Tag Archives: settlement

Cei cu settled status pe schema EUSS nu vor fi afectați de măsurile de reformare a sistemului de settlement în UK

Guvernul desfășoară o consultare privind modul în care sistemul actual de settlement ar trebui reformat și modul în care aceste reforme ar trebui implementate. Această consultare se închide la 11:59pm, în data de 12 februarie 2026.

White Paper-ul UK Immigration 2025, Restoring Control over the Immigration System, a introdus reformarea semnificativă a modului în care migranții pot obține settlement în UK. Settlement nu va mai fi acordat automat după o perioadă fixă de prezență. În schimb, migranții vor trebui să îl obțină demonstrând o conduită bună constant, contribuție și integrare.

S-a propus aplicarea acestor schimbări tuturor celor care se află în UK astăzi și care nu au primit deja indefinite leave to remain. Asta ar însemna că acei care urmează să ajungă la settlement în lunile și anii următori vor fi supuși noilor cerințe pentru earned settlement, imediat ce regulile de imigrare vor fi schimbate.

Și pentru ca toate aceste măsuri ne îngrijorează pe toți cei care suntem în UK pe schema de rezidență EUSS, am cules din documentul A FAIRER PATHWAY TO SETTLEMENT publicat astăzi 20 nov.2025, pasajele care fac trimitere la situația noastră:

“În conformitate cu obligațiile UK în temeiul Withdrawal Agreement, settled status în cadrul EU Settlement Scheme (EUSS) nu intră în domeniul acestei consultări și nici al reformelor planificate. Acordările de settlement legate de Windrush Scheme sunt, de asemenea, în afara domeniului acestei consultări și al reformelor planificate. Nu vor fi implementate modificări pentru niciuna dintre aceste scheme în legătură cu reformele privind settlement.

Persoanele care dețin deja settled status sunt, de asemenea, în afara domeniului măsurilor de reformare a acordării settlement și, prin urmare, în afara acestei consultări.”

În document se precizează că: Nu vor lua, și nu ar lua niciodată, settled status de la cei cărora le-a fost deja acordat. Acestor oameni li s-a făcut o promisiune când li s-a acordat settlement. În acel moment au fost primiți aici permanent și nu își vor încălca promisiunile.

Acest document stabilește modul în care vor introduce un nou model de settlement( earned settlement) care este câștigat, nu automat. Toți cei interesați de acest subiect sunt invitați să răspundă la această consultare cu opiniile și recomandările lor. Documentul are 60 de pagini și sunteți liberi să il cititi aici: https://assets.publishing.service.gov.uk/media/691edda450b16caf978153d8/Command_Paper_final_-_reviewed7.pdf

*Settlement se referă la dreptul unei persoane de a locui în UK permanent, fără nicio restricție de imigrare. Este cunoscut și ca Indefinite Leave to Remain (ILR).

Update: Ieri IMA a confirmat că această declarație îi acoperă și pe cei cu pre-settled status, pe cei cu aplicații în curs și pe cei care sunt eligibili să aplice pentru EUSS, nu numai pe cei care dețin în prezent settled status. Aceasta îi include și pe cei care sunt eligibili să aplice pentru EUSS, dar nu intră sub protecția Withdrawal and Separation Agreements (cunoscute ca ‘extra cohort’).

Sursa: Home Office – Earned settlement

Material de A.Drogoreanu&V.Dobrescu

Ce sunt centrele UKVCAS – și unde le găsiți?

Dacă trebuie să aplici pentru cetățenie, settlement, prelungirea șederii (leave to remain) din interiorul UK, cel mai probabil vei avea nevoie să faci o programare cu UK Visa and Citizenship Application Services – UKVCAS la unul dintre centrele lor.

UKVCAS este sistemul digital, lansat de Home Office în 2018, pentru a administra toate aplicațiile pentru vize, settlement și cetățenie depuse în interiorul țării și este Si operat de Sopra Steria, o companie privată, în numele Home Office.

Când îți depui aplicația online, vei fi informat dacă trebuie să folosești serviciile UKVCAS pentru a completa aplicația.

În cadrul programării ți se verifică identitatea, informațiile biometrice vor fi înregistrate și se vor trimite către UKVI ( UK Visas and Immigration) în vederea procesării orice documente de suport pe care nu le-ai încărcat deja online. Va trebui să ai la tine mailul de confirmare a programării și pașaportul/ documentul de călătorie. Documentele de suport sunt cele menționate în lista cu documente pe care trebuie să le furnizezi când îți depui aplicația. Orice documentație care nu a fost încărcată va fi digitizată și verificată. Informațiile biometrice necesare sunt o fotografie digitală a feței, o scanare a amprentelor și o copie digitală a semnăturii. În final, va trebui să confirmi că ești de acord să trimiți aplicația către UKVI.

Timpul efectiv al programării este relativ scurt și poate dura între o jumătate de oră și o oră.

După programare, UKVCAS va trimite informațiile biometrice și documentele de suport către UKVI pentru luarea unei decizii. Acest proces va dura de obicei aproximativ opt săptămâni, cu excepția cazului în care ai plătit pentru un serviciu prioritar.

Tipuri de programări UKVCAS

Următoarele servicii sunt disponibile și pot fi rezervate online prin intermediul site-ului UKVCAS:

Serviciu UKVCASDetalii
Programare gratuită, fără taxăProgramările gratuite sunt disponibile în toate punctele de serviciu standard, dar nu și în Lounge Premium. Acestea sunt de obicei luni-vineri între 09:00 – 14:00. Programările sunt disponibile online pentru rezervare cu 28 de zile în avans, la 9:00 dimineața. Reține că programările gratuite tind să fie rezervate rapid.
Programări cu taxăAcestea sunt disponibile în toate punctele de serviciu. Sloturile pentru programări devin disponibile online la miezul nopții pentru rezervare.
Programare flexibilăAceste programări îți permit să ajungi oricând în intervalul rezervat.
Programări expresAceste programări durează doar 30 de minute.
Programări VIP & de afaceriDisponibile ca soluții personalizate pentru indivizi sau mai mulți aplicanți la locația, ora și data aleasă de tine.
Lounge-ul premiumO facilitate din centrul Londrei care oferă băuturi calde și reci gratuite, gustări, wifi gratuit și ziare.

Unde sunt localizate centrele UKVCAS?

Localizările centrelor, facilitățile și taxele sunt supuse schimbărilor și este recomandat să verificați site-ul UKVCAS înainte de a face aplicația, pentru a confirma orele de deschidere, adresele și disponibilitatea lor.

LocationAddressOpening hours 
London Mark Lane Premium Lounge20 Mark Lane, London, EC3R 7AFMonday 08:30 – 12:30
Tuesday 08:30 – 12:30
Wednesday 08:30 – 12:30
Thursday 08:30 – 12:30
Friday 08:30 – 12:30
Saturday Closed
Sunday Closed
London Mark Service Point20 Mark Lane, London, EC3R 7AFMonday 13:30 – 20:30Tuesday 13:30 – 20:30Wednesday 13:30 – 20:30Thursday 13:30 – 20:30Friday 13:30 – 20:30Saturday 09:00 – 17:30Sunday Closed
Stratford Library Service PointStratford Library
3 The Grove
London
E15 1EL
Monday 09:30 – 17:30
Tuesday 09:30 – 17:30
Wednesday 09:30 – 17:30
Thursday 09:30 – 17:30
Friday 09:30 – 17:30
Saturday 09:30 – 17:30
Sunday Closed
Edmonton Green Library Service PointEdmonton Green Library
36-44 South Mall
Edmonton Green
London
N9 0TN
Monday 09:00 – 16:30
Tuesday 09:00 – 16:30
Wednesday 09:00 – 16:30
Thursday 09:00 – 16:30
Friday 09:00 – 16:30
Saturday Closed
Sunday Closed
Bedford Point, Croydon, Service PointBedford Point
35 Dingwall Road
Croydon
CR9 2EF
Monday 07:30 – 19:30
Tuesday 07:30 – 19:30
Wednesday 07:30 – 19:30
Thursday 07:30 – 19:30
Friday 07:30 – 19:30
Saturday 09:00 – 17:00
Sunday Closed
Lansdowne Road, Croydon, Service PointThe Lansdowne Building
No 2 Lansdowne Road
Croydon
Greater London
CR9 2ER
Monday 08:00 – 19:30
Tuesday 08:00 – 19:30
Wednesday 08:00 – 19:30
Thursday 08:00 – 19:30
Friday 08:00 – 19:30
Saturday Closed
Sunday Closed
Enfield Library Service PointEnfield Town Library
66 Church Street
Enfield
EN2 6AX
Monday 09:00 – 16:30
Tuesday 09:00 – 16:30
Wednesday 09:00 – 16:30
Thursday 09:00 – 16:30
Friday 09:00 – 16:30
Saturday 09:00 – 16:00
Sunday 12:00 – 15:00
Hemel Hempstead Library Service PointHemel Hempstead Library
The Forum
Marlowes
Hemel Hempstead
HP1 1DN
Monday 09:00 – 17:00
Tuesday 09:00 – 17:00
Wednesday 09:00 – 17:00
Thursday 09:00 – 18:00
Friday 09:00 – 17:00
Saturday 09:30 – 15:00
Sunday Closed
Luton Service Point960 Capability Green
Luton
Bedfordshire
LU1 3PE
Monday 09:00 – 17:00
Tuesday 09:00 – 17:00
Wednesday 09:00 – 17:00
Thursday 09:00 – 17:00
Friday 09:00 – 17:00
Saturday 09:00 – 17:00
Sunday 09:00 – 17:00
Chelmsford Service PointVictoria House – 4th Floor
Victoria Road
Chelmsford
CM1 1JR
Monday 09:00 – 17:00
Tuesday 09:00 – 17:00
Wednesday 09:00 – 17:00
Thursday 09:00 – 17:00
Friday 09:00 – 17:00
Saturday Closed
Sunday Closed
Maidstone Service PointKestrel House
Knightrider Street
Kent
ME15 6LU
Monday 09:00 – 17:00
Tuesday 09:00 – 17:00
Wednesday 09:00 – 17:00
Thursday 09:00 – 17:00
Friday 09:00 – 17:00
Saturday Closed
Sunday Closed
Reading Library Service PointReading Central Library
Abbey Square
Reading
RG1 3BQ
Monday 10:00 – 16:00
Tuesday 10:30 – 18:00
Wednesday Closed
Thursday 10:00 – 18:00
Friday 10:00 – 16:00
Saturday 10:00 – 14:00
Sunday Closed
Cambridge Library Service PointCambridge Central Library
7 Lion Yard
Grand Arcade
Cambridge
CB2 3QD
Monday 10:00 – 16:30
Tuesday 10:00 – 16:30
Wednesday 10:00 – 16:30
Thursday 10:00 – 16:30
Friday 10:00 – 16:30
Saturday Closed
Sunday Closed
Ipswich Library Service PointIpswich County Library
Northgate Street
Ipswich
IP1 3DE
Monday 09:00 – 16:30
Tuesday 09:00 – 16:30
Wednesday 09:00 – 16:30
Thursday 09:00 – 16:30
Friday 09:00 – 16:30
Saturday Closed
Sunday Closed
Southampton Service PointCumberland House
Grosvenor Square
Southampton
Hampshire
SO15 2BG
Monday 09:00 – 17:00
Tuesday 09:00 – 17:00
Wednesday 09:00 – 17:00
Thursday 09:00 – 17:00
Friday 09:00 – 17:00
Saturday Closed
Sunday Closed
Swindon Library Service PointSwindon Central Library
Regent Circus
Swindon
SN1 1QG
Monday 10:00 – 16:30
Tuesday 10:00 – 16:30
Wednesday 10:00 – 16:30
Thursday 10:00 – 16:30
Friday 10:00 – 16:30
Saturday 10:00 – 13:00
Sunday Closed
Peterborough Service PointSt John’s Street Stuart House
East Wing
Peterborough
PE1 5DD
Monday 09:00 – 17:00
Tuesday 09:00 – 17:00
Wednesday 09:00 – 17:00
Thursday 09:00 – 17:00
Friday 09:00 – 17:00
Saturday Closed
Sunday Closed
Gloucester Library Service PointGloucester Main Library
Brunswick Road
Gloucester
GL1 1HT
Monday 09:00 – 16:30
Tuesday 09:00 – 16:30
Wednesday 09:00 – 16:30
Thursday 09:00 – 16:30
Friday 09:00 – 16:30
Saturday 09:00 – 14:00
Sunday Closed
Bath Service PointNorthgate House
Upper Borough Walls
Bath
Somerset
BA1 1RG
Monday 09:00 – 17:00
Tuesday 09:00 – 17:00
Wednesday 09:00 – 17:00
Thursday 09:00 – 17:00
Friday 09:00 – 17:00
Saturday Closed
Sunday Closed
Birmingham Service Point1 Victoria Square
Birmingham
B1 1BD
Monday 07:00 – 20:30
Tuesday 07:00 – 20:30
Wednesday 07:00 – 20:30
Thursday 07:00 – 20:30
Friday 07:00 – 20:30
Saturday 09:00 – 17:00
Sunday Closed
Bristol Kingswood Service PointGround Floor
Kingswood Civic Centre
Kingswood
Bristol
BS15 9TR
Monday 09:00 – 16:00
Tuesday 09:00 – 16:00
Wednesday 09:00 – 16:00
Thursday 09:00 – 16:00
Friday 09:00 – 16:00
Saturday Closed
Sunday Closed
Nottingham Service PointRegus
Sopra Steria
East West Building
2 Tollhouse Hill
Nottingham
NG1 5FS
Monday 09:00 – 17:00
Tuesday 09:00 – 17:00
Wednesday 09:00 – 17:00
Thursday 09:00 – 17:00
Friday 09:00 – 17:00
Saturday Closed
Sunday Closed
Wolverhampton Library Service PointWolverhampton Central Library
Snow Hill
Wolverhampton
WV1 3AX
Monday 09:30 – 16:00
Tuesday 09:30 – 16:00
Wednesday 09:30 – 16:00
Thursday 09:30 – 16:00
Friday 09:30 – 16:00
Saturday Closed
Sunday Closed
Cardiff Bay Service PointRegus
3rd Floor (Room 306)
Falcon Way
Cardiff Bay
South Glamorgan
CF10 4RU
Monday 09:00 – 17:00
Tuesday 09:00 – 17:00
Wednesday 09:00 – 17:00
Thursday 09:00 – 17:00
Friday 09:00 – 17:00
Saturday Closed
Sunday Closed
Cardiff Library Service PointCardiff Central Library
The Hayes
Cardiff
CF10 1FL
Monday 09:00 – 17:00
Tuesday 09:00 – 17:00
Wednesday 09:00 – 17:00
Thursday 10:00 – 18:00
Friday 09:00 – 17:00
Saturday 09:00 – 17:00
Sunday Closed
Sheffield Service PointRooms G29 and G30
Regus Spaces Acero
1 Concourse Way
Sheffield
S1 2BJ
Monday 09:00 – 17:00
Tuesday 09:00 – 17:00
Wednesday 09:00 – 17:00
Thursday 09:00 – 17:00
Friday 09:00 – 17:00
Saturday Closed
Sunday Closed
Hull Library Service PointHull Central Library
Albion Street
Hull
HU1 3TF
Monday 09:00 – 17:00
Tuesday 09:00 – 17:00
Wednesday 09:00 – 17:00
Thursday 09:00 – 17:00
Friday 09:00 – 17:00
Saturday Closed
Sunday Closed
Exeter Service PointRegus
The Senate
3rd Floor (Room 330)
Southernhay
Exeter
EX1 1UG
Monday 09:00 – 17:00
Tuesday 09:00 – 17:00
Wednesday 09:00 – 17:00
Thursday 10:00 – 18:00
Friday 09:00 – 17:00
Saturday 09:00 – 17:00
Sunday Closed
Manchester Service PointFaulkner Street
Saint James Tower
Manchester
M1 4DZ
Monday 08:00 – 19:30
Tuesday 08:00 – 19:30
Wednesday 08:00 – 19:30
Thursday 08:00 – 19:30
Friday 08:00 – 19:30
Saturday 09:00 – 17:00
Sunday Closed
Leeds Service PointRoom 517
Regus
No 2 Wellington Place
Leeds
West Yorkshire
LS1 4AP
Monday 08:00 – 19:30
Tuesday 08:00 – 19:30
Wednesday 08:00 – 19:30
Thursday 08:00 – 19:30
Friday 08:00 – 19:30
Saturday 09:00 – 17:00
Sunday 09:00 – 17:00
Liverpool Service PointRegus Derby Square
Floor 4 MR1
Merchants Court
2-12 Lord St
Liverpool
L2 1TS
Monday 08:00 – 16:00
Tuesday 08:00 – 16:00
Wednesday 08:00 – 16:00
Thursday 08:00 – 16:00
Friday 08:00 – 16:00
Saturday Closed
Sunday Closed
Newcastle Library Service PointCity Library and Community Hub
Charles Avison Building
33 New Bridge Street West
Newcastle-upon-Tyne
NE1 8AX
Monday 10:00 – 16:00
Tuesday 10:00 – 16:30
Wednesday 10:00 – 16:00
Thursday 10:00 – 16:30
Friday 10:00 – 16:00
Saturday 10:00 – 15:00
Sunday Closed
Belfast Service PointRegus
Forsyth House
3rd Floor
Office 327
Cromac Square
Belfast
BT2 8LA
Monday 08:00 – 16:00
Tuesday 08:00 – 16:00
Wednesday 08:00 – 16:00
Thursday
08:00 – 16:00
Friday 08:00 – 16:00
Saturday Closed
Sunday Closed
Edinburgh Service PointRegus
9-10 St. Andrew Square
1st Floor
Lothian Region
Edinburgh
EH2 2AF
Monday 09:00 – 17:00
Tuesday 09:00 – 17:00
Wednesday 09:00 – 17:00
Thursday 10:00 – 18:00
Friday 09:00 – 17:00
Saturday 09:00 – 17:00
Sunday Closed
Glasgow Service PointSuite 102/103
The Pentagon Centre
Washington Street
Glasgow
G3 8AZ
Monday 08:00 – 16:00
Tuesday 08:00 – 16:00
Wednesday 12:00 – 20:00
Thursday 08:00 – 16:00
Friday 08:00 – 16:00
Saturday 08:00 – 16:00
Sunday Closed
Aberdeen Service PointSpaces
1
Marischal Square
Aberdeen
AB10 1BL
Monday 09:00 – 17:00
Tuesday 09:00 – 17:00
Wednesday 09:00 – 17:00
Thursday 09:00 – 17:00
Friday 09:00 – 17:00
Saturday 09:00 – 17:00
Sunday Closed

Cum rezervi o programare la un centru UKVCAS?

Te poți prezenta la un service point location doar dacă ai o programare pe care o poți rezerva în avans cu până în 28 de zile. Poți rezerva :

  • Online, click direct pe linkul pentru rezervare din contul tău UKVI, sau click direct pe linkul din emailul de configurare a contului UKVCAS pe care l-ai primit.
  • Telefonic, sunând la linia de suport UKVCAS la 0844 8920232 (apelurile costă £0.04 pe minut)

Programările gratuite sunt disponibile în sistemul de rezervare online la 09:00, în timp ce programările cu taxă sunt disponibile la miezul nopții.

Când rezervi o programare, ți se va cere să alegi o locație introducând un cod poștal convenabil pentru tine și să alegi o dată și o oră din sloturile disponibile. Dacă nu reușești să găsești o programare la locația, data sau ora dorită, poți căuta din nou folosind un alt cod poștal.

Poți rezerva o programare pentru tine sau pentru un grup de persoane în care toți dețineți ceea ce este cunoscut ca relație principală aplicant/dependent. Dacă nu ai aplicat online, ci prin depunerea unei aplicații pe hârtie direct la UKVI, va trebui să parcurgi procesul de rezervare a programării pentru fiecare membru al grupului separat.

Sursa : Visas and immigration

Material de V.Dobrescu&A.Drogoreanu

De ce vi se oferă ghid și suport în română, dar alegeți să vă dați datele la conturi fantomă

Ati avut vreunul curiozitatea sa dati click pe linkul ăsta pe care il tot pun, cu ghidul facut in romana in care va invata pas cu pas cum sa aplicati pt rezidenta? : https://www.citizensadvice.org.uk/Global/CitizensAdvice/EU%20Citizens%20Rights%20Service/Guide%20to%20making%20an%20application%20for%20EU%20Settlement%20(Covid%2019)_Romanian.pdf

Adica, englezii astia, au avut grija sa facă ceva în română pentru voi, ca sa va fie ușor, sa aplicati pentru rezidenta in tara lor, unde tineti voi mortis sa veniti. Ca na, nu stiti limba engleza.
Si acolo vă explica unde să intrati, cum sa scanati pasaportul, ce intrebari sunt, toate alea bre, cu poze si cuvinte. Da’ voi batman, batman, nu cititi in română ca faceti leziuni la ochi, vă dati datele pe mess la toti dubioșii, le dati și bani si like și share si stelute, aia va cer copii dupa pasapoarte si nino, veselie mare, isi freaca mainile de bucurie ca va ingramaditi sa le bagati bani in cont si sa va foloseasca si datele pentru fraude. Dupa care plangeti pe grup că v-au păcălit, că s-au dat drept contabili, ca sunt țepari, ca va luati stampile la border, ca primiti block, refuz la rezidenta. Si nimic, tot continuati sa recomandati voi fete bune si baieti buni, de treaba, care va promit ce va trebuie voua, șercod imediat, rezidenta la pachet cu nino, de astea. Vestea proasta e că baietii aia buni sunt niste interlopi, care traiesc și se lăfaie datorita vouă, voi sunteti cozonacelul lor. Si cand plângeti voi pe grupuri despre astea, apar alții care vor să va “ajute” care tot datele voastre le vor. Pentru ca nu au cu ce sa va ajute, nu au țeavă la Home Office si partea proasta e ca nu au habar procedurile si nu-s nici acreditati, ca sa va indrume ce e de facut. Singurii care va pot da indrumari sunt cei de la EU Settlement Resolution centre sau organizatiile care va pot reprezenta la ei, in caz ca nu stiti engleza si nu va descurcati. Organizatii la care nu va indreptati, ca sunt moka.

Organizatii despre care nu intreaba unul niciunul, pentru ca nu am vazut niciodata in 2 ani macar o singura persoana care sa intrebe si sa ceara informatii macar daca exista asa ceva. Exista măi, doar ca ei nu va abordeaza pe mess si nu spameaza grupurile cu anunturi ca va fac si dreg garantat. Si nu, nici nu va iau datele si nu va înjura in privat.

V. Dobrescu

Ce e NINO si ce e REZIDENTA


Văd de foarte multa vreme că extrem de multi confundă nino cu rezidenta(settlement)

Când UK a părăsit UE, multi europeni și-au schimbat planurile și au plecat acasă unde au stat cu anii, crezând că:

  1. dacă au Nino se pot intoarce înapoi oricând, avand drepturile asigurate.
  2. nu trebuie să aplice inca pentru rezidentă, știind ca au nino deci pot munci.

Doar că Nino ala pe care il au si care le da siguranta ca pot veni si munci cu el, a fost obtinut când aveau drept de ședere in Uk, in baza conditiilor Uniunii Europene, pentru faptul că erau cetateni europeni , iar UK era membru UE. Pentru ca UK a parasit UE, conditiile s-au schimbat, deci nu se mai aplica avantajele date de apartenenta la Uniunea Europeană. Nino poate fi obtinut doar in conditiile in care poti locui si ai drept de munca in UK. Dreptul de a locui &munci in UK este oferit de settlement sau viza .

Pai, ce e Nino?

Nino este un fel de CNP britanic (un cnp fiscal), nr de asigurare sociala – unic- pe baza lui se plătesc asigurările sociale. Poti obtine nino daca traiesti in Uk si ai dreptul de a munci in Uk. (” You can apply for a National Insurance number if you live in the UK and have the right to work in the UK”)

-Nino nu e rezidenta, nu va confera drept de munca si nu este un permis pentru munca.

-De Nino ai nevoie în țara asta când muncești, așa vei avea pensie de stat și consultații/tratament gratuit NHS. Fara Nino nu poti lucra legal, nu poti solicita beneficii, nu poti deschide un cont bancar, nu te poti inregistra la Council in Electoral Roll, nu vei primi pensie pentru ca nu platesti contributii sociale, nu platesti impozit pe venit. Pentru rezidentii britanici, Nino este emis automat la împlinirea vârstei de 16 ani. -E gratis. Nino nu se cumpara si nu se vinde. E unic si e pe viata.

Dar ce e rezidenta?

Rezidenta/Settlement pe schema EUSS ( EU Settlement Scheme) este un nou sistem de rezidență care are ca scop asigurarea unui statut legal cetățenilor UE in Marea Britanie, și care le permite să continue să locuiască și să lucreze în Marea Britanie după Brexit. Rezidenta e de 2 feluri: pre-settled = rezidentă temporară pe 5 ani, si settled= rezidentă permanentă. Rezidenta vă acordă dreptul de a munci si de a locui in Uk. Criteriul principal de eligibilitate pentru a obține pre-settled sau settled status: -dacă tu sau familia ta sunteți din Uniunea Europeană, Elveția, Norvegia, Islanda sau Liechtenstein si ați fost în UK înainte de 31 Decembrie 2020 , sau sunteti membru de familie de gradul 1 al unei persoane din UK cu rezidenta.

Concluzie: Nu puteti obtine Nino daca nu aveti rezidenta, pentru ca nu aveti drept de munca. Si daca aveti Nino, nu inseamna ca aveti rezidentă, dacă nu ati aplicat pentru ea. Unul nu e celalalt.

autori: @VictorDobrescu & Alice Drogoreanu
Ii gasiti aici https://www.facebook.com/groups/romaniinangliagrupoficial

#nino #rezidenta #settlement

Loading