Azi o să discutam despre un subiect destul de evitat de toată lumea: preluarea și distribuirea textelor pe facebook. Despre fapta de a lua ceva făcut de altul și despre reacția și atitudinea pe care o au atunci când sunt descoperiți și li se semnalează. Căci în proporție covârșitoare, cei care-o comit sunt mai revoltați decât autorul pe care l-au furat. Și o să iau ca exemplu două postari, din care una viralizată grav pe FB in ultimele 24 de ore cu mesajul “EDUCAȚIA ÎNCEPE ACASĂ” cu un autor pe care nu l-am putut găsi încă, atât de mult s-a rostogolit copiată și răscopiată de fiecare.

Unii n-au rezistat, au luat-o cu copy paste și și-au însușit-o pur si simplu ca fiind “emanația” lor, altii mai onești au mentionat “postare preluată”. De unde preluată, nu se stie. De la altul care a ‘preluat-o” și el. Lumea considera ca e ‘prea frumos mesajul‘ și prea educativ ca să se mai întrebe al cui e, sau daca merită cumva să contacteze autorul să îi ceară voie sa îl reproducă, sau să-l întrebe pe cel la care a găsit-o, de unde o are. Dacă textul/subiectul dă bine la ureche sau ‘le zice bine’, toată lumea se repede să-l reproducă pentru like, aplauze și ‘respect’. E pe febe și dacă e pe fb, e al oricui, al tuturor, ce atâta proprietate intelectuală. Înca nu s-a ajuns la gradul de conștientizare, responsabilitate și asumare cât să nu luăm ceva ce nu e produs/gândit de noi, fără să cerem voie sau să dăm credit autorului.
Postarea aceasta educativă e doar un exemplu, dar se întâmplă zi de zi. Iar majoritatea nu consideră că au făcut ceva rău, deși dacă cineva și-ar face poză cu casa&mașina lor și-ar pretinde că-s ale lui, ar lua foc. Adevărul e că e mai ușor și rapid să apeși butonul de share sau să faci un screenshot, decât să selectezi un text, evitând cu grijă numele autorului și locul și să îl copiezi. Diferența stă în laude și like-uri. Și-n orgolii.
În pozele 2 și 3 – aveți un model de reacții, ale unei duamne de pe grupul Informații generale În UK, căreia i s-a semnalat că și-a însușit integral un material de la mine. Evident că știa de la cine și de unde l-a luat. Chiar? ce-a fost greșit? C-a dat copy paste și a plantat și distribuit ceva ce nu era al ei și-a rezistat eroic la laude și respecturi, mulțumind radioasă pentru ele? sau c-a sărit la gâtul românilor cei răi care nu închid și ei ochii la “facerea ei de bine”?

Dragii mei, NU postați/copiați materiale care nu vă aparțin, chiar dacă e o informație folositoare. Dacă e folositoare, dați-i share. Dacă o copiați, puneti numele autorului, link la el / sursa și puneți textul în ghilimele(“text preluat” nu e o scuză bună). Eventual faceți screenshot, nu luați cu copy paste.
NU distribuiti tot ce vă pică în mână pe net. Verificați și informația, verificați mai întai și autorul postării, înainte de a da share. Poate răspândiți o prostie și vă faceți de râs.

Material de Victor Dobrescu. Care nu suportă să fie furat.