HM Revenue and Customs (HMRC) reia din nou programul Direct Recovery of Debts pentru cei care aleg să nu-și plătească taxele, prin care are acces direct la conturile lor pentru a recupera sumele datorate, politică care fusese suspendată în timpul pandemiei de Covid-19.
Direct Recovery of Debts (DRD) îi permite HMRC să recupereze sumele datorate ca datorii fiscale ale persoanelor și firmelor, direct din conturile lor bancare și/sau din fonduri deținute în Cash Individual Savings Accounts (ISAs). Această metodă este folosită atunci când un individ sau o companie datorează £1,000 sau mai mult și își poate permite să plătească taxele pe care le datorează, dar alege să nu o facă.

Unele persoane necesită un stimulent sau o reamintire suplimentară pentru a plăti ceea ce datorează, iar un număr semnificativ de persoane plătesc odată ce sunt contactate.
Aceste măsuri se iau împotriva celor care au datorii stabilite, au depășit perioada în care puteau contesta datoria de plată și au ignorat în mod repetat încercările HMRC de a lua legătura cu ei. Oricine contestă suma datorată are dreptul automat de a face apel.
Fiecare debitor va primi o vizită față în față din partea agenților HMRC înainte ca datoriile lor să fie luate în considerare pentru recuperare prin DRD; această întâlnire va oferi ocazia de a identifica personal contribuabilul și a confirma că datoria îi aparține, de a explica debitorilor ce datorează, de ce sunt urmăriți pentru plată și a discuta plata datoriei și opțiuni pentru stingerea ei, iar pentru cei care se confruntă cu dificultăți financiare să li se ofere opțiunea unui plan de plată Time to Pay.
Debitorii care au primit această vizită față în față, nu au fost identificați ca vulnerabili, au suficienți bani în bancă și au refuzat în continuare să-și achite datoriile vor fi luați în considerare pentru recuperarea datoriei prin DRD.
Odată ce recuperarea datoriei a fost inițiată, există o perioadă de 30 de zile pentru ca datornicii să depună o contestație la HMRC. Banii vor fi reținuți în cont, dar nicio sumă nu va fi transferată până când această perioadă nu trece și se va lua o decizie asupra obiecțiilor în 30 de zile. Debitorii pot contesta decizia HMRC la un county court pe motive specificate, inclusiv dificultăți și drepturi ale terților.
Pentru cei care au dificultăți financiare reale în plata taxelor, fie datorită unui eveniment din viața lor sau pentru că firma lor are probleme și își dau seama că nu vor putea plăti la timp sau au nevoie de asistență suplimentară, trebuie să contacteze HMRC cât mai curând posibil. Un debitor care îndeplinește criteriile stricte pentru DRD, dar este considerat vulnerabil sau are nevoie de sprijin suplimentar, va fi exclus din DRD și va primi ajutor prin echipa de sprijin HMRC.
Sursa: HMRC – Issue Briefing: Direct Recovery of Debts – Updated 22 September 2025
Material de A.Drogoreanu&V.Dobrescu