lucru direct prin Companies House, folosind GOV.UK One Login , sau printr-un Furnizor de Servicii Corporative Autorizat (Authorised Corporate Service Provider – ACSP).
Ulterior, verificarea identității va deveni obligatorie pentru:
- noii directori și persoanele cu control semnificativ (PSCs)
- directorii și PSC-urile existente
- oricine acționează în numele unei companii
Verificarea identității se va aplica și altor tipuri de înregistrare. De exemplu, orice membru al unui parteneriat cu răspundere limitată (limited liability partnership – LLP) va trebui, de asemenea, să își verifice identitatea.
Momentan, nu trebuie să faceți nimic. Modificările se vor introduce pe etape în următoarele luni, cu explicații despre cum va funcționa procesul de verificare a identității.
Verificarea identității direct prin Companies House folosind GOV.UK One Login
Veți putea folosi GOV.UK One Login pentru a vă verifica identitatea folosind documente de identificare, precum pașaportul.
Verificarea identității printr-un Furnizor de Servicii Corporative Autorizat (ACSP)
Furnizorii de Servicii Corporative Autorizați (ACSPs) sunt persoane sau organizații care desfășoară activități supravegheate în conformitate cu reglementările anti-spălare a banilor (AML), precum:
- agenți de înființare a companiilor
- avocați
- contabili
- secretari certificați și profesioniști în guvernanță
Începând cu 25 februarie 2025, firmele și comercianții individuali supravegheați conform normelor anti-spălare a banilor pot solicita să devină ACSPs. ACSP-urile vor fi, de asemenea, cunoscute sub denumirea de agenți autorizați ai Companies House.
Verificările de identitate efectuate de ACSPs trebuie să îndeplinească același nivel de siguranță ca și cele realizate direct prin Companies House. Aici puteți citi mai multe despre ACSPs.
Dacă nu respectați cerințele de verificare a identității la timp, veți comite o infracțiune. Vor exista diverse consecințe, inclusiv o sancțiune financiară. De asemenea, nu veți putea depune documente pentru compania voastră și nici înființa o nouă companie.
Sursa: Companies House
Material de A.Drogoreanu&V.Dobrescu